Este prezumţios, o să spună unii. Nu cred. Să privim adevărul în faţă: drepturile şi libertăţile au avut de suferit peste tot în lume, nu o spun eu, o spun ONG-urile globale.

De întors timpul nu o face. Evoluţiile sunt ireversibile.

Viaţa aşa cum am avut-o fiecare dintre noi înainte de pandemie nu va mai fi. Ne-am schimbat noi în primul rând, s-au schimbat şi ceilalţi. S-a schimbat lumea, nu în sensul unei evoluţii de tip hegelian, ci în sensul unei schimbări de premise, de reguli, de aşteptări. Paradigma teză-antiteză s-a schimbat. Avem o evoluţie sistematică spre radicalizare tribală în care puterea economică şi politică va fi câştigată rând pe rând de radicali. De un fel sau altul. 

Societatea s-a transformat din forma butoiului de cognac cu majoritatea la mijloc, într-o clepsidră cu multe braţe. Dintr-o dominaţie a centrului avem o dominaţie a extremelor, a radicalilor, a triburilor de un fel sau de altul. Pulverizarea centrului şi ocuparea spaţiului de către radicali naşte o societate pe care nimeni nu şi-o doreşte. Nerăbdătoare, conflictuală, emoţională, iritabilă, uşor de manipulat, cu exigenţe din ce în ce mai scăzute.

Dacă va apărea şi o criză economică majoră, cu pierderi masive de locuri de muncă, tăieri de salarii, un stat nepăsător (sau minimal), resortul social se va decomprima zgomotos la fel ca în legile fizicii şi va declanşa multă energie. Oamenii pauperi, înspăimântaţi de viitor, fără locuri de muncă îşi vor negocia zgomotos ultima redută a relevanţei lor: cea politică, votul, mobilizarea în stradă, forţa „revoluţionară”.

Lipsiţi de semnificaţie economică pentru că nu sunt pregătiţi pentru noile exigenţe profesionale, fie pentru că sunt prea bătrâni sau bolnavi, fie pentru că sunt leneşi, fie pentru că sunt oprimaţi şi prost plătiţi, fie pentru că pur şi simplu nu cred în viitorul care li se aşterne în faţă, aceşti oameni vor agrega mişcări abrupte, generate de orice greşeală cu intenţie sau fără a Puterii, oricare va fi ea. Să ţinem cont de o realitate: brain drain-ul şi work drain-ul a ajuns la cote alarmante Riscăm să transformăm România într-o ţară de mediocrii şi leneşi!

Ceea ce spun nu este valabil numai pentru România. Dar România este ţara de care ne pasă. România este ţara în care am ales să trăim deşi nu am ales să ne naştem.

În acest context instabil în care pe deasupra apare noua economie bazată pe automatizare, roboţi, Machine şi Deep Learning, sharing şi open resources, o economie a cunoaşterii, una extrem de competitivă, singura şansă pe care o avem este educaţia.

Ţinta fundamentală, pe care au înţeles-o liderii, dar pe care par că au abandonat-o total, este să creăm din România centrul european (sau măcar est european) al excelenţei în educaţie. Să ţinem excelenţa pe cât posibil în ţară. Să investim oricât este nevoie în asta! Chiar e singura şansă. Şi e posibil să fie ultima!

Educaţia este singurul proiect pe care îl putem avea. Restul va veni de la sine. Căci o ţară competitivă, educată, cu elită competentă, capabilă de inovaţie, apetisantă pentru tinerii valoroşi din est (dacă nu de oriunde) va fi proiectul oricărei elite care îşi iubeşte cu adevărat ţara. Să ne dorim o elită pentru care modelul să fie Dimitrie Cantemir şi nu Vlad Ţepeş, chiar dacă e mai simplu să ascuţi ţepe decât să înveţi şase limbi străine.

Apariţia doamnei senator în titlu nu este întâmplătoare. Am urmărit să atrag click-uri şi atenţie pentru Educaţie. Doamna senator Şoşoacă vinde şi face „engagement” semn că despărţirea de Vlad Ţepeş nu s-a produs. Sunt convins că cititorii şi-ar fi dorit ca Dimitrie Cantemir sa aibă mai mult „engagement” decât Vlad Ţepeş.

Măcar să începem!