STUDIU Femeile de peste 45 de ani obţin cel mai greu un loc de muncă

STUDIU Femeile de peste 45 de ani obţin cel mai greu un loc de muncă

Femeile de peste 45 de ani care se află în căutarea unui loc de muncă reuşesc să-l obţină cel mai greu, arată o analiză a Great HRs Community. Vârsta este, de cele mai multe ori, cauza pentru care acestea sunt respinse la angajare, chiar dacă este rareori invocată.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit analizei, şi bărbaţii după această vârstă întâmpină dificultăţi mai mari în găsirea unui job faţă de cei mai tineri. Cu toate acestea, România este pe primele locuri în Europa în ceea ce priveşte diferenţa între rata de ocupare la femei şi, respectiv, la bărbaţi, de 17,6%. Astfel, şase din zece femei cu vârsta între 20 şi 64 de ani deţin un loc de muncă în România, faţă de aproape opt din zece bărbaţi.

Societatea are percepţia potrivit căreia o parte importantă din activitatea unei femei, de-a lungul vieţii, se întâmplă în afara locului de muncă – are grijă de familie, de copii, de casă. În societăţi ceva mai tradiţionaliste, cum este şi România, munca femeilor pare a fi subapreciată. Atunci când o femeie de peste 45 de ani se prezintă la interviu, mulţi angajatori se gândesc automat: ce fel de responsabilităţi are în afara locului de muncă şi în ce fel acestea îi pot afecta disponibilitatea. Şi, corect sau nu, dar cu siguranţă pe nedrept, aceştia presupun că a lipsit ceva timp de pe piaţa forţei de muncă şi că a desfăşurat o activitate fără relevanţă în concediul maternal”, explică Alina Anghel, co-fondator al Great HRs Community şi al proiectului Angajez 45+.

Potrivit acesteia, părerea angajatorilor potrivit căreia un concediu maternal, de pildă, înseamnă pierderea aptitudinilor are ca efect descalificarea candidatei fără a verifica mai departe această presupunere. Prin urmare, mecanismele psihologice care dictează această abordare din partea unor angajatori trebuie înţelese şi educate, ceea ce îşi propune, printre altele, proiectul Angajez 45+. Potrivit statisticii europene, româncele sunt printre cel mai bine plasate în UE în ceea ce priveşte deţinătorii funcţiei de manageri. Ele ocupă 41% din aceste posturi, restul fiind deţinute de bărbaţi. Media europeană este de 35%.

De asemenea, în România există una dintre cele mai mici diferenţe între salariile managerilor femei şi cele ale bărbaţilor în aceeaşi funcţie. Cu toate acestea, migrarea masivă a populaţiei apte de muncă, precum şi fenomenul de îmbătrânire demografică pun presiune pe piaţa forţei de muncă.

În ultimii ani, mediul economic reclamă din ce în ce mai mult dificultăţi în echiparea organizaţiilor cu profesionişti. Pe de altă parte, foarte mulţi angajaţi seniori sau şomeri de peste 45 de ani se plâng că nu sunt chemaţi la interviuri. În acest context, credem că se impune o analiză atentă şi obiectivă a pieţei forţei de muncă. Proiectul Angajez 45+ lansat de Great HRs îi priveşte atât pe profesioniştii în resurse umane, cât mai ales pe angajatori şi pe cei care caută un loc de muncă, o recalificare, o dezvoltare a carierei”, arată Cristina Săvuică, Chief Happiness Officer al Lugera - The People Republic.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, pe segmentul de vârstă 45 – 54 de ani, femeile înregistrează o rată a şomajului de 2,8%, cu 0,8% mai mare faţă de femeile din segmentul 35 – 44 de ani şi cu 0,2% mai mare faţă de bărbaţii din aceeaşi categorie de vârstă. Totodată, la nivel urban, în rândul celor cu vârsta de peste 45 de ani, bărbaţi şi femei, se înregistrează un şomaj cu 0,4% mai mare decât în rândul celor cu vârsta între 35 şi 44 de ani.

Angajez 45+ este prima campanie naţională împotriva discriminării de vârstă la angajare şi se adresează tuturor nivelurilor profesionale, de la muncitori necalificaţi la top management. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: