Previziuni sumbre ale analiştilor pentru următorul an: euro va depăşi 5,05 lei, pandemia va persista şi în trimestrul IV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
faliment-personal-datorii-scadere-economica-facturi-calcule-griji-financiare

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut cu 16,4 puncte comparativ cu luna anterioară, la valoarea de 57,2 puncte, (faţă de aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 22,9 puncte).

Scăderea s-a datorat ambelor componente ale indicatorului. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 5,01%.

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 93% dintre participanţii la sondaj prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9985, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0547 lei pentru un euro. De asemenea, cea mai mică valoare estimată a cursului EUR/RON pentru un orizont de 12 luni este 4.9400.  

Previziunile analiştilor în ceea ce priveşte cei mai importanţi indicatori macroeconomici:

  Actual  Anticipatii1 Evolutia PIB (real)  -3,9% 6,6% Deficit Bugetar  9,8 %  7,1% Curs EUR/RON  4,9472  5,0547 ROBOR 3M  2,30% 2,29%  Randament 5Y RON  4,47% 3,92%    1Sursa: Sondaj Asociatia CFA Romania, final de an, 2021 (PIB, deficit bugetar), orizont de 12 luni (restul indicatorilor) Randament 10Y RON   4,84% 4,44% 

Din luna aprilie a anului 2020, în cadrul sondajului au fost adăugate întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naţionale, iar rezultatele pentru luna septembrie 2021 relevă:

Cea mai mare parte a participanţilor la sondaj, 55%, anticipează că impactul economic al coronavirusului vă dura până în trimestrul IV al anului 2022.

Deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2021: valoarea medie a anticipaţiilor este 7,1%;

Evoluţia, în termeni reali a PIB în anul 2021: valoarea medie a anticipaţiilor este +6,6%;

Datoria publică ca procent din PIB va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la aproximativ 54,1%;

În contextul atenţiei sporite a autorităţilor europene cu privire la protecţia mediului înconjurător, atenţie concretizată în reglementări cu privire la luarea în considerare a factorilor ESG (factorii de mediu, sociali şi de guvernanţă) de către instituţiile financiare, au fost introduse în sondaj întrebări cu privire la conştientizarea de către instituţiile financiare a acestor reglementări, pregătirea instituţiilor financare pentru asigurarea respectării noilor reglementări, precum şi suportul oferit clienţilor pentru asigurarea respectării lor. 

Conform răspunsurilor participanţilor, principalul impediment în implementarea factorilor ESG este insuficienţa informaţiilor, urmat de lipsa expertizei în acest domeniu. 

Adrian Codîrlaşu, CFA – Vicepreşedinte al Asociaţiei CFA Romania declară: “Pe fondul prudenţei generate de intrarea în valul 4 al pandemiei, indicatorul de încredere macroeconomică a scăzut puternic în luna septembrie. Consistente cu aceasta evoluţie sunt şi anticipaţiile de decelerare a economiei. De asemenea, în contextul creşterii substanţiale a ratei inflaţiei, anticipaţiile inflaţioniste pentru un orizont de 12 luni s-au majorat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite