Tradeville: Trendul aprecierii dolarului va continua în perioada următoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dolarul american a devenit din nou monedă de refugiu pentru cei care vor să îşi protejeze economiile de problemele economice ale Chinei
Dolarul american a devenit din nou monedă de refugiu pentru cei care vor să îşi protejeze economiile de problemele economice ale Chinei

Cursul dolarului s-ar putea aprecia în perioada următoare în cazul în care Rezerva Federală – banca centrală a SUA – va decide majorarea dobânzilor de referinţă, chiar dacă voltatilitatea va continua, consideră Mihai Nichişoiu, Specialist Pieţe de Capital în cadrul companiei de brokeraj Tradeville.

El a făcut o comparaţie între precedentul ciclu de restricţionare monetară din SUA, din perioada 2004-2006, când dolarul s-a depreciat după această mişcare.

„Există, totuşi, o imensă diferenţa de context. În urmă cu o decadă, China înregistra rate de creştere economică formate din două cifre. Economiile emergente, la rândul lor, erau în graţiile investitorilor. O mulţime de bănci centrale importante majorau dobânzile-cheie, nu doar Fed-ul. Iar deprecierea USD devenise deja un trend structural în momentul în care Fed-ul a decolat în vara 2004 de la o dobânda cheie de numai 1%, atunci minim record.

Filmul s-a schimbat enorm. Şi nu percep nimic care ne-ar arunca înapoi în mediul euforic pentru China/emergente pe care l-am parcurs în urmă cu o decadă. Economia chineză va continuă să alunece. Economiile emergente nu au făcut nicio modificare de ordin structural care să le permită să fie mai puţin dependente de China“, scrie Nichişoiu.

Pe de altă parte, el spune că nici Rezerva Federală nu poate ajunge prea departe în intenţia de a restricţiona condiţiile monetare din SUA, aceasta fiind ipoteza de lucru cu datele din acest moment. „Ciclul normalizării monetare din SUA va fi extrem de blând“, spune analistul, care consideră că este mai probabil ca Beijingul să ajungă la dobânzi zero şi relaxare cantitativă (tipărirea de bani – n.r.), decât ca banca centrală americană să afişeze o dobândă-cheie de 1%.

Chiar şi aşa, mai arată analistul, economia americană va continua să fie peste oricare alta la nivel global, poate cu excepţia condiţiilor oferite de Marea Britanie. De asemenea, SUA va continua să aibă un avantaj economic în faţa economiilor emergente şi un avantaj de dobânzi faţă de zona euro şi Japonia.

„Concluzia este că trendul aprecierii USD va continua. Tendinţa este deja structurală. Doar că acest trend nu va fi un drum cu sens unic, lipsit de volatilitate. Dar aş continuă să cumpăr USD dacă aş vedea corecţii negative precum cea parcursă în primăvară“, conchide Nichişoiu.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite