Handicapul sufletului şi Unificarea dreptei de partid şi de stat

Nu mai crede nimeni nimic. Abureala în loc de competenţă, vrăjeala în loc de cunoştinţe de politică externă si securitate, populism în loc de sustenabilitate, minciuni în loc de certitudini – cine le mai vrea, cine le mai crede, cine le mai înghite?

Citesc relaxat Urmatorii 100 de ani. Previziuni pentru secolul XXI, de George Friedman, aparuta la Editura Litera acum câţiva ani. Dupa ce am constatat siderat ca puteam cunoaste inca din 2011 ceea ce se intampla astazi cu Ucraina citind capitolul Renasterea Rusiei din cartea Urmatorul deceniu..- scrisa de acelasi autor si apărută la aceeaşi editură - am zis că merită să vedem si o analiză prospectivă a termenului lung. Cărţi interesante. Mă gândesc dacă nu ar fi bine ca atunci când invităm un lider global în consultanţă nu ar fi bine sa-i mai citim si cărţile. Nu mai contează.

Aud dintr-o altă cameră voci zgomotoase care strigă la luptă împotriva partidului stat, incorectitudinea ca o singură alianţă să aibă puterea şi ceilalţi să mănânce jumările opoziţiei, văicăreli legate de cât de greu este să trăieşti în opoziţie după ce ani la rând ai fost adulat, admirat, cinstit, onorat, preamărit s.a.m.d

Aud discuţii despre unificarea dreptei, despre nevoia unui vehicul forţă de luptă împotriva comunistilor de 40-42 de ani, de valorile justiţiei şi ale anticorupţiei. Mă uit la strângeri de mâini similare celor făcute de sefii celor doua grupări din filmul Nea Mărin Miliardar. Grimase transformate în zâmbete, lins acolo unde a fost odată scuipat, sforţări de consens asortate cu înjurături în gând şi discuţii despre doctrine apropiate acolo unde nu există decât o singură voinţă –a te apropia de ciolanul cu din ce în ce mai puţină carne. Suntem cu toţii plini de scârbă, icterul este deja depăşit... Ah, da, intervine – nu putea lipsi, nu – interpretul naţiei, traducătorul, maestrul, pretutindenarul analist politic profesor doctor inginer docent critic de film şi tenis. Cu o tentă doctă îşi ia vesta comunistă şi începe să îi înfiereze pe toţi, cu cateva exceptii interesate. Neinteresant, blazant, adormitor, aiuritor, comun, cu valoare adăugată mică, exact ca întotdeauna. Piruetele realizate de “celebrul comentator” azi pupat / mâine scuipat nu mai impresionează pe nimeni. Pare să fie un castigator al tranziţiei, un ins care a învăţat din mers virtuţile capitalismului. Să fie dat şi Să fie primit! Hm, stau şi mă întreb dacă nu ar putea fi chiar liderul celor 8 milioane de români care trăiesc în sărăcie şi pe care îi face proşti pentru că o parte dintre ei au anumite preferinţe electorale. Şi el este un asistat social, aşa cum ii eticheteaza pe cele cateva milioane. Numai că finanţarea este diferită.

Unificarea dreptei, unificarea dreptei, unificarea dreptei!

Uau, mă gândesc, iată un proiect de ţară pentru România, iată o strategie privind reprezentarea intereselor României în Uniunea Europeană, uite un demers de consens potrivit pentru democraţia românească.

Dar vai, pe cine vedem acolo – unul si unul angajaţi numai şi numai la stat, unul şi unul care abonaţi la stat care susţinuţi de diverşi abonaţi cu contracte la stat, unul şi unul metamorfozaţi în capitalişti materialist – dialectici. Ah, da, limbaj de lemn presărat cu accente oratorice lipsite de esenţă. Niciun proiect societal, nicio gandire strategică, nicio măsură inovatoare, nicio tinta programatică nimic. Totul pentru noi, totul pentru ciolan!

Fac un experiment. Dau sonorul la minim şi încerc să interpretez ce spun vedetele momentului. Dar, din nou ce citim pe fetele lor – dorul de putere, panica ce vine din pierderea accesului la ciolan, lăudatul mincinos al instituţiilor funcţionale ale statului de drept (fiţi pe pace, îşi dau seama de farsă), călcatul de pe un picior pe altul şi aranjatul frezei în locul unei idei de politici publice, cuvinte aruncate fără noimă cu unicul scop de a tine ocupat… dar pe cine?!

Nu mai crede nimeni nimic. Abureala în loc de competenţă, vrăjeala în loc de cunoştinţe de politică externă si securitate, populism în loc de sustenabilitate, minciuni în loc de certitudini – cine le mai vrea, cine le mai crede, cine le mai înghite?

Oameni buni, mergeţi prin lumea reală, puneţi-vă un trening pe voi – eventual încercaţi şi unul de la Dragonul Roşu, mergeţi într-un parc, cumpăraţi-vă un covrig, mergeţi în piaţă şi încercaţi nişte căpşune şi apoi întoarceţi-vă. Încercaţi o cură de simplitate în fiecare zi şi vă veţi simţi mai bine. Încurajaţi-vă să reveniţi printre oameni, mirosiţi aerul lor, mâncaţi din mâncarea lor, beţi o bere la PET cu ei, urcaţi-vă într-un autobuz, rupeţi o pâine şi împărţiţi şi celorlalţi. Şi din când în când mai încercaţi câte o carte.

Luaţi-o încet, până vă reobişnuiţi. Nu disperaţi, nu se moare din asta. Câştigurile vor apărea imediat. Şi pentru voi, şi pentru noi.

Încet, încet…