Peste 3500 de companii au intrat în insolvenţă. CITR: Numărul companiilor în dificultate este mult mai mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
insolvente lichidari datorii finantari dosare

În prima jumătate a anului au intrat în insolvenţă 3.580 companii, aproximativ la acelaşi nivel faţă de semestrul întâi al anului trecut când 3.033 de companii au intrat în insolvenţă.

Dintre acestea, 32 companii de impact din România au intrat în insolvenţă în semestrul I 2022, având o valoare cumulată a activelor imobilizate de 965 mil. lei, faţă de 11 companii în aceeaşi perioadă a anului trecut, ce aveau o valoare a activelor imobilizate de 671 mil. lei, arată o analiză CITR.

„Numărul companiilor care intră în procedură de insolvenţă nu s-a schimbat fundamental în ultimii ani, iar numărul companiilor de impact care au intrat în insolvenţă reprezintă un procent nesemnificativ faţă de cele care noi, ca experţi, considerăm că ar avea nevoie de ajutor. Conform studiului CITR de la finalul anului trecut, în România au fost identificate 6.654 companii de impact, cu active de peste 1 mil EUR, aflate în stare de insolvenţă iminentă. Dintre acestea, doar 32 au intrat în procedură de insolvenţă în anul 2022, iar asta ne arată în continuare că nu ne îndreptăm către o însănătoşire a mediului economic. Din fericire, acum avem legislaţie nouă care vine în sprijinul întregului mediu de business şi care aduce instrumente de restructurare şi prevenţie timpurie şi încurajăm antreprenorii să apeleze la aceste soluţii. CITR se implică activ în procesul de dezvoltare a unei culturi a prevenţiei în mediul de business.”, a spus Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

De peste 10 ani, CITR, liderul pieţei de insolvenţă şi restructurare, studiază companiile de impact în economie, cele cu active de peste 1 mil. EUR. În primul semestru al 2022, numărul companiilor de impact aflate în insolvenţă aproape s-a triplat faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, în condiţiile în care semestrul I al 2021 a fost atipic, fără presiuni semnificative asupra afacerilor, datorită măsurilor de sprijin implementate în contextul pandemiei. Multe dintre datoriile scadente la acea perioadă au fost amânate, determinând o acumulare suplimentară de datorii. Studiile CITR efectuate pe portofoliul propriu de-a lungul anilor arată că 57% dintre companii au amânat cel puţin 3 ani intrarea în insolvenţă, acest lucru având consecinţe negative, cum ar fi scăderea cu peste 50% a cifrei de afaceri şi creşterea cu peste 30% a datoriilor. În lipsa unei culturi a prevenţiei în business, mulţi dintre antreprenorii care şi-au declarat insolvenţa au fost împinşi de probleme care au dus la imposibilitatea de continuare a afacerii în condiţii normale. 

Putem observa două evoluţii semnificative a insolvenţelor în 2022: creşterea numărului de companii care îşi declară insolvenţa din domeniul construcţiilor şi din domeniul industriei prelucrătoare. În luna mai, un număr de 551 companii din construcţii au intrat în insolvenţă (în creştere cu 34,72%), iar  din industria prelucrătoare – 339 companii (în creştere cu 6,94%). Sectorul construcţiilor este afectat semnificativ de creşterea preţului materialelor de construcţii şi a carburantului, de creşterea dobânzilor şi de lipsa forţei de muncă. Industria prelucrătoare este afectată pe fondul creşterii galopante a preţurilor energiei şi carburanţilor, de îngreunarea lanţurilor de aprovizionare, de diminuarea comenzilor şi de creşterea costurilor de finanţare. 

La nivelul Uniunii Europene studiile arată că, în general, companiile amână cu 3-4 ani recunoaşterea problemelor şi a stării de insolvenţă, iar majoritatea cazurilor, insolvenţa nu mai poate fi evitată. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite