Harvey Weinstein riscă închisoarea pe viaţă după ce i-au fost aduse noi acuzaţii de infracţiuni sexuale: „Rezultatul curajului extraordinar arătat de victime“

Harvey Weinstein riscă închisoarea pe viaţă după ce i-au fost aduse noi acuzaţii de infracţiuni sexuale: „Rezultatul curajului extraordinar arătat de victime“

Harvey Weinstein riscă pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru noile capete de acuzare FOTO Guliver/Getty Images

Producătorul american de film Harvey Weinstein (66 de ani) riscă să-şi petreacă tot restul vieţii în spatele gratiilor după ce i-au fost aduse noi acuzaţii de viol, potrivit procurorului din Manhattan.

Ştiri pe aceeaşi temă

Procurorul din Manhattan, Cyrus Vance, a anunţat că lui Harvey Weinstein, deja pus sub acuzare la sfârşitul lunii mai pentru viol de gradul întâi şi trei, între altele, incidente petrecute în 2013 şi 2014, i-au fost aduse noi acuzaţii pentru „un act sexual forţat“, ce ar fi fost comis asupra unei femei pe 10 iulie 2006, scrie Daily Mail. 
 
Această nouă agresiune a generat trei noi capete de acuzare, care se pedepsesc cu cel puţin 10 ani de închisoare şi, în cel mai grav caz, cu închisoarea pe viaţă, a precizat procurorul american într-un comunicat. 
 
Procurorul newyorkez a precizat că întregul dosar reprezintă rezultatul „curajului extraordinar al victimelor care au rupt tăcerea“ şi le-a îndemnat pe celelalte victime ale producătorului de film să vorbească public despre acţiunile acestuia. Identitatea noii victime nu a fost dezvăluită presei. 
 
„Un juriu din Manhattan îl acuză acum pe Harvey Weinstein de unele dintre cele mai grave agresiuni sexuale care există în Codul Penal din New York“, a transmis procurorul Cyrus Vance într-un comunicat.
„Acest rechizitoriu este rezultatul curajului extraordinar arătat de victimele care au făcut dezvăluiri. Investigaţia noastră continuă“, notează News.ro. 
 
FOTO Getty Images
 
Prin vocea avocatului lui, Ben Brafman, producătorul hollywoodian a dezminţit toate acuzaţiile potrivit cărora ar fi întreţinut raporturi sexuale neconsimţite. Ben Brafman, un avocat important al Baroului newyorkez, a promis că va face tot ce este posibil pentru exonerarea clientului său.
 
Harvey Weinstein a fost eliberat condiţionat, plătind o cauţiune de 1 milion de dolari, şi nu are voie să părăsească statele New York şi Connecticut.

Scandalul „Weinstein“

Harvey Weinstein este cel mai detestat personaj din America după ce la finele anului trecut au ieşit la iveală abuzurile sale, aproape 100 de femei acuzându-l pe producătorul american de film că le-a hărţuit sexual, le-a violat şi le-a şantajat, printre acestea numărându-se nume de top de la Hollywood - Angelina Jolie, Gwyneth Paltrow, Cate Blanchett, Rose McGowan, Asia Argento, Ashley Judd, Léa Seydoux şi Cara Delevingne. 

Foarte multe voci susţin că Harvey Weinstein a reuşit să-şi ascundă abuzurile vreme de 30 de ani cu complicitatea oamenilor din industrie. În timp ce unii neagă că ar fi ştiut, alţii recunosc voalat că ştiau unele detalii şi recunosc că producătorul a avut o influenţă extraordinară şi a fost de neatins până acum. George Clooney însă a declarat tranşant că toţi cei din industrie sunt complici şi că zvonurile au apărut încă din anii '90, dar nimenu nu a fost interesat să cerceteze. Totuşi, starul, care a admis că a fost prieten bun cu Weinstein vreme de 20 de ani, a precizat că nu cunoştea gravitatea faptelor sale. 
 
După izbucnirea scandalului, pe lângă oprobriul public, Harvey Weinstein a fost concediat de la propria companie, a fost părăsit de soţie, a fost suspendat din organizaţia care decernează premiile BAFTA şi de Academia Americană de Film, care decernează Oscarurile, şi este anchetat de Poliţia metropolitană din Londra şi de New York Police Department (NYPD), riscând până la 25 de ani de închisoare dacă se ajunge în instanţă şi acuzaţiile sunt dovedite, având în vedere că multe dintre ele s-au petrecut în urmă cu zeci de ani. 
 
De asemenea, scandalul sexual a generat o campanie online despre hărţuirea sexuală, la care au participat milioane de femei din întreaga lume, care îşi fac curajul să împărtăşească public propriile lor experienţe de hărţuire sexuală şi abuz, prin numeroase mesaje publicate pe Facebook, dar şi pe Twitter, folosind hashtagul „#MeToo“. O altă campanie de susţinere a victimelor abuzurilor sexuale este „Time's Up“, lansată de femeile de la Hollywood. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: