Oana Sîrbu: „Am notorietate şi fără să mă expun prosteşte“

Oana Sîrbu: „Am notorietate şi fără să mă expun prosteşte“

Oana Sîrbu, la o şuetă cu jurnalistul „Adevărul“

Cântăreaţa spune că succesul ei ca actriţă a fost un accident, muzica fiind ceea ce şi-a dorit să facă toată viaţa încă din copilărie. Nostalgică după vremurile când împărţea mii de autografe, Oana Sîrbu vorbeşte deschis despre ce e bun şi ce e rău în prezentul ei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Te vedem tot mai rar la televizor. Care ar fi principalele motive ale dispariţiei tale din peisajul media?

Nu mă simt confortabil să turui despre viaţa mea personală, aşa cum se vrea astăzi. Sunt invitată la tot felul de emisiuni, dar nu pentru a face ceea ce ştiu eu mai bine, pentru a cânta, ci pentru a-mi expune chestiuni intime, pe principiul că aşa funcţionează astăzi lucrurile, că asta îşi doresc oamenii să vadă. Nu mă regăsesc în ceea se întâmplă, mă simt nepregătită pentru cum se trăieşte acum, pentru ritmul infernal în care ne trăim vieţile, pentru lipsa de limită aş spune... asta mă sperie teribil. Sunt şi lucruri bune în evoluţia asta a noastră, dar ele cam pălesc în faţa avalanşei de prost-gust. Vezi vedete care nici n-au născut bine, nici nu s-au trezit bine din anestezie şi gata, hopa pe canapea pentru a apărea prin presă. Să-ţi ridici poalele în cap, să te expui permanent şi fără sens, e ceva ce eu nu pot pricepe. Eu am, şi nu ştiu dacă e bine, reprezentări din trecut, am în minte ceea ce a fost minunat în viaţa mea. Frustrarea primordială este că nu-mi mai pot face meseria, aşa cum mi-o doresc. Aş putea să mă duc zilnic pe canapeaua lui Capatos sau a lui Măruţă, dar ar trebui să spun lucruri care nu mă reprezintă sau să vorbesc despre viaţa mea intimă. E absurd, e jignitor, eu am notorietate şi fără să mă expun prosteşte, în maniera în care se vrea astăzi pentru rating. Apoi mai este şi faptul că de doi ani şi jumătate sunt mămică, una dedicată chiar, care nu vrea bone şi-şi doreşte să fie alături de copilul ei în primii lui ani din viaţă!

După succesul înregistrat cu „Liceeni", ai continuat să mai joci câţiva ani, până prin 1993. De ce te-ai oprit?

Aşa a fost să fie. Pe mine lumea m-a perceput greşit cumva. Chiar şi acum, la vârsta pe care o am, sunt chemată să vorbesc despre prima zi de şcoală, încă sunt asociată cu imaginea din „Liceenii"! Pentru mine filmul a fost o întâmplare, eu nu am vrut să fiu actriţă.

Şi ai rămas o cântăreaţă consecventă stilului de muzică abordat încă de la debutul pe scenă. Cânţi rar astăzi, iar în concerte te vedem doar în sezonul rece. De ce?

De vreo trei ani cânt cu o trupă în spaţii restrânse, îndeosebi în sezonul rece. Cântăm live, muzică veche, de film, în engleză, în franceză, cu instrumente reci, cu acordeon, flaut. Nu e uşor, e nevoie de timp, să te dedici repetiţiilor şi să nu te laşi până nu sună perfect fiecare piesă. Eu sunt şi o mare consumatoare de concerte, merg la tot ce intră în ţară, dar şi peste hotare. După Sting am dormit 15 ore, mai mult decât după o noapte de Revelion. Am văzut concertul la Budapesta, m-a emoţionat, m-a lăsat mută! Şi cum să urc eu apoi pe o scenă să mă dau artist dacă nu sunt 100% mulţumită de ceea ce fac?

Te-ai gândit vreodată să te repoziţionezi pe piaţa muzicală, să te adaptezi noilor cerinţe, aşa cum face de ex., din generaţia ta, Loredana Groza?

Mie nu-mi place să mă schimb. Asta e muzica în care cred eu. Loredana are în spate un trust întreg, are susţinere. Eu nu am. Nu ne putem compara. Ea, măritată cu directorul unuia dintre cele mai tari posturi tv din România, orice deget mişcă, i se realizează orice dorinţă. Apoi, pe ea o şi prind schimbările, ei îi place, este dedicată acestei meserii trup şi suflet.

Te-am văzut la concertul lui Bon Jovi. Erai oarecum nostalgică atunci când priveai zecile de mii de spectatori prezenţi în Pţa. Constituţiei. Ce gândeai atunci când te-ai întors către ei, ca şi cum tu ai fi fost pe scenă?

Niciun artist roman nu reuşeşte să adune atâta public, asta este clar. Mi-am adus aminte de spectacolele pe care le susţineam în turnee, despre cum rupea lumea hainele după noi, cum dorea să ne atingă, când dădeam zeci, sute, mii de autografe, de concertele pe care le susţineam la sălile polivalente sau pe stadioanele de prin ţară unde intrau câteva mii de spectator. Dar eu ştiu că n-aş putea cânta unui număr atât de mare de spectator (n.r: la concert au asistat peste 50.000 de spectatori). Eu nu sunt o interpretă de concert de stadion, de festival. Am recunoscut întotdeauna că eu am un gen care s-ar preta unui altfel de spectacol, mai de teatru, mai de ateneu, mai de papion, cu o muzică mai puţin amplificată, cântată cu instrumente manuale.

Vreo şansă să mai ascultăm vreun nou album?

Am terminat în ultimul an, împreună cu Virgil Popescu, albumul „Un altfel de portret", produs din forţe financiare proprii, pe care nu ni l-a semnat nicio casă de producţie. O muzică mult mai elaborată, mai complexă, bossa nova. Nu sunt piese comerciale, eu nu am cântat niciodată chestii de genul „Fată dragă..." sau „Un copac cu flori"... Ar fi fost simplu. Dar am preferat chestii care să aibă consistenţă peste arcul timpului. Albumul nu este comercializat în magazinele de specialitate, dar poate fi comandat online, pe adresa www.muzicadecolectie.ro /www.classique.ro . Piesele pot fi ascultate şi pe YouTube. Din păcate, doar în felul acesta ne putem promova.

Şi un videoclip când vedem?

Videoclip?! Unde, în buzunarul de la geantă? Crezi că dacă-l fac îl difuzează cineva?

Doar 10 % din clipurile produse sunt difuzate la TV. L-ai putea face pentru fanii tăi, îl postezi online...

Atunci chiar o să-mi fac toamna aceasta  un clip la piesa care dă titlul albumului - „Un altfel de portret".

Cum e ca mămică, cum s-a schimbat viaţa ta de când îl ai pe Stelian?

Sunt o mămică dedicată, responsabilă. O femeie împlinită, sunt mult mai echilibrată, mai bine organizată, nu-mi doresc nicio bonă, vreau să fiu alături fiului meu în primii lui ani de viaţă cu toate forţele mele. Copilul este pe primul loc, la el mă raportez în primul rând indiferent de conjunctură. Mă joc cu el, mă bucur cu el, îmi retrăiesc copilăria odată cu el. Vreau să fiu o mămică mişto!

Spuneai într-un interviu că nu-ţi doreşti să ajungi o mamă tipică de băiat. La ce te refereai mai exact?

Mamele de băieţi sunt mult mai posesive, mai ataşate decât cele de fete. Şi la mine în familie se întâmplă la fel, când apare frate-miu, parcă intră soarele în casă! Mi-aş dori să nu fiu exagerată, să nu-i decid viaţa, să-i fiu alături fără să-i invadez universul, să nu-l controlez, să nu-l şantajez sentimental, să nu-i scriu mesaje noaptea, să nu intru în camera lui neanunţată, să nu-mi dau cu părerea despre partenerele lui de viaţă decât dacă mi-o cere şi să-l pot sprijini în tot ce-şi doreşte. Aşa aş vrea. Ce să zic, copiii o pot lua uneori pe căi greşite, pe calea drogurilor, pe cea a homosexualităţii... Nu pot să mă bat cu copilul meu sau să-l izolez sau să-i fac viaţa un calvar! E dificil, dar, oricum ar fi, ideea este că vreau să fac din Alex un prieten, să-i fiu aproape, să nu-l sufoc. Cum să zic... poate să se îndrăgostească de o capră. Iar eu să pot să zic fiul meu iubeşte o capră, asta este.Sau nu aş vrea să-l fac să compare sarmalele lu' mama cu cele ale iubitei. Mi-ar plăcea să-mi permit să-l trimit să studieze în străinătate. Măcar pe el, dacă eu nu voi reuşi să-l însoţesc.

Te tentează ideea de a părăsi România?

Mă tentează, dar nu pot. Dacă aveam mintea de acum 10 ani, aş fi plecat. Acum am familia aici, părinţii mei sunt deja destul de în vârstă. România e o ţară superbă, cu locuri absolut de poveste, dar când văd pădurile, râurile încărcate de gunoi, de pet-uri de tot felul, de grătărişti care nu strâng mizeria pe care o fac... mă apucă disperarea şi aş pleca oriunde. Oriunde e mai civilizat ca aici, oriunde pe faţa pământului! Românul nu vrea, e şi limitat, leneş, nu are conştiinţa lucrului bine făcut.

Nu te temi că Stelian va afla cum a ajuns la tine înainte să-i spui tu (aşa cum s-a întâmplat cu băieţelul Luminiţei Anghel)?

Nu mi-e teamă şi asta pentru că felul în care a apărut el în viaţa mea este o poveste intimă, personală, a mea şi a lui. Copilul va trebui să afle de modul cum a ajuns în viaţa părinţilor lui de micuţ. În România există riscul ca el să afle de la un om răuvoitor sau, de ce nu, chiar şi întâmplător, la şcoală, sau chiar de pe Internet. De aceea, el trebuie să se familiarizeze prin poveşti de genul celei în care o pisicuţă îngrijeşte un şoricel cu ideea că importanţi sunt cei care au grijă de el. Pentru mine copilul este sfânt. Îi respect intimitatea, el va apărea alături de mami doar dacă va dori, eu nu-l expun aiurea. În concluzie, îi voi spune povestea vieţii lui încă din primii ani. El va putea să pună întrebări, dar va rămâne copilul lui mami indiferent cum a venit în viaţa ei.
 
Cu fetiţa lui Robert Turcescu în ce relaţii eşti?

Foarte bune. Am apreciat enorm la Robert modul în care m-a introdus în viaţa Ioanei - treptat, discret, firesc. Au trecut opt ani până am ajuns să petrecem vacanţe şi weekend-uri împreună. Iar relaţia fetiţei cu Alex e extraordinară.

„În societatea modernă, oamenii se despart prea uşor. E trist!", ai mai spus. De ce crezi că oamenii refuză să se mai implice, să construiască şi altceva decât castele de nisip?

Eu cu Robert nu suntem căsătoriţi, nici nu ne-am propus lucrul acesta. Nu ştiu dacă o vom face sau nu vreodată. Sunt momente când mă gândesc că ne vom despărţi. În şapste ani de zile am trecut şi noi printr-un miliard de lucruri. Cu toate acestea, noţiunea de familie la noi este sfântă - ne facem toate sărbătorile împreună, weekend-uri cu familiile noastre unite, vacanţe. Nici nu simt că nu suntem căsătoriţi. E adevărat, nu suntem legaţi de un act. Asta este o responsabilitate pe care tot mai puţini sunt dispuşi să şi-o asume. Oamenii nu prea mai au chef azi să îngăduie celuilalt să vină cu problemele lui. Până la urmă, nimeni nu intră într-o relaţie doar cu cele bune, ci aduce cu sine şi probleme. Nu ştiu dacă doar goana asta nebună după nicăieri, lipsa asta tot mai acută de timp, îi face pe oameni mai egoişti, mai puţin dornici de a fi alături altora. Apoi am observat că ego-urile celor care formează un cuplu sunt permanent în competiţie.
 
Ai fost căsătorită cu Virgil Popescu, cel care ţi-a fost alături şi în plan profesional. Aţi realizat multe împreună şi totuşi v-aţi despărţit. De ce?

Cred că decizia de a ne căsători a fost luată într-un moment greşit. Eu începusem cu turneele, lipseam de acasă cu săptămânile. La un moment dat m-a luat prin surprindere succesul, care, dacă nu ştii să-l gestionezi, duce la tot soiul de rupturi. Nu am avut un motiv anume, eu eram şi puştoaică atunci, m-am căsătorit la 21 de ani. N-aş putea spune nimic de rău despre el. Suntem în continuare alături unul de altul, Virgil este un om de bază în viaţa mea! Avem un limbaj comun profund artistic, este alături de mine şi muzical, dar şi personal. Vine în vizită, îi face fotografii lui Alex, e prieten şi cu Robert, ne-a scris un cântec de Crăciun, piesă care a apărut şi pe un album... este un om extraordinar, nu ştiu cum ar fi dacă nu l-aş avea prin preajmă.

Ai mai fost cerută în căsătorie, dar ai preferat să stai singură 15 ani. De ce ai preferat singurătatea unei căsnicii?

Am avut viaţă personală, dar am preferat să nu mi-o afişez, să nu mă expun, ceea ce uneori s-a tradus prin singurătate.

Ai Facebook, cum te înţelegi cu tehnologia?

Am facebook, ştiu să trimit e-mail-uri, să primesc şi să descarc fotografii, doar atât. Mă consider complet atehnică. Mă folosesc de tehnologie, doar pentru că sunt obligată şi pentru că sunt mămică. Alex se joacă pe iPad déjà de un an, acum are doi ani şi şapte luni. E înnebunit, îşi face singurel puzzle-ul cu Thomas, l-a învăţat Robert. E un amestec de refuz, eu sunt mai comodă din fire, mai boemă, prefer pixul tastaturii. Fetiţa lui Robert, Ioana, face 11 ani acum în noiembrie, stă cu nasul în computer, pe iPad, pe iPhone. Robert mă mai critică, aşa constructiv - „Băi, eşti în urmă, ai copil mic, învaţă şi tu că-ţi va fi de folos!" Dar toamna aceasta aş vrea chiar să-mi fac un site, să-i ţin la curent pe cei care iubesc muzica mea cu concertele mele, cu apariţiile mele. Promit să las comoditatea la o parte şi să mai pun câte o cărămidă la toată această construcţie care s-a format în 25 de ani de când m-am lansat ca artist. Sper să vină ziua în care lucrurile pe care eu le fac să conteze mai mult decât deloc, decât aşa cum se întâmplă acum. E un soi de speranţă, chiar îmi place să cred că lucrurile nu sunt pierdute definitive pentru România, mai cred că nu toţi oamenii sunt proşti, sunt simpli, că nu le plac lucrurile de calitate. Cred însă că se merge pe un soi de manipulare din partea media. Eu pe român l-am cunoscut şi altfel. E adevărat, ne plac lucrurile facile, luam telecomanda şi ne uităm la televizor, dar putem alege şi o carte sau un spectacol mai bune decât televizorul sau un tabloid.

Iubeşti Bucureştiul. Ce le transmiţi celor care-l blamează, deşi beneficiază de toate avantajele lui?

Să se ducă de unde au venit, nu-i obligă nimeni să rămână. Cum îşi permit să-l vorbească de rău, deşi aruncă mucuri de ţigară şi gunoaie pe jos?!

CV
Data şi locul naşterii:13 Mai 1968, Bucureşti
Activitate: În 1985 a câştigat trofeul „Steaua fără nume", iar în 1986, „Premiul Tinereţii" la Festivalul „Mamaia". Şi-a început cariera de actriţă cu rolul din filmul „Liceenii". A creat o adevarătă modă; ani la rând, fetele de liceu s-au tuns precum Dana, personajul pe care l-a interpretat în acest film.
1997 - scapă cu viaţă dintr-un accident de maşină
Discografie:
„Lumea basmelor" (2000), „Sărbători acasă" (2000), „Te aşteptăm să vii, Moş Crăciun!" (2006) (împreună cu Robert Turcescu, Stefan Banica jr., Adrian Enache, Marcel Pavel, Luminita Anghel şi Narcisa Suciu), 2011 - „Un altfel de portret"
 Filmografie:
„Liceenii" (1986)
„Extemporal la dirigenţie" (1987)
„Liceenii rock 'n' roll" (1990)
„Liceenii în alertă" (1992)

OBIECTUL ADEVĂRULUI



Iconiţa Sf. Paraschieva, pe care o port tot timpul la mine. Am primit-o de la naşa mea, care a fost ca o a doua mamă pentru mine, atunci când am avut accidentul de maşină, în 1997. La ea m-am rugat şi m-a ajutat să-mi revin.

TESTUL ADEVĂRULUI

Andreea Raicu - Are o frumuseţe feminină, o siluetă filiformă, care mie îmi place, pe care o prinde orice fel de îmbrăcăminte. Nu ştiu cât de bine i se potriveşte rolul de vedetă de televiziune.

Loredana Groza - O profesionistă, o persoană care a ştiut să-şi menţină cariera.

Madonna - Deşi nu sunt o admiratoare a ei, mi-a plăcut teribil concertul pe care l-a susţinut la Bucureşti. Mi s-a părut fascinant ca producţie.

Anca Ţurcaşiu - Suntem colege de generaţie. O admir pentru tenacitate, ambiţie şi perseverenţă. Am văzut-o într-un spectacol la teatrul Ioan Dacian şi mi-a plăcut mult.

Inna - Am făcut şi o glumă pe Facebook, am întrebat dacă Inna cântă precum vorbeşte în reclama cu băutura răcoritoare. Unii au înţeles ironia, alţii au luat-o ca pe o răutate, dar chiar m-a uimit timbrul ei vocal. Cred că e o apariţie plăcută, din fotografii. Cât despre artista Inna, nu ştiu ce să zic. Cred că am ascultat câteva piese, dar nu ştiu niciodată cu siguranţă că sunt cântate de ea. Nu prea au personalitate, nu-mi transmit emoţie.


ÎN REPLICĂ

"Sunt prietenă foarte bună cu Oana. Ca şi mine, este în zodia Taurului şi avem multe în comun. O apreciez pentru talentul muzical nativ şi o admir pentru curaj: îl are pe Alexandru şi asta o face foarte fericită. Îmi pare rău că nu este pusă în valoare din punct de vedere muzical aşa cum ar merita."
Anca Ţurcaşiu
cântăreaţă

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările