SUA anulează un embargou vechi de 40 de ani şi ameninţă Rusia şi Arabia Saudită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petrol american extras din Golful Mexic creşte concurenţa de pe pieţele internaţionale
Petrol american extras din Golful Mexic creşte concurenţa de pe pieţele internaţionale

Liderii Congresului american au anunţat eliminarea embargoului asupra exporturilor de petrol american specificată în noul proiect de cheltuieli bugetare ale SUA, pentru anul fiscal 2016, potrivit Bloomberg.

Congresmenii republicanii au pledat de mult timp pentru eliminarea embargoului, în timp ce Partidul Democrat a insistat asupra menţinerii acestuia. Acum, potrivit lui Paul Ryan, purtătorul de cuvânt al Camerei Reprezentanţilor, conducerile celor două partide au reuşit să ajungă la o soluţie de compromis.

„Avem cele mai bune tehnologii, cel mai bun ţiţei şi în cele din urmă vom elimina petrolul din Rusia, Arabia şi Iran” – a declarat republicanul Joe Barton. Datorită acestei legi, Statele Unite vor sta la conducerea politicii energetice în lume. Aceasta este o victorie importantă”.

Nu este de acord democratul Jeff Merkley. El a numit ridicarea interdicţiei de export a petrolului o „mare greşeală”. „Aceasta este un noroc nedescris pentru companiile petroliere mari, pentru asta vor plăti lucrătorii din SUA şi întreaga planetă”, – a spus politicianul pentru agenţia de presă.

Astăzi, agenţia de rating Moody’s a reevaluat în minus perspectiva preţului ţiţeiului Brent în 2016 de la $ 53 la 43 $ pe baril.

Ţările producătoare de petrol membre OPEC şi ceilalţi furnizori refuză să reducă producţia de petrol, pentru a-şi menţine cotele de piaţă.

Revine era petrolului ieftin

„Creşterea producţiei de petrol este mult mai mare decât creşterea cererii din partea importatorilor majori, cum ar fi China, India şi Statele Unite, iar perspectiva intrării pe piaţă a petrolului din Iran ar putea creşte în continuare supraoferta” – notează agenţia, care precizează că perioada preţurilor mici la petrol va dura cel puţin până în 2018.

Luni, preţul petrolului Brent a scăzut pentru prima dată din 2008 sub $ 37 pe baril. Şi preţul petrolului tip Ural din Rusia a scăzut, pentru prima dată din decembrie 2008, la 34 $ pe baril. Rubla s-a depreciat la Moscova unde a depăşit pragul de 70 de unităţi pentru un dolar.

Rusia este una dintre ţările exportatoare de petrol care suferă cel mai mult din cauza scăderii preţurilor la hidrocarburi.

Penrtu industria petrolieră amerciană, impactul imediat va fi neglijabil, dar pe termnen lung va sprijini activitatea de producţie a ţiţeiului din şişturi, făcând exporturile competitive pe pieţele externe.

Bătălie pe cotele de piaţă

SUA produce în prezent aproximativ 9,2 milioane de barili de petrol pe zi, din care circa jumătate provin şisturi. Dar în acelaşi timp importurile sunt de 7 milioane de barili pe zi, ceea ce înseamnă că în condiţiile unei pieţe inundate de petrol, nu există cerere în prezent pentru petrolul american.

În acest an, OPEC - Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol a lăsat ca preţurile să fie dictate de piaţă, abandonând politica manipulării preţului prin impunerea de cote de producţie ale petrolului extras de către statele membre ale cartelului.

Renunţarea la susţinerea unui preţ minim a afectat într-o oarecare măsură producţia SUA, dar supraproducţia mondială este de peste un milion de barili pe zi, iar de anul viitor Iranul va reintra în piaţă, cu cel puţin un milion de barili pe zi.

Este foarte probabil ca aceste oferte noi să pună probleme Rusiei şi OPEC din cauza luptei acerbe pentru câştigarea unor cote cât mai mari din piaţă. SUA este al treilea mare producător de petrol din lume, după Rusia şi Arabia Saudită.
 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite