Scandal. Programul fotovoltaice pe banii statului ar putea ajunge în atenţia procurorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înscrierea persoanelor fizice în programul prin care pot primi 20.000 de lei de la stat pentru montarea panourilor fotovoltaice a fost întreruptă zilele trecute la doar câteva ore de la deschidere, fără ca fondurile să fi fost epuizate.

Motivul anunţat de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a fost că blocarea înscrierii a fost făcută ”pentru efectuarea unor analize asupra modului de functionare a inscrierii persoanelor fizice”. 

Un vicepreşedinte al instituţiei arată însă că stoparea accesului la înscrieri are altă cauză. Potrivit surselor G4Media.ro, Ministerul Mediului ia în calcul să depună o plângere penală la DIICOT pentru verificarea situaţiei.

„A apărut o situaţie ce a ridicat o serie de suspiciuni. Unul dintre instalatori a introdus foarte multe cereri pe zona Sud-Vest”, a spus Cocheş, precizând că, în doar 4 ore de la deschiderea aplicaţiilor, fondurile alocate pentru regiunea Sud-Vest Oltenia s-au epuizat, astfel încât AFM a suspendat funcţionarea aplicaţiei informatice (fotovoltaice.afm.ro) la ora 16:30. 

Vicepreşedintele Dorin Corcheş a refuzat să spună numele instalatorului care a înscris atât de multe aplicaţii într-un timp atât de scurt. Potrivit datelor publice, firma respectivă ar fi depus peste 2.700 de aplicaţii în doar câteva ore, mai mult decât aplicaţiile depuse în oricare dintre celelalte şapte regiuni.

Înregistrarea atât de multor dosare într-un timp atât de scurt este foarte puţin probabilă, având în vedere că o singură persoană nu poate încărca mai mult de 4 dosare într-o oră.

„Doar încărcarea documentelor în aplicaţia AFM durează între 15 şi 20 de minute, pentru un singur aplicant. Şi noi am fost surprinşi să vedem cât de repede s-au înregistrat dosarele în regiunea Craiova. Ne dorim să fie deblocat cât mai repede programul, astfel încât să putem păstra încrederea pe care ne-au acordat-o clienţii noştri. Ne dorim ca AFM să ne comunice şi nouă termenul de redeschidere a aplicaţiei. Bănuim că dacă s-a oprit procedura de înscriere, înseamnă că se vor face îmbunătăţiri”, a declarat pentru „Adevărul” Dan Tudose, instalator autorizat P Plus 2002 SRL şi administrator al magazinului online e-acumulatori.ro.

Comparând timpul necesar încărcării documentelor unui singur solicitant în aplicaţie cu recordul de dosare înregistrate de instalatorul din Oltenia putem spune că acesta a reuşit să încarce 10 de dosare pe minut sau a folosit 150 de calculatoare.

În aplicaţie trebuie încărcate 5 seturi de documente:

- actul de identitate al solicitantului;

- extras de carte funciară din care să rezulte dreptul de proprietate asupra imobilului construcţie pe care se va implementa proiectul;

- certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului, de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice;

- certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului, de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul;

- Cererea de finanţare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite