Nicolae Istudor, singurul candidat pentru funcţia de rector al ASE, reales

Nicolae Istudor, singurul candidat pentru funcţia de rector al ASE, reales

FOTO Adevărul  / Eduard Enea

Prof. univ. dr. Nicolae Istudor a întrunit majoritatea covârşitoare a voturilor alegătorilor pentrufuncţia de Rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti pentru perioada 2020-2024.

Ştiri pe aceeaşi temă

Comunitatea universitară a Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi-a votat Rectorul pentru perioada 2020-2024. 

Pentru această funcţie a fost depusă o singură candidatură, aceea a prof. univ. dr. Nicolae Istudor,  rectorul în exerciţiu al universităţii, aflat la finalul primului său mandat, după alţi 12 ani de prezenţă activă în top managementul ASE.

Conform Procesului verbal al Biroului electoral al ASE, din numărul total de 844 de persoane cu drept
de vot s-au prezentat la urne 757, respectiv 89,7%. Numărul de voturi în favoarea candidaturii prof.
univ. dr. Nicolae Istudor este de 681, reprezentând 90% dintre voturile exprimate. Necesarul de voturi
pentru obţinerea majorităţii era de 380.

Rezultatul urmează a fi validat de către Senatul Universitar al ASE în şedinţa sa din 2 martie, a.c., după
care va fi înaintat Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru emiterea Ordinului de Ministru de
confirmare a prof. univ. dr. Nicolae Istudor în funcţia de Rector al Academiei de Studii Economice din
Bucureşti pentru perioada 2020-2024.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: