Daniel Dines, fondatorul UiPath: Suntem prima companie din România care se listează la bursa din New York. Sunt incredibil de mândru!

Daniel Dines, fondatorul UiPath: Suntem prima companie din România care se listează la bursa din New York. Sunt incredibil de mândru!

Daniel Dines, în ziua listării la bursa din New York. FOTO Facebook / New York Stock Exchange

Daniel Dines, co-fondatorul şi CEO al companiei UiPath, proaspăt listată la Bursa din New York, spune că este încă la începutul unui drum lung către o organizaţie complet automatizată. El se declară „incredibil de mândru” că reprezintă prima companie din România care ajunge pe cea mai mare bursă a lumii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Daniel Dines aminteşte parcursul de la începuturile modeste ale firmei, într-un apartament mic din Bucureşti, până la o afacere care este evaluată azi la 29 de miliarde de dolari.

„Ziua de astăzi marchează o etapă majoră pentru UiPath. În urmă cu şase ani, compania noastră era formată din 10 persoane care lucrau într-un mic apartament din Bucureşti. Acum, suntem o afacere multinaţională care operează în aproape 30 de ţări şi una dintre companiile de enterprise software cu cea mai rapidă creştere din istorie. Sunt, de asemenea, incredibil de mândru că suntem prima companie născută în România care se listează la bursă pe New York Stock Exchange.

Privesc cu modestie la creşterea noastră rapidă şi extraordinară, care a fost făcută posibilă de către angajaţii noştri, de investitori, de consilieri, de parteneri şi de cei peste 7,900 de clienţi - toţi împărtăşind viziunea noastră de a descătuşa creativitatea şi ingeniozitatea umană, prin intermediul Fully Automated Enterprise™ - o organizaţie complet automatizată - şi sprijinind angajaţii cu ajutorul automatizării”, a transmis Daniel Dines într-un comunicat.

El spune că sunt abia la început şi că până vor deveni o companie automatizată la scară largă, e drum lung. Daniel Dines îşi propune ca prin firma sa, să scape oamenii de munca repetitivă.

„Vreau neapărat să aduc un omagiu special angajaţilor UiPath, care întruchipează valorile companiei noastre în fiecare zi şi care au lucrat neobosit pentru a face misiunea şi viziunea noastră o realitate. Le voi fi recunoscător pentru totdeauna pentru hotărârea, inovaţia şi modestia lor.

Deşi ziua de astăzi marchează un nou capitol în povestea UiPath, suntem încă la începutul unei călătorii de mai mulţi ani către fully automated enterprise – o organizaţie complet automatizată. Vom continua să ne concentrăm pe extinderea automatizării la scară largă, astfel încât să putem elibera oamenii de munca repetitivă şi să deblocăm cu adevărat potenţialul uman la scară largă”, a mai declarat Daniel Dines.

Ce este UiPath?

UiPath este o companie care utilizează inteligenţa artificială şi instrumente digitale pentru a ajuta mari firme şi agenţii guvernamentale să îşi automatizeze procesele de rutină în domenii precum contabilitate şi resurse umane.

UiPath este prima companie românească evaluată la peste 1 miliard de dolari. A reuşit să vândă acţiuni cu mult peste intervalul de preţ tintit cu ocazia Ofertei Sale Publice Iniţiale, derulată la Bursa de la New York şi strângând 1,34 de miliarde de dolari.

Compania IT a vândut 23,89 milioane de acţiuni la un preţ de 56 dolari per acţiune. În urma acestui IPO, UiPath este evaluat la 29 de miliarde de dolari.

Cum a evoluat un programator român de la o „idee nebunească” la o afacere de 30 de miliarde de dolari. Povestea lui Daniel Dines

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările