Viitorul Tarom, decis până pe 30 aprilie. Compania este constant pe pierdere de peste 10 ani

0
Publicat:

Compania aeriană Tarom nu a respectat calendarul din planul de restructurare agreat de Comisia Europeană în 2024, motiv pentru care autoritățile iau în calcul un parteneriat strategic cu un operator privat în cadrul căruia ar putea vinde chiar și un pachet majoritar de acțiuni.

Avion Tarom la decolare
Viitorul Tarom va fi decis până pe 30 aprilie. Foto Tarom

Compania aeriană Tarom se află într-un amplu de restructurare, agreat de Comisia Europeană în 2024, care include un ajutor total de până la 95,3 milioane euro (ștergere de datorii și injecție de capital). Printre condițiile impuse de CE se numără reducerea flotei de la 18 la 14 aeronave și diminuarea numărului de rute, pentru a limita distorsiunile concurențiale.

Guvernul trebuie să ia, până la 30 aprilie 2026, o decizie explicită privind viitorul TAROM – fie atragerea unui partener strategic privat, fie o ieșire ordonată din piață, cu valorificarea activelor, potrivit unui document guvernamental analizat de Economedia.

Potrivit acestuia, Ministerul Transporturilor, instituția abilitată să ia o decizie în privința companiei aeriene, are două opțiuni la dispoziție, fie un parteneriat strategic cu un operator privat, fie ieșirea ordonată din piață.

În primul caz, statul ar putea vinde un pachet minoritar (20–49%) sau chiar majoritar unui operator aerian cu capacitate financiară și operațională (exemplele menționate: grupuri precum Lufthansa, LOT sau Emirates). Investitorul ar aduce capital fără ajutor de stat, know-how și acces la rute, iar statul ar putea păstra controlul majoritar. Acesta este considerat singurul scenariu care permite recapitalizarea după 2026 fără încălcarea regulilor UE.

În cea de-a doua situație, dacă nu este identificat un partener credibil și planul nu este îndeplinit, statul ar putea decide încetarea operațiunilor TAROM ca operator integrat. Activele valoroase – sloturi pe aeroporturi cheie (Frankfurt, Paris CDG), acorduri bilaterale, certificări IOSA și infrastructura de mentenanță – ar urma să fie valorificate separat sau transferate.

De altfel, vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat joi că  „actualul model de business de la Tarom nu este sustenabil, compania pierde bani în ultimii 10 ani, cel puțin acolo unde ne-am uitat”. „Noi știm că profit operațional nu a făcut niciodată în ultimii 10 ani, a înregistrat profit în anul 2024, dar nu din activitatea, din operațional, ci din alte activități. Așa că este clar că avem nevoie să explorăm alte soluții pentru Tarom”, a concluzionat Gheorghiu.

Planul de restructurare

Planul de restructurare al TAROM include măsuri esențiale pentru reducerea pierderilor, plata datoriilor, stabilizarea companiei și aducerea într-o zonă de profitabilitate și sănătate economică, asigurând astfel un viitor sustenabil. Printre aceste măsuri se numără și valorificarea unor active care să contribuie la atingerea indicatorilor de viabilitate economică, precum sloturile de operare de pe Aeroportul Heathrow.

Tarom a vândut acţiunile la RFS către Air British Petroleum, ca parte a Planului de restructurare

„Decizia de a valorifica sloturile de operare de pe Aeroportul Heathrow a fost luată după o analiză detaliată a condițiilor de operare și a impactului economic al acestora asupra companiei. Măsura a fost luată în contextul în care TAROM trebuie să opereze două curse zilnice, pe tot parcursul anului, indiferent de gradul de ocupare sau sezon, fără posibilitatea de ajustare a frecvenței sau a orarului de zbor.

Această evaluare a ținut cont de contextul în care majoritatea pasagerilor români preferă zborurile low cost operate pe alte aeroporturi londoneze, mai accesibile, timp în care fluxurile de pasageri micșorate nu se mai concentrează doar în capitala Angliei, ci se împart între zboruri ce leagă orașe diverse de la noi cu orașe mai mici din Anglia, prin zboruri directe, pe aeroporturi care nu sunt de conexiune, cum e Heathrow, și care au costuri mult mai mici”, anunțau reprezentanții companiei.

Odată cu tranzacția, TAROM va obține atât un beneficiu operațional, cât și economic.

Așa cum și-a asumat prin plan cu doi ani în urmă, compania a reușit să vândă sloturile de operare pe singurul aeroport unde tranzacționarea acestora este posibilă, Heathrow, către Qatar Airways. Această recentă tranzacție ne dă posibilitatea să continuăm investițiile și să atingem obiectivele din planulului de revitalizare a Tarom”, informa compania.

Toate sumele obținute în urma tranzacțiilor parte din acțiunile asumate și prevăzute în planul de restructurare au drept obiectiv stabilizarea companiei și intrarea pe profit, odată cu funcționarea acesteia în condiții de piață concurențială, fără intervenții de stat, susțineau în 2024 reprezentanții companiei.

Potrivit acestora, odată cu finalizarea tranzacției de vânzare a sloturilor operate pe aeroportul Heathrow, compania poate continua planul de restructurare, validat de Comisia Europeană, și măsurile menite să optimizeze utilizarea eficientă a resurselor existente.

Unul dintre principalele obiective ale companiei era obținerea de profit operațional, obiectiv pentru s-au făcut deja progrese semnificative. Prin urmare, după o serie neîntreruptă de 20 de ani și de acumulare constantă de datorii, în anul 2023 pierderile companiei au fost reduse considerabil, cu valoarea de 174 milioane lei, ajungând sub pragul de 100 milioane lei, iar prin Bugetul de Venituri și Cheltuieli aferent 2024, compania estimează un profit operațional de 278.530,87 mii lei, în creștere față de rezultatul brut – pierdere de 99.471,17 mii lei la data de 31.12.2023. 

La finalul lunii trecute, Tarom a anunțat că a vândut toate cele patru aeronave Boeing 737-700NG din flota sa, iar primul avion de acest tip a părăsit România vineri, 27 martie.

Cele patru aeronave Boeing 737-700NG au fost livrate către TAROM în perioada 2001–2003 și aveau o configurație de 116 locuri, dintre care 14 la clasa business și 102 la clasa economică.

În locul acestora, compania de stat va introduce în flotă aeronave moderne Boeing 737 MAX 8. Primele două unități sunt așteptate să ajungă la jumătatea anului 2026.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite