Românii au „fentat“ programul Tomata cu acte fictive. Banii care trebuiau să ajungă la cei care cultivă s-au dus la alţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Programul Tomata a fost „fentat” de unii cu documente fictive FOTO Adevărul
Programul Tomata a fost „fentat” de unii cu documente fictive FOTO Adevărul

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat, vineri, că foarte multe dosare depuse, în anii anterior, în programul de sprijin pentru tomate au avut la bază documente fictive.

El a afirmat, la Botoşani, că anchetele derulate de Ministerul Agriculturii, în special în judeţele din sudul ţării, au arătat că fondurile au fost încasate ilegal.

„Am constatat că în foarte multe judeţe, sper că nu aici la dumneavoastră, dar în judeţele din sud, în multe judeţe unde s-au făcut verificări, am constatat foarte multe dosare fictive, depuse fictiv. Banii care trebui să se îndrepte către cei care într-adevăr cultivau tomate în spaţii protejate s-au dus şi la alţii”, a precizat Oros.

Acesta a arătat că în multe cazuri au fost sesizate instituţiile statului abilitate să deruleze anchete penale pentru fraudele respective.

„Unele s-au terminat cu dosare penale. Nu noi anchetăm acest lucru. Am luat măsuri administrative şi am trimis la cei care se ocupă să facă partea aceasta penală,. dar am cerut anul acesta mai multă responsabilitate”, a adăugat Adrian Oros.

Totodată, ministrul Agriculturii a cerut verificarea modului în care sunt efectuate tratamentele tomatelor, după ce au apărut informaţii în presă că roşiile produse în România „sunt dăunătoare”.

„Am cerut ca anul acesta să fie făcute două verificări, să fie un registru de tratamente cu ce substanţe se folosesc, pentru că, tot aşa, prin februarie sau martie dădeam explicaţii prin presă pentru că apăruse că tomatele din programul Tomata sunt dăunătoare. Ca să nu mai apară ştiri de genul acesta care să pună sub semnul întrebării produsele româneşti, am cerut ca fiecare cultivator şi fiecare beneficiar al Programului Tomata să aibă un registru cu substanţele pe care le foloseşte pentru tratare”, a mai afirmat ministrul.

Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate', pentru anul 2020, este de maximum 3.000 euro/beneficiar/an.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în sumă de 187,5 milioane de lei, reprezentând echivalentul în euro al sumei de 39,4 milioane de euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite