Tot mai mulţi români se implică în acte de caritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimii ani s-a observat că persoanele individuale sunt tot mai deschise către donaţii şi voluntariat, este concluzia la care au ajuns invitatele de la evenimentul Forbes Women Club, organizat de "Forbes România", editată de Adevărul Holding.

“Lucrurile sunt mult mai bune, în ceea ce priveşte dorinţa individului de a dona şi de a ajuta. Omul obişnuit a început să se gândească la voluntariat. Principalii donatori din România au vârste cuprinse în 25 şi 44 de ani”, a declarat Ada Teslaru, consultant al BBDO Group România.

“Înainte de comunism existau familii care făceau acte de caritate şi spuneau acest lucru. Dar perioada comunismului a sfărâmat această încredere de a mai spune ceva. De aceea există şi mentalitatea de a nu spune nimic. Dar până la urmă cât timp se fac lucruri bune, unde este problema că nu sunt spuse”, a spus Marina Sturza, preşedintele onorific al Fundaţiei „Angelus Moldova”, dar şi colaboratoare cu alte 14 organizaţii.

În ceea ce priveşte actele de caritate făcute de companii, acestea nu prea sunt cunoscute publicului larg deorece nu sunt făcute publice.

“Numărul voluntarilor a crescut. Companiile mari au fost implicate în proiecte de responsabiliate socială. Dacă fac astfel de lucruri, de ce să nu le comunice”, a afirmat Mona Nicolici.

În opinia invitatelor, nu prea există transparenţă în rândul filantropicilor şi ar fi bine ca aceste acte să fie făcute publice deorece ne trebuie puterea exemplului.

În aceste vremuri grele şi fundaţiile se confruntă cu greutăţi de aceea trebuie să facă ceva pentru a supravieţui. Angela Achiţei, preşedintele executiv al Fundaţiei Alături de Voi România, a spus că pentru a-şi susţine fundaţia a transformat-o într-un business.

Anul 2012 va fi un an dificil şi pentru organizaţii, asociaţii şi fundaţii, este de părere Tincuţa Apăteanu, manager Fundaţia Dinu Patriciu. „În acest an fie te reinventezi, fie dispari”. O alternativă bună pentru fundaţii ar fi trecea lor în atreprenoriatul social, au fost de părere toate invitatele de la Forbes Women Club.

Silvia Bucur,preşedinte Prais, Angela Achiţei, preşedinte executiv Fundaţia Alături de Voi România, Oana Gheorghiu,vicepreşedinte Salvează Vieţi, Tincuţa Apăteanu, manager Fundaţia Dinu Patriciu, Alina Bratu, reprezentant URBB, Mona Nicolici, reprezentant Petrom, Florina Negură, Siveco România, Ada Teslaru, reprezentant Graffiti BBDO, Mădălina Marcu, PR al Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare (ARC), Biana Stejărean, reprezentant al organizaţiei HHC, Cristina Ionescu, director Dreamcatchers, Nicoleta Felea, reprezentant al Fundaţiei Inimă de Copil Galaţi, Laura Petculeţ, reprezentant UNICEF România, Marina Sturdza, preşedintele onorific al Fundaţiei „Angelus Moldova”, Cristina Guşă de la Freedom House, Anca Vameşu, reprezentant al Institul de Econommie Socială şi Ileana Timofte, PR Manager la Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile au fost invitatele Forbes Women Club.


Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite