Virgil Ianţu: „Am văzut domniţe pentru care rezervele de silicon şi botox ale ţării nu vor fi niciodată de ajuns“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Virgil Ianţu FOTO Facebook
Virgil Ianţu FOTO Facebook

Prezentatorul TV Virgil Ianţu (48 de ani) a scris un text, pe pagina sa de Facebook, în care povesteşte ce a observat călătorind prin diverse locuri din ţară. El a vorbit despre nemulţumirea pe care o are privind societatea actuală, atât referitor la oamenii întâlniţi, cât şi în privinţa locurilor.

Virgil Ianţu a povestit, pe pagina lui de Facebook, că în ultimul timp a călătorit prin mai multe locuri din România, ceea ce i-a permis să facă o „radiografie sumară a ceea ce a simţit din interacţiunea cu locurile, dar mai mult decât atât, cu oamenii“: „ În ultima perioadă am umblat prin mai multe locuri din ţară. Timişoara, Cluj, Sibiu şi am avut şi câteva zile petrecute la mare. Am intrat în muzee, am bătut străzile, terasele, parcurile, împrejurimile, natura şi în cele din urma, plajele de la noi“. 

Prezentatorul TV îi aduce în prim plan pe tinerii care sunt obişnuiţi cu viaţa luxoasă: „Am văzut în mai multe cazuri puşti de 17 ani, cu părul gelat şi tată bogat, purtând tenişi de 800 de euro şi bând şampanie care costă cât o Dacie, înconjuraţi cu obedienţa vădită de alţii mai puţin dotaţi, dar dispuşi să râdă la glume proaste pentru câteva ore de atenţie şi de băutură gratis. Mai trist este că am văzut şi fete foarte tinere şi frumoase care făceau parte din aceeaşi categorie de mai sus. Am văzut şi adolescenţi care fumează narghilea în deschidere, poate o electronică, mai apoi apelând la ţigări normale“.

Ianţu a scris şi despre fetele care fac abuz de silicon şi botox, menţionându-i şi pe bărbaţii care le sunt alături, la care „steroizii se servesc de trei ori pe zi şi o dată seara“. El a comentat şi pe marginea serviciilor slabe, dând ca exemplu călătoria cu trenul, a mizeriei şi a lipsei de bun simţ, cum ar fi în cazul a doi tineri de sex masculin.

„Am văzut şi domniţe pentru care rezervele de silicon şi botox ale ţării nu vor fi niciodată de ajuns, cum pentru cei ce le însoţeau, steroizii se servesc de trei ori pe zi şi o dată seara. Am întâlnit şi servicii slabe, mizerie în natură şi lipsă de bun simţ. Nevoit fiind de împrejurări, am trăit şi o experienţă, pardon, două, într-un superb tren particular intre Constanţa – Bucureşti – Constanţa care circula fără aer, punct. Nu mă refer doar la aerul condiţionat, ci la o simplă ventilaţie, aerisire, orice. Mă simţeam ca într-un film în care eram răpit şi dus cu forţă într-o baie turcească în care nu mă aşteptau niste şefi ai vreunei bande, ci doi copii, unul cu telefonul dat la maxim pe un joc ce avea o muzică repetitivă comparabilă cu picătura chinezească şi altul care cu căştile pe urechi cânta tare ceva gen trap românesc cu înjurături. Faţă în faţă la un metru aveam imaginea a doi tineri ce s-au pupat tot drumul şi îndelung. Frumos, romantic, de altfel, chiar erau doi băieţi drăguţi“, a mai scris Virgil Ianţu pe Facebook.

„Pe lângă toate aceste experienţe greu de dus pentru un om cu educaţie, am avut marea bucurie să întâlnesc locuri superbe, oraşe îngrijite cu oameni cărora le pasa de oraşul şi comunitatea în care îşi petrect viaţă. Mi-am spus de multe ori, «Uite că se poate!». Îmi zâmbea faţa cu gândul că sunt în România şi mă simt ca în Germania, Austria, sau Spania. Chiar şi la mare am avut plăcuta surpriză să găsesc locuri decente ca preţ şi foarte civilizate, servicii bune, oameni educaţi şi bun simţ. Da, din păcate aceste locuri sunt prea puţine faţă de cât ne-am dori, poate că proporţia bunului simţ este mult prea mică în comparaţie cu cea a lipsei de respect pentru orice, dar cred că există un fond bun de plecare pe care trebuie să construim în fiecare zi cu noi şi cu ceilalţi“. 

Pe final, prezentatorul TV atrage atenţia asupra mai multor lucruri care ar trebui să fie făcute de oameni pentru un trai decent.

„Atitudinea noastră în faţa lucrurilor care nu ne plac şi ne deranjează trebuie să fie fermă. Nu trebuie să îi acceptăm în jurul nostru pe cei ce vorbesc prea tare într-un spaţiu public şi trebuie să le atragem atenţia. Nu trebuie să îi răsplătim cu «bacşiş» pe ospătarii care nu au nici cea mai mică bucurie în a te mulţumi pe tine, client, doar de jenă sau de teamă că se prinde de noi vreun blestem. Nu trebuie să mai urce nimeni, dar absolut nimeni într-un tren care merge ilegal în acele condiţii, doar pentru că noi avem treabă să ajungem undeva. Ăsta e momentul în care trebuie să ne sacrificăm propriul program, propriile interese şi să ne cerem drepturile. Nu am nici de ce să asist la un film aproape xxx, de două ore şi jumătate, oricum mult prea lung ci trebuie să îl întrerup cu respect, dar cu fermitate. Sunt lucruri pe care noi trebuie să le facem, noi cei cu carte, educaţi, crescuţi în respect şi bun simţ, chiar dacă renunţăm la propriile interese de moment. Eu am greşit în multe rânduri răsplătind diletantismul şi nepăsarea, am ignorat şi lipsa bunului simţ, gândindu-mă că voi fi judecat, culmea, tot eu, că voi crea o atmosferă tensionată sau că voi lăsa o impresie neplăcută. Am greşit, dar aşa cum eu ofer respect, am grijă să nu deranjez, îmi cer scuze dacă o fac, muncesc cu mine să devin şi mai bun pentru mine şi pentru ceilalţi, aşa am nu dreptul ci datoria să le cer celor din faţa mea aceleaşi lucruri care ţin de fapt de normalitate, altfel noi vom fi tot mai puţini şi lumea va fi a lor, nu a noastră“, consideră Ianţu.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite