Şapte ani de la criza mondială. Cum a traversat-o România

Şapte ani de la criza mondială. Cum a traversat-o România

Septembrie 2008 a fost luna în care a debutat marea recesiune globală, ale cărei consecinţe s-au văzut imediat şi în ţara noastră. De atunci, în primii ani economia României şi puterea de cumpărare a populaţiei au stagnat, după care - în 2013-2015 - şi-au revenit, dar şomajul şi restanţele la credite au crescut continuu.

Ştiri pe aceeaşi temă

În septembrie 2008, criza din SUA atinsese deja proporţii globale, dar în România abia se arătau primele semne de recesiune. A urmat o lungă perioadă de scădere după mai mulţi ani de creşteri spectaculoase. A fost o criză severă care, în timp, s-a cronicizat şi cu greu a fost depăşită în anii 2013-2015. „Adevărul“ vă propune o scurtă retrospectivă a celor şapte ani parcurşi de România din octombrie 2008 până în prezent, pe baza datelor relevante din statisticile oficiale.
 
Debutul crizei, în mijlocul lui septembrie
 
Criza financiară a izbucnit oficial, peste Ocean, în data de 15 septembrie 2008, odată cu falimentul băncii de investiţii Lehman Brothers. Deşi până la acel moment autorităţile federale americane mai salvaseră banca de investiţii Bear Stearns şi naţionalizaseră giganţii Fannie Mae şi Freddie Mac, care garantau marea majoritate a ipotecilor din SUA, în data de 15 septembrie sistemul financiar de peste Ocean a „îngheţat“, iar panica s-a răspândit rapid pe burse.
 
Mai întâi, Lehman Brothers şi-a cerut protecţia în faţa creditorilor, devenind cel mai mare faliment din istorie, banca de investiţii având active în valoare de 639 de miliarde de dolari. Tot în acea zi fatidică, o altă bancă faimoasă, Merrill Lynch, s-a vândut de urgenţă către Bank of America, iar în ziua imediat următoare, 16 septembrie, colosul AIG – cel mai mare asigurător mondial – era la rândul său îngenuncheat. Deşi au lăsat Lehman să se scufunde, autorităţile SUA şi-au dat seama de gravitatea problemei şi au naţionalizat AIG. Ulterior, Citigroup, la acel moment cea mai mare bancă de pe planetă, a început să aibă probleme şi a fost naţionalizată parţial. Din acel moment, SUA au injectat sume colosale în sistemul lor bancar, inclusiv JPMorgan, Goldman Sachs sau Morgan Stanley primind bani publici.
 
Criza a trecut ulterior Oceanul, iar autorităţile din statele Europei au salvat rând pe rând, de la faliment, giganţi ca ING (Olanda), Fortis (Belgia), Royal Bank of Scotland şi Lloyds (Marea Britanie), Commerzbank (Germania) sau UBS (Elveţia).
 
Primul stat falit a fost Islanda, care a capotat chiar în toamna anului 2008, din cauza problemelor bancare, iar din 2009 s-a declanşat „tragedia greacă“, statul elen având nevoie de atunci de trei planuri consecutive de salvare şi mai multe sute de miliarde de euro.
 
 
România, de la extaz la agonie şi înapoi
 
 

Trei acorduri cu FMI

Începând din 2009, România a încheiat trei acorduri cu FMI, UE şi Banca Mondială. Primul a fost în valoare de 20 de miliarde de euro, bani traşi şi folosiţi integral. Al doilea, de 5 miliarde de euro, a fost semnat în 2011 şi finalizat în 2013 şi a avut caracter preventiv, autorităţile optând să nu acceseze fondurile puse la dispoziţie. Actualul acord, în valoare de 4 miliarde de euro, are un caracter preventiv şi expiră la finalul lunii septembrie.

La scurt timp după ce valul crizei a trecut Oceanul Atlantic, s-au arătat şi în România primele semne ale crizei. Mai multe uzine şi fabrici îşi încetau temporar producţia sau treceau la concedieri, din cauza scăderii comenzilor la export. Politicienii români, însă, nu recunoşteau nicio criză: economia „duduia“, premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, spunea că românii vor profita de criză ca să îşi cumpere apartamente ieftine în SUA, bugetul pe 2009 era construit pornind de la premisa că economia o să crească cu 6,5%, iar guvernatorul BNR Mugur Isărescu ne spunea în mai 2009 că ţara noastră „a trecut de punctul cel mai de jos al crizei“.
 
A urmat, însă, anul 2010, când ţara noastră a trebuit să ia unele dintre cele mai dure măsuri de austeritate: tăierea salariilor bugetarilor cu 25%, scăderea beneficiilor sociale cu 15% şi majorarea TVA de la 19% la 24%.
 
Pe scurt, în primii ani ai crizei economia României a scăzut dramatic, după care revenirea a fost greoaie şi abia acum, de doi-trei ani, consemnăm din nou creşteri consistente. Paradoxal este că în 2015 obţinem un Produs Intern Brut cu 200 de miliarde de lei mai mare decât în 2008, cu toate că populaţia activă este cu 800.000 de persoane mai redusă, iar numărul de salariaţi este cu 2,8 milioane mai mic şi moneda naţională este semnificativ depreciată faţă de principalele valute.
 
Evoluţii prăpăstioase în industrie
 
Sectorul industrial a fost unul dintre cele mai greu încercate de criza economică. Dacia a oprit în toamna lui 2008 producţia pentru o perioadă, dar în anii următori a dezvoltat o strategie bazată pe exporturi, profitând de programele de tip Rabla din Vestul Europei, devenind în prezent cel mai mare exportator şi cea mai mare companie din România.
 
În metalurgie, ArcelorMittal şi-au redus capacitatea de producţie la combinatele pe care le deţine în România. Din 2011, compania a înregistrat mari probleme cu certificatele verzi prin care statul susţine sectorul energiei regenerabile, aceeaşi problemă înregistrând-o şi producătorul de aluminiu Alro. Tot din domeniul metalurgic, grupul rus Mechel s-a retras din România în anul 2012, iar combinatele de la Târgovişte, Brăila, Buzău, Câmpia Turzii şi Oţelul Roşu au intrat, rând pe rând, în insolvenţă. 
 
În industria chimică, Oltchim înregistra deja probleme în 2008, totul culminând cu privatizarea ratată din anul 2012 cu „investitorul“ Dan Diaconescu. Din 2013, Oltchim este în insolvenţă, statul scoţând de mai multe ori combinatul la licitaţie, dar fără succes. Între timp, compania a reluat producţia, dar funcţionează la 30-35% din capacitate. Compania bifează, acum, o mică performanţă: profit din operaţiuni. Tot în sectorul industriei chimice, grupul InterAgro – patronat de omul de afaceri Ioan Niculae – a primit câţiva ani gaze ieftine de producţie internă, alături de Azomureş. Din 2014 însă, InterAgro a închis producţia la toate cele şase combinate de îngrăşăminte chimice deţinute, din cauza scumpirii accelerate a gazelor. 
 
În domeniul mineritului, statul a ratat privatizarea Cupru Min în 2012, după ce nu s-a mai înţeles asupra clauzelor contractuale cu canadienii de la Roman Copper, în vreme ce Guvernul Ponta a dorit să resusciteze proiectul aurifer de la Roşia Montană în 2013, dar proiectul a fost abandonat după protestele masive ale populaţiei.
 
Energia, planuri peste planuri
 
Criza a adus mari probleme şi în sectorul energetic. Petrom a închis în anul 2009 combinatul chimic Doljchim, iar din 2011 a anunţat că închide şi rafinăria Arpechim Piteşti. În domeniul electricităţii, Strategia Energetică din 2007 estima creşteri puternice ale consumului în România, dar s-a întâmplat fix pe dos din cauza scăderii activităţii industriale.
 
Tăriceanu dorea în 2008 realizarea unui colos energetic naţional, pentru ca în anii 2009-2010 Adriean Videanu, ministrul Economiei de atunci, să dorească înfiinţarea a doi giganţi care să includă atât capacităţi hidro, cât şi termo şi mine de cărbune. Planul a căzut după ce autorităţile au pierdut o serie de procese cu sindicaliştii şi Fondul Proprietatea.
 
Au fost înfiinţate, însă, Complexul Energetic Hunedoara şi Complexul Energetic Oltenia, dar cele două au mari probleme. Tot în sectorul energetic, Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în anul 2012 din cauza contractelor cu „băieţii deştepţi“ şi a secetei, iar Regia Autonomă de Activităţi Nucleare (RAAN) a urmat aceeaşi cale în 2013. Din cauza crizei, investitorii au abandonat rând pe rând marile proiecte energetice susţinute de stat, precum reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, Tarniţa sau termocentralele de la Borzeşti, Doiceşti, Brăila şi Galaţi. Statul încearcă să revitalizeze acum proiectele de la Cernavodă şi Tarniţa cu investitori chinezi. 
 
Au venit investitori cu duiumul, însă în sectorul energiei regenerabile, profitând de cea mai generoasă schemă de sprijin din Europa. Statul a ciuntit-o ulterior din cauză că marii consumatori industriali au ameninţat că pleacă, deoarece subvenţiile masive le generau costuri suplimentare.
 
În fine, tot din acest domeniu, Romgaz şi Electrica s-au listat pe bursele de la Bucureşti şi Londra în 2013 şi 2014, bătând recordurile stabilite anterior la ofertele publice iniţiale derulate de stat.
 
Prognoze mai bune pentru 2015 şi 2016
 
Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a revizuit în urcare proiecţia pentru creşterea economică din acest an cu 0,1 puncte, de la 3,3% la 3,4%, iar pentru anul viitor de la 3,4% la 4,1%. Produsul Intern Brut a fost revizuit pentru 2015, de la 701 miliarde de lei în Prognoza de primăvară la 704,5 miliarde de lei (158,5 miliarde euro), iar pentru 2016 - de la 742 la 746,6 miliarde de lei. Investiţiile (formarea brută de capital fix) sunt estimate să crească în acest an cu 7,6% faţă de anul trecut, în loc de 5% cât previziona CNP în primăvară, iar în anul viitor - cu 6,2%, în loc de 5,6%. CNP a revizuit şi creşterea consumului gospodăriilor în acest an, de la 3,2% la 4,5%, iar pentru 2016 prognoza vizează un avans de 4,4%, de la estimarea anterioară de 3,4%. Consumul administraţiei publice va creşte în acest an peste nivelul previzionat în primăvară (de 1,4%) la 2%, proiecţia pentru anul viitor rămânând la acelaşi nivel, de 3%. Pentru importuri, CNP a revizuit în scădere creşterea din acest an, de la 7,6% la 6,9%, iar pentru 2016 de la 8% la 7,8%. Totodată, exporturile ar urma să avanseze mai puţin, cu o prognoză de 6% pentru acest an, în loc de 7,3%, şi de 7% pentru anul următor, de la 7,4%.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: