Mihai Constantinescu a murit la 73 de ani: „Important e ce lăsăm, nu ce luăm. Pentru că materialul se distruge, însă spiritul poate rămâne multă vreme“

Mihai Constantinescu a murit la 73 de ani: „Important e ce lăsăm, nu ce luăm. Pentru că materialul se distruge, însă spiritul poate rămâne multă vreme“

Foto Mediafax

Cântăreţul Mihai Constantinescu a murit la vârsta de 73 de ani, după ce în luna mai a suferit două stopuri cardio-respiratorii şi a intrat în moarte cerebrală. Artistul era internat la Spitalul Floreasca din Capitală.

Ştiri pe aceeaşi temă

GALERIE FOTO

Mihai Constantinescu, una dintre vocile „galeriei de aur“ a muzicii uşoare româneşti, s-a stins din viaţă pe 29 octombrie, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Decesul artistului a fost declarat în jurul orei 19.00, în urma unui stop cardio-respirator, al treilea suferit în decursul celor aproape şase luni de când era internat la Terapie Intensivă. 

Cântăreţul a fost dus de urgenţă la spital pe 13 mai, după ce a suferit un stop cardio-respirator. Medicii de la Spitalul Floreasca au declarat că în prima noapte de internare starea artistului s-a agravat şi a suferit un al doilea stop cardiac şi o hemoragie cerebrală. Ulterior, surse medicale au precizat că artistul a intrat în moarte cerebrală

În ultimii ani, cântăreţul a cerut de mai multe ori ajutorul medicilor pentru că suferea de stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, hipertensiune pulmonară medie şi insuficienţe respiratorii. În 2008, i-au fost montate două valve biologice, iar în urmă cu doi ani artistul a fost operat pe cord.

Mihai Constantinesc a fost un cântăreţ român de muzică uşoară, cu o carieră prolifică în televiziune. Într-o carieră de peste patru decenii, el a înregistrat peste  15 albume, colaborări şi solo, şi a primit numeroase distincţii.
 
Mihai Constantinescu s-a născut pe 4 ianuarie 1946 în Bucureşti şi a absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport în 1973, după ce, cu un an înainte, terminase cursurile Şcolii Populare de Artă. 
 
Încă de mic a fost fascinat de lumea minunată din jur, pe care a vrut să le-o arate tuturor prin cântecele sale. „Iubesc foarte tare natura. Când eram copil, toamna, mă plimbam de la Muzeul Antipa până la fosta piaţă Charles de Gaulle, printre frunze. Timpul curgea altfel, mult mai lent, nu se grăbea atât de tare. Azi unde ne grăbim, spre ce alergăm, ce găsim la capătul drumului?!“, se întreba retoric într-un interviu din 2011 pentru revista „Tango“
 
Mihai Constantinescu a început să cânte în corul de copii al Radiodifuziunii Române, iar în anul 1964 intră în grupul Mondial, perioadă în care a lansat piesa „Păpuşa“. Ulterior, s-a alăturat trupei lui Petre Magdin, Modern Group, în care cânta la trompetă, Marcel Dragomir la saxofon, iar Marius Ţeicu la pian. 
În 1971 a debutat la TVR, într-un spectacol de varietăţi, iar patru ani mai tarziu, în 1975, compoziţia sa „Am visat“, interpretată de Corina Chiriac, obţinea Premiul III la Festivalul Şlagărelor de la Dresda. 
Consacrarea a venit în anii ’80, după ce a fost remarcat de Titus Muntean, care l-a lansat într-un „trio formidabil“, alături de Olimpia Panciu şi Marius Ţeicu. 
 
În anul 1999, a lansat single-ul „Iubiţi şi câinii vagabonzi“, care s-a bucurat de o mare popularitate. Printre piesele care i-au marcat cariera se numără „O lume minunată“, „Vitezomanul Gică“, „Un zâmbet, o floare“, „Anotimpuri“, „Câinii Vagabonzi“, „Sus în deal“, „Ad-o vântule înapoi“, „O dimineaţă în culori, cu parfum de tei şi flori“, „Maria“, cântată în duet cu Anastasia Lazariuc. 
 
 
Un spirit liber
 
„Toate melodiile compuse de mine sunt copiii mei şi reprezintă sufletul, emoţiile şi gândurile mele. Cred că am reuşit să las în urmă ceea ce-mi doream. Nu mi-am dorit niciodată foarte mult. Pentru că, ştim cu toţii, atunci când părăsim lumea asta nu luăm cu noi nimic. Important e ce lăsăm, nu ce luăm. Şi lăsăm doar ceea ce spiritul nostru a hotărât să lase. Pentru că materialul se distruge după o perioadă, oricât ar fi de valoros, însă spiritul poate rămâne multă, multă vreme“, mărturisea Constantinescu. 
 
El vedea viaţa ca pe un vis pe care oamenii îl spulberă cu preocupări meschine în loc să se bucure trăindu-l din plin: „Viaţa e un vis, nu vezi? Şi atunci, de ce ne omorâm, de ce ne zbatem, de ce ne luptăm? Divinitatea este infinită, ea nu are timp, pe când noi avem un timp bine stabilit pe Pământ. De ce nu realizăm că am putea fi puţin mai înţelepţi şi să vedem viaţa şi altfel? De ce e nevoie să ne urâm, să ne invidiem, să ne vorbim urât şi să ne duşmănim? Lupta asta nu ştiu daca face bine cuiva, dimpotrivă, ne scurtează viaţa, ne face să fim în permanenţă preocupaţi de rău şi să nu mai avem timp să ne gândim şi la bine. Noi avem nevoie de linişte, de puţină visare, nu se poate să nu mai fim oameni, ne-am transformat în roboţi. Fără iubire eşti o biată maşină, nu mai eşti om. Am devenit foarte rai…“.
 
 

Aruncat „cu mănuşi“ într-un con de umbră: „Nu mă simt depăşit“ 

Unul dintre artiştii simbol ai muzicii uşoare româneşti din anii 1970, Mihai Constantinescu intrase într-un con de umbră în ultimele decenii, muzica lui fiind considerată depăşită. 

Însă cântăreţul vedea cu totul altfel lucrurile: „Nu mă simt de nicio culoare depăşit, aşa cum ar putea crede unii. Da, mi s-a spus şi mie că n-aş mai fi la modă, că nu sunt interesaţi, că nu difuzează genul meu de muzică. Eu am înţeles despre ce e vorba, practic, pe ei nu-i mai interesează o anumită generaţie. Deci să nu mai vină să ne vorbească aşa, cu mănuşi, să ne spună că noi suntem valori… Ce valori suntem noi pentru ei?! Ei vor cu totul altceva. Noi nu arătăm cu degetul noua generaţie, de ce noua generaţie ar trebui să ne arate pe noi cu degetul? Fiecare are locul lui, iar dacă există şi întrepătrundere între generaţii, cu atât mai bine, dar asta nu înseamnă că trebuie să te reinventezi“. 

Mihai Constantinescu a recunoscut că i s-a sugerat să-şi schimbe felul dacă vrea să revină în lumina reflectoarelor, însă a decis să nu se abată de la drumul său: „Mie mi-a spus cineva odată: «Măi, tu dacă vrei să apari, trebuie să te razi în cap, să te îmbraci în piele şi să-ţi pui pălărie de texan». Să apar aşa ca să fiu altcineva, adică. M-am uitat lung la el, cred că aveam ochii de trei ori ieşiţi din orbite şi m-am gândit că e nebun. Şi cred că şi era. Astea cu reinventarea sunt nişte prostii… Există oameni slabi şi oameni puternici. Majoritatea, cred eu, 95 % sunt slabi. Poate că nici 5 % sunt cei puternici care spun că vor să rămână ei înşişi, pentru că sunt mulţumiţi de ceea ce sunt. Dacă sunt oameni cărora le este ruşine de ce sunt şi le fuge pământul de sub picioare… Trebuie să ştii ce vrei, tu, nu alţii pentru tine! Să ştii care e drumul tău şi să nu te abaţi de la el. Eu asta cred şi nu cred că spun vreo nerozie“.

Citeşte şi

Iubirile lui Mihai Constantinescu: „Am trăit o iubire ca-n poveşti, sinceră şi pasională“

FOTO Facebook - Arhiva Personală

Imagini din aceeasi galerie
  • FOTO Facebook - Arhiva Personală
  • FOTO Facebook - Arhiva Personală
  • FOTO Facebook - Arhiva Personală
  • FOTO Facebook - Arhiva Personală
  • FOTO Facebook - Arhiva Personală
  • FOTO Mediafax Foto
  • FOTO Mediafax Foto
  • FOTO Adevărul
  • FOTO Adevărul
  • FOTO Adevărul
  • FOTO Adevărul
  • FOTO Adevărul
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: