Confiscarea tuturor avantajelor economice ce derivă din infracţiune, nu se reduce doar la necesitatea de a se repara prejudiciul produs, fiind gândită ca pilon al strategiei de combatere a crimei organizate şi corupţiei în egală măsură cu obiectul de tragere la răspundere penală a infractorului.

Conceptul de produs infracţional caracterizează sistemul de drept anglo – saxon, nefiind specific sistemelor de drept continental din care România face parte. A fost dezvoltat de convenţii O.N.U. în care s-a impus punctul de vedere al Statelor Unite şi Marii Britanii, prin Convenţia antidrog de la Viena din 1988, Convenţia contra criminalităţii transanaţionale de la Palermo din 2000 şi Convenţia anticorupţie de la New York din 2003, preluate de Consiliul Europei în Convenţia contra spălării banilor şi finanţării terorismului de la Varşovia din 2005 şi adoptat la nivelul Uniunii Europene, privind confiscarea produselor infracţionale.

Prin Decizia nr. 101 din 17 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite au respins ca neîntemeiate, obiecţia de neconsituţionalitate cu privire la modificarea şi completarea Legii nr. 241 din 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Curtea a constatat că legiuitorul a menţinut pedeapsa principală a închisorii şi a reglementat alternativ pedeapsa principală a amenzii, în condiţiile art. 10, alin. (1) din Lege. Astfel pedeapsa principală a amenzii se poate aplica numai în anumite situaţii în care prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro în echivalentul monedei naţionale şi se aplică, în mod obligatoriu, dacă prejudiciu cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia depăşeşete 50.000 euro. La prejudicii mai mari de 100.000 euro nu se aplică în nici un fel pedeapsa principală a amenzii.

Prin Lege constituie infracţiune de evaziune fiscală, următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:

1.Ascunderea bunurilor ori a sursei impozabile sau taxabile.

2.Omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

3.Evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.

4.Alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxare ori de marcat electronice făcute sau de alte mijloace de stocare a datelor.

5.Executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor.

6.Sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate.

7.Substituirea, degradarea su înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală.

Analiză în plan conceptual

Întrucât evaziunea fiscală este un fenomen dinamic, ce îmbracă forme diverse, pentru o mai bună înţelegere a mecanismului ce stă la baza sa, a fost clasificată:

Evaziunea fiscală legală presupune sustragerea contribuabililor de la plata unor taxe şi impozite, prin invocarea unor temeiuri legale, precum lacunele legislative.

Evaziunea fiscală ilegală constă în sustragerea contribuabililor de la plata obligaţiilor fiscale, de cele mai multe ori prin folosirea unor mijloace ilicite.

Evaziunea fiscală reale reprezintă valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin toate faptele de evaziune săvârşite într-un interval de timp determinat.

Evaziunea fiscală propriu-zisă constă în sustragerea de la plata obligaţiilor datorate, în legătură cu venituri realizate din activităţi ilicite.

Evaziunea fiscală prin derularea unor activităţii ilegale constă în desfăşurarea unor activităţii ilicite producătoare de venituri pentru care nu se plătesc impozite şi taxe.

Evaziunea fiscală prin derularea unor activităţii subterane este o formă de evaziune fiscală care se concretizează în realizarea unor venituri legale, dar care sunt ascunse autorităţilor.

Evaziunea fiscală internă reprezintă forma de sustragere a contribuabililor de la plata taxelor şi impozitelor prin mijloace aflate pe teritoriul naţional.

Evaziunea fiscală internaţională constă în sustragerea contribuabililor de la plata datoriilor fiscale pe care le au conform sistemului fiscal intern prin folosirea unor paradisuri fiscale sau jurisdicţii off-shore.

Acestea fiind spuse, faptele de evaziune fiscală prezintă un pericol major pentru relaţiile sociale din domeniul colectării impozitelor şi taxelor de către autorităţile abilitate ale statului, în vederea trasformării lor în venituri la bugetul de stat.

Pentru aceste motive, Legea criticată este de natură a atenua efectul disuasiv al pedepselor aplicabile în cazul infracţiunilor menţionate şi încurajează fenomenul infracţional în domeniul analizat şi prin urmare, poate sporirii numărului persoanelor care vor săvârşi fapte de evaziune fiscală.

Adoptarea unor dispoziţii legale, de natură a permite statului acoperirea prejudiciilor materiale provocate prin săvărşirea interacţiunilor de evaziune fiscală, respectiv recuperarea sumelor de bani reprezentând astfel de prejudici, nu este, în nici un caz, suficiente prin raportare la scopul Legii penale.

Astfel, simpla reglementare a unor pârgii de recuperare a prejudiciilor materiale produse prin comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, în lipsa prevederilor unor pedepse şi măsuri eficiente, de natură a determina destinatarii Legii penale, să se abţină de la săvârşirea faptelor incriminate, şi respectiv, de natură a face persoanele condamate pentru săvârşirea unor astfel de infracţiuni să realizeze semnificaţia faptelor comise şi a urmărilor acestora pentru respectarea unor valori sociale, cu consecinţa reeducării lor, în vederea reintegrării în societate, este lipsită de eficienţă, prin raportare la prevenirea fenomeniului infracţional.

Studiul de caz

Raportul din 2016 al Freedom House România îşi propune să facă o radiografie a stadiului recuperărilor prejudiciilor produse statului român şi confiscărilor bunurilor dobândite ilegal.

Dacă la începutul anilor 2000 nu exista perspectivă în practica parchetelor din România, Legea s-a impus cumva, pe parcursul acumulări de experienţă s-a identificat o componentă importantă legat de recuperarea baniilor, şi identificarea şi folosirea bunurilor necuvenite. Pentru că până la acel moment nu se obţinuse rezultate semnificative decât pe latura detenţie, iar ulterior aceştia foloseau liniştit bunurile acumulate.

Raportul arată că Direcţia de executare silită din A.N.A.F. indică existenţa în ianuarie 2016 peste 20.000 de dosare de executare silită cu circa 7 miliarde lei prejudicii şi confiscări, din care, doar o treime din acestea fiind acoperitate de sechestre puse în faza de urmărire penală.

O schimbare de optică s-a produs din anul 2011 prin colaborarea mai strânsă dintre A.N.A.F., A.N.C.P.I., Ministerul de Interne, O.N.R.C. şi Agenţia Naţională de Integritate, şi apariţia Oficiului naţional de prevenire a criminalităţi şi cooperării pentru recuperarea creanţelor provenite din infracţiuni din cadru M.I. Oficiul ce de la această dată a colaborat cel mai frecvent cu state europene cum ar fi: Olanda, Franţa, Belgia, Marea Britanie, Germania şi Spania.

D.N.A. ajungând la 457 de măsuri asigurătorii, circa 2,1 miliarde lei în 2015, de la 371 milioane în 2010. În intervalul de referinţă s-a dispus prin hotărâri definitive confiscarea produselor infracţionale în sumă totală de 24,180 milioane lei, 24,292 milioane euro şi 42 mii dolari precum şi bunuri.    

D.I.C.O.T. a luat măsuri asigurători de 525 milioane lei în 2015. În condiţiile în care pe lângă D.N.A. şi D.I.C.O.T., măsuri asiguratori semnificative au fost realizate de parchetele de pe lângă tribunale şi mai puţin pe lângă curţile de apel. 

Concluzii

Antrenarea răspunderii penale ale persoanei juridice introduse prin Legea nr. 278 din 2006 şi prevăzute în noul Cod penal, crează probleme cu privire la sechestrului asigurător asupra bunurilor şi activelor societăţilor comerciale în măsură să afecteze performanţele economice a acestora atâta vreme cât nu este nici interesul acţionarilor, asociaţilor, administratorilor şi nici a statului.

Pe de altă parte trebuie să existe garanţia că întreprinderea respectivă va plăti, dacă aşa decide în final instanţa, amenda sau despăgubirea. O soluţie este numirea de administrator judiciar în cadrul procedurii de insolvenţă, ce ar putea preveni ruinarea voită pe timpul sechestrului a unei societăţii comerciale în timpul procesului penal.

O altă soluţie, este de a oferi societăţii comerciale posibilitatea garantării sechestrului cu alte bunui sau sume de bani, dându-i posibilitatea să îşi desfăşoare activitatea nestingherit.

Varianta utilizată de A.N.A.F. are dezavantajul unor proceduri greoaie şi îndelungate, care ar întârzia mersul dosarului şi ar afecta eficienţa urmării penale. Obiecţie ar fi legată de procedura de acreditate o dată pe an, a firmelor care participă la licitaţie de acest tip. Oficiali A.N.A.F. spun că la acest tip de vânzare, mai ales atunci când mărfurile sunt perisabile, şansele de a obţine un preţ bune sunt extrem de mici şi se bucură că au reuşit să scape de produsele depozitate.

Apariţia Agenţiei naţionale de administrare a bunurilor indisponibilizate, ce umple un gol de la identificarea unor bunuri şi luarea măsurilor asiguratorii, până la executarea unor decizii de confiscare, recuperare a prejudicilor ori de restituire a bunurilor aflate sub sechestru, în cazul achitării inculpatului ori netrimiterii în judecată a persoanelor învinuite.

Recomandăm profesioniştilor faptul de a da dovadă de mai mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă.

Dr. ec. Viorel Crăciuneanu activează în cadrul propriului cabinet de insolvenţă

www.craciuneanu.ro