Teodorovici: Renunţăm la ajutorul de stat pentru IT-işti. Angajatorii reţin la sursă parţial. Diferenţa este suportată de către bugetul de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a declarat că Guvernul renunţă la schema de ajutor de stat pentru angajaţii din IT afectaţi de revoluţia fiscală. Soluţia găsită este ca angajatorul să reţină la sursă doar parţial contribuţii, urmând ca statul să compenseze de la buget diferenţa.

El a spus însă că aceasta este o soluţie găsită doar „pentru acei angajatori care au asigurat majorarea salariilor pentru angajaţi cu cel puţin 20%”, el referindu-se la majorarea salariului brut cu nivelul contribuţiilor transferate la angajat.

„O parte din cheltuielile angajatorilor cu contribuţiile de asigurări sociale de sănătate (CASS) vor fi suportate de la bugetul de stat. De această facilitate vor beneficia persoanele din patru categorii: angajaţii din sectoarele IT şi cercetare-dezvoltare, zilierii şi persoanele cu handicap. Angajatorii care măresc cu cel puţin 20% salariile brute ale acestor angajaţi vor reţine la sursă şi vor evidenţia în Formularul 112 cheltuielile cu CASS şi nu vor mai avea de îndeplinit altfel de proceduri”, a spus Eugen Teodorovici, într-o emisiune la Digi 24 TV.

El a explicat şi paşii pe care îi au de urmat angajatorii: „Soluţia găsită pentru acei angajatori care au asigurat majorarea salariilor pentru angajaţi cu cel puţin 20%. Ne raportăm clar la decembrie 2017. Nimeni nu are de pierdut faţă de luna decembrie 2017. Angajatorii reţin la sursă, dar să spunem parţial. A doua chestiune: Angajatorul declară ca obligaţie de plată, în acel formular 112, doar suma reţinută efectiv de la angajat. Al treilea pas: Diferenţa de CASS datorat de angajat este calculată de angajator şi evidenţiată distinct, în acel formular 112, ca sumă dedusă, iar suma aceasta dedusă, diferenţa între ce transferă angajatorul către angajat şi cât ar trebui să primească el, ca să nu aibă diferenţă faţă de decembrie 2017, este suportată de către bugetul de stat, fiind transferat în mod automat la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate”.

Aceasta este însă o soluţie temporară, a spus el. „Pentru un an de zile, lucrurile sunt soluţionate. (...) Ordonanţa prevede şi de la 1 ianuarie până la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe, angajatorii (în cazul celor patru categorii menţionate mai devreme) pot să depună declaraţii rectificative şi niciun angajat nu are de pierdut”, a precizat ministrul finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici, la Digi24.

„Pentru angajatori nu este niciun efort bugetar, iar pentru stat este un mecanism foarte simplu, nu are niciun impact pe buget”, a declarat Eugen Teodorovici. 

Ordonanţa, a explicat el, are două componente - una legată de cele patru categorii menţionate mai sus, pentru a nu avea de suferit, dar şi problema part-time-ului în zona publică.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite