Propunere: Dobânzile în noul program „Prima Casă“ să nu treacă de 5%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
programul a doua casa foto shutterstock

Asociaţia Credere propune ca în noul program „Prima Casă” dobânzile să nu treacă de 5%, iar statul să acorde o subvenţie de un punct procentual din dobânda creditului dacă în familia împrumutatului există o persoană încadrată cu grad de handicap grav.

Asociaţia Credere anunţă că a înaintat Ministerului Finanţelor Publice un set de amendamente la proiectul de ordonanţă de urgenţă privind modificarea programului „Prima Casă”, pentru „îmbunătăţire a actului normativ”. Este vorba de 7 propuneri.

1. Băncile să publice proiectul de contract de credit pe propriul site.

Credere susţine că acest fapt va fi de natură a asigura transparenţă procesului de creditare. „Beneficiarul programului (consumatorul) are, aşadar, posibilitatea de a compara în mod eficient ofertele băncilor, din moment ce nu întotdeauna costurile creditului sunt decisive pentru opţiunea consumatorului, ci chiar cuprinsul unor clauze contractuale, mai mult sau mai puţin favorabile acestuia. Publicarea proiectelor de contract de credit reprezintă o practică curentă în spaţiul Uniunii Europene”, susţine Asociaţia.

2. Instituirea unei dobânzi fixe care să nu depăşească pragul de 5%.

„Având în vedere caracterul social al programului, rata nesemnificativă de credite neperformante, existenţa garanţiei statului care diminuează riscurile finanţatorilor (băncilor), precum şi evoluţia impredictibilă a indicilor de referinţă care intră în componenţa dobânzii variabile (ROBOR sau IRCC, după caz), apreciem că poate fi realizată cu succes implementarea unei dobânzi fixe de cel mult 5%. Această propunere ar fi in interesul tuturor părţilor implicate, asigurând predictibilitate pentru consumator, profit pentru bancă şi un portofoliu sănătos de garanţii pentru stat”, afirmă Credere.

3. Comisionul de gestiune să nu mai fie suportat de către împrumutat.

Potrivit credere, conform programului „Prima Casă”, în vigoare astăzi, Banca achită către fondul de garantare un comision de gestiune care va fi recuperat de la consumator. Prin Ordin de Ministru, comisionul de gestiune este stabilit la 0,45%/an din soldul garanţiei statului şi se achită anual. Cu alte cuvinte, suplimentar faţă de ratele lunare, consumatorul este nevoit să achite, o dată pe an, încă cca. 50% din rata lunară cu titlu de comision de gestiune.

„În contextul în care acest program este unul social şi vorbim despre consumatori vulnerabili, în contextul în care indicii de referinţă modifică în sens crescător nivelul ratei lunare, precum şi aplicabilitatea comisionului de gestiune ca % din soldul garanţiei statului, apreciem că nu există o justificare obiectivă pentru perceperea comisionului şi punerea lui în sarcina consumatorului. Statul nu prestează un serviciu cu titlu permanent pentru consumator, de aceea, cel mult putem fi de acord cu un cuantum fix al acestui comision, la un nivel rezonabil şi care să fie perceput consumatorului (direct sau indirect) o singură dată, la momentul acordării împrumutului”, susţine asociaţia.

Potrivit ei, prezenta propunere este în acord cu Proiectul de modificare a programului „Prima Casă” publicat de Ministerul Finanţelor Publice în luna mai 2019, comisionul de gestiune urmând a fi suportat din bugetul MFP.

4. Statul să poată subvenţiona 1 punct procentual din dobândă creditului dacă în familia împrumutatului există o persoană încadrată cu grad de handicap grav.

Credere afirmă că această propunere subliniază caracterul social al programului şi vine în sprijinul unor consumatori aflaţi în reală dificultate. Astfel, dacă împrumutatul este eligibil pentru acordarea unui credit şi se află în situaţia descrisă anterior, statul poate suporta 1 punct procentual din dobânda aplicabilă contractului de credit.

5. Reducerea costurilor de refinanţare, atât pentru creditele acordate prin programul „Prima Casă”, cât şi pentru creditele ipotecare standard, indiferent de momentul acordării acestora.

„Considerăm că o dezbatere publică pe programul „Prima Casă”, redenumit în „O casă, o familie”, ar putea să conducă şi la identificarea unei soluţii pentru reducerea costurilor de refinanţare (costuri notariale, formalităţi de publicitate etc). În prezent, foarte puţini consumatori îşi permit să refinanţeze un credit la altă bancă şi în condiţii mai bune. Cel mai important aspect este reprezentat de costurile însemnate aferente operaţiunii de refinanţare. Aşa cum arată şi un raport dat publicităţii de către Consiliul Concurenţei la finalul anului 2018, considerăm că prin stimularea refinanţării împrumuturilor, prin măsuri adecvate adoptate de către statul român, consumatorii vor putea accesa orice tip de credit la un cost mai avantajos decât în prezent”, afirmă reprezentanţi asociaţiei.

6. Banca să notifice consumatorul anterior sau concomitent debitării conturilor asupra cărora s-a instituit ipotecă mobiliară.

Credere susţine că există situaţii în care consumatorul depăşeşte nesemnificativ termenul scadent pentru plata ratei lunare, iar Banca trage din contul curent banii aferenţi ratei. Pentru a evita situaţii neplăcute sau conflictuale, considerăm că este în interesul ambelor părţi ca împrumutatul să fie notificat asupra iminenţei tragerii banilor din cont de către Bancă.

7. Suplimentar, Asociaţia Credere menţionează că îţi arată deschiderea de a avea o dezbatere aplicată asupra plafoanelor de venituri care reprezintă criteriu de eligibilitate în acordarea unui credit prin programul guvernamental, respectiv ce măsuri ar putea fi adoptate pentru ca un consumator declarat eligibil la finanţare să nu fie pus în situaţia de a achita sume de bani care depăşesc în mod semnificativ avansul de 5%, din moment ce plafonul de achiziţie şi preţul imobilului sunt raportate în moneda euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite