Fostul şef al Consiliului Fiscal: Legea pensiilor aduce efort suplimentar de 5% din PIB. „Aşa ceva nu încape în buget“

Fostul şef al Consiliului Fiscal: Legea pensiilor aduce efort suplimentar de 5% din PIB. „Aşa ceva nu încape în buget“

Ionuţ Dumitru FOTO Mediafax

Aplicarea integrală a prevederilor Legii pensiilor până în  anul 2022 va reprezenta un efort bugetar suplimentar de 5% din PIB, fapt ce „nu încape” în condiţiile nivelului actual al fiscalităţii şi al colectării reduse, a declarat, la Digi24, Ionuţ Dumitru, fostul preşedinte al Consiliului Fiscal.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Doar dintr-o lege avem un efort suplimentar pe buget de 5% din PIB. Orice economist ar spune că aşa ceva nu încape în buget cu taxele şi impozitele din prezent, cu colectarea proastă şi cheltuielile pe care le avem. Se (mai) prevede nu doar recalcularea punctului de pensie, ci şi a punctajului ceea ce înseamnă că vom avea o presiune dublă pe sistemul de pensii”, a afirmat Ionuţ Dumitru. Astfel, efortul bugetar pentru pensii va creşte de la 9%, cât este în prezent, la 14% din PIB în 2022.

O altă problemă majoră a economiei este faptul gradul de colectare al taxelor şi impozitelor rămâne încă foarte redus.

El a mai afirmat că majorarea cu 40% a pensiilor la 1 septembrie 2020 aduce în plus cheltuieli de 1-2% din PIB dintr-un foc şi că acest efort bugetar trebuie susţinut în fiecare an.

Potrivit acestuia, alternativa ar fi gândirea unui calendar mai raţional de majorare a pensiilor şi/sau creşterea colectării taxelor şi impozitelor.

„Ar fi o alternativă să aducem mai mulţi bani la buget din colectare. Dar oricum ai calcula o îmbunătăţire a colectării, despre asta discutăm de 30 de ani, ea nu se produce imediat să-ţi aducă venituri rapid şi tu ai nevoie din septembrie 2020 de o sumă mare de bani”, a declarat Dumitru.

O ajustare bugetară, a spus el, nu ar însemna neapărat tăieri, ci reorganizarea calendarului în aşa fel încât să existe timp pentru creşterea veniturilor bugetare. Totodată trebuie realizată o reformă a administraţiei în aşa fel încât sistemul public să devină mai eficient şi să răspundă la nevoile cetăţenilor, a mai punctat Ionuţ Dumitru.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările