Ce bariere stau în calea revenirii elevilor la şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cursurile semestrului al doilea s-au reluat la 5 mai pentru anumite clase de elevi
Cursurile semestrului al doilea s-au reluat la 5 mai pentru anumite clase de elevi

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, spune că revenirea la şcoală a elevilor şi preşcolarilor se produce în nişte condiţii favorabile, întrucât ne aflăm pe un trend descendent al infecţiilor.

„De asemenea, am păstrat testarea cu testele antigen clasice. E adevărat că cererea a fost destul de redusă, dar şi ordinul de ministru şi disponibilitatea testelor permit această abordare, mai ales pentru acei copii care dezvoltă simptome la şcoală. Teestele au fost achiziţionate încă din iarnă de direcţiile de sănătate publică şi distribuite cu ajutorul inspectoratelor şcolare. Problema principală a fost resursa umană, nu toate şcolile au medici şcolari sau asistenţi medicali”, a explicat Mihăilă, într-un interviu la TVR.

În aceste condiţii, a mai spus ministrul, încurajăm medicii de familie să preia cazurile simptomatice, încurajăm părinţii să-i testeze pe copii apelând la ambulanţă, care poate testa la domiciliu persoanele simptomatice.  

Dar, chiar şi în condiţiile în care trendul pandemiei este unul descendent acum, Mihăilă nu împărtăşeşte speranţele ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, de revenire a tuturor elevilor în bănci, în următoarele două săptămâni. „Am discutat cu ministrul Educaţiei despre revenirea la şcoală a elevilor din clasele terminale şi pentru cei din învăţământul special, iar dacă ne vom afla într-o situaţie absolut favorabilă, în care incidenţa să fie mult, mult, mult, mult scăzută, atunci da, va putea fi pe masa opţiunilor şi revenirea claselor. Ar trebui ca pandemia să fie foarte, foarte bine controlată şi să fie incidenţa extrem de redusă, ceea ce nu cred să se întâmple chiar în două săptămâni. Cred că trebuie să aşteptăm un control bun al pandemiei pentru a reveni în şcoli în format întreg al claselor“, a declarat Mihăilă.

Fără mască afară, de la 1 august

Oficialul de la Sănătate a avansat un termen la care i se pare posibil să renunţăm la purtatul măştii afară: „Încurajez şi eu renunţarea la mască în anumite condiţii: în afara spaţiilor închise, în locurile care nu sunt aglomerate. Pentru aceste zone termenul de 1 august cred că este unul fezabil“.

Ioana Mihăilă a adăugat că a purtat discuţii cu premierul Florin Cîţu referitoare la relaxarea unor măsuri sanitare pentru persoanele vaccinate, de la 1 iunie. „Am convenit că pe măsură ce înaintăm cu campania de vaccinare, persoanelor care sunt vaccinate să începem să le permitem mai multă libertate şi să revină cât mai repede la viaţa de dinainte de pandemie. Una dintre aceste idei a fost tocmai această permisiune pentru cei care lucrează în birouri, dacă sunt toţi vaccinaţi dintr-un anumit spaţiu închis, să poată să nu poarte mască“, a declarat Mihăilă.

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite