Bogdan Stanoevici este în comă. Internat pentru a fi tratat de COVID, actorul a luat altă infecţie din spital

Bogdan Stanoevici este în comă. Internat pentru a fi tratat de COVID, actorul a luat altă infecţie din spital

Bogdan Stanoevici

Bogdan Stanoevici se află în comă. Deşi iniţial a fost confirmat cu COVID-19, actorul a ajuns în stare gravă după ce a luat altă infecţie din spital.

Ştiri pe aceeaşi temă

Actorul şi politicianul Bogdan Stanoevici (62 de ani) este internat la Terapie Intensivă, la Spitalul „Sf. Pantelimon” din Bucureşti. Depistat initial cu COVID-19, starea sănătăţii sale s-a agravat din cauza unei infecţii nosocomiale căpătată în spital, anunţă dcnews.ro.

„Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, Bogdan Stanoevici, se află în comă de aseară. A luat o infecţie nosocomială... Copilul lui a venit deja din Franţa. Deja mor prea mulţi oameni în spitale, prea mulţi oameni sunt în comă şi nu ar trebui să fie”, a declarat Diana Şoşoacă. 

Bogdan Stanoevici se declarase împotriva putării măştii de protecţie, declarând că a făcut lunar teste anti-COVID, iar toate au ieşit negative. ”Pentru a evita speculaţiile ulterioare şi atacurile inutile, vă spun eu acum – faptul că nu port mască este în primul rând pentru că sunt sănătos. Şi aici îl citez pe ministrul Sănătăţii, care a spus că masca o poartă oamenii bolnavi, oamenii sănătoşi nu o poartă. Am făcut în fiecare lună câte un test, din motive diferite. Toate negative. Pe de altă parte, am purtat-o acolo unde eram obligat să o fac, pentru că eu sunt un respectuos al legii şi mi-a ieşit un herpes. Îmi pare foarte rău că vă dau din casă, dar în momentul în care aş pune mască s-ar produce o infecţie şi chiar nu am timp de infecţii în acest moment”, spunea Bogdan Stanoevici, potrivit Agerpres.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările