Bernie Ecclestone a devenit din nou tată la 89 de ani: „Sunt atât de mândru!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bernie Ecclestone FOTO Getty Images
Bernie Ecclestone FOTO Getty Images

Fostul administrator al drepturilor comerciale ale Formulei 1 Bernie Ecclestone, care va împlini în octombrie 90 de ani, a devenit tată de băiat, soţia sa Fabiana Flosi dând naştere primului copil al cuplului, informează blick.ch.

Băieţulul, care va primi numele Ace, s-a născut în Elveţia. „Totul a fost foarte uşor. În 25 de minute a venit pe lume“, a declarat Fabiana Flosi, în vârstă de 44 de ani, pentru Blick.

Bernie Ecclestone s-a declarat mândru: „Avem un fiu numit Ace. Sunt atât de mândru!“, notează news.ro.

Acesta este primul fiu al lui Ecclestone, care mai are trei fete, din căsătorii anterioare. Cea mai în vârstă, Deborah, din prima căsătorie, cu Ivy Bamford, are 65 de ani. Cu a doua soţie, Slavica Radici, Ecclestone are două fete, Tamara şi Petra, de 35, respectiv 31 de ani. Ecclestone are totodată cinci nepoţi.

Bernie şi Fabiana s-au căsătorit în 2012, în Elveţia.

Bernard „Bernie“ Charles Ecclestone a fost îndepărtat de la conducerea Formula One Group, administratorul drepturilor comerciale ale F1, la începtul anului 2017, când noul patron al Marelui Circ a devenit societatea americană Liberty Media.

Sub conducerea lui Ecclestone, F1 a generat venituri de la 12 milioane de dolari la începutul anilor 90 până la 1,8 miliarde de dolari în 2014, bani proveniţi de la sponsori, televiziuni, organizatori de mari premii, turism şi merchandising.

Bernie Ecclestone şi soţia lui, Fabiana Flosi FOTO Guliver/Getty Images

bernie ecclestone si sotia foto getty images
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite