Românii au subscris acțiuni Hidroelectrica în valoare de 6,25 miliarde de lei. Ce urmează
0Listarea Hidroelectrica s-a dovedit a fi un succes, având în vedere că românii au subscris acțiuni în valoare de 6,25 miliarde de lei, nefiind exclus ca procentul pentru retail de 15% să fie majorat.

„Dacă cererea este una extrem de ridicată se poate majora acest plafon până la 20%. Dacă nu mă înşel cred că este cea mai mare tranşă de retail dintr-o listare făcută în România şi ne bucură foarte mult că Hidroelectrica uşor, uşor se întoarce către români într-o manieră mult mai directă, nu numai prin serviciile pe care le prestăm, ci şi prin oferirea acestei posibilităţi de a deveni acţionari şi de a fi parte din viaţa companiei”, declara Bogdan Badea, CEO Hidroelectrica, dând asigurări că statul va rămâne acționar majoritar.
“În ultima perioadă, au avut loc nenumărate întâlniri cu potenţiali investitori, atât din zona investitorilor instituţionali din România, cât şi investitori instituţionali eligibili, practic de peste tot din lume. Interesul este unul foarte mare, am avut multe feed-backuri pozitive. Sigur că efortul pe partea companiei nu s-a terminat, vom continua în cursul acestei săptămâni şi următoarea săptămână să avem întâlniri şi să discutăm cu toţi potenţialii investitori care doresc să facă parte din această ofertă publică iniţială, atât în România, cât şi în alte ţări”, a mai transmis Bogdan Badea.
Oferta de vânzare de acțiuni Hidroelectrica a început pe 23 iunie, după ce Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în ședința din data de 22.06.2023, prospectul aferent ofertei publice de vânzare pentru un număr de până la 78.007.110 acțiuni reprezentând 17,34% din numărul total al acțiunilor emise de Hidroelectrica – societatea emitentă.
După încheiere subscrierilor, miercuri, 5 iulie, acțiunile vor fi alocate, iar tranzacția aferentă Acțiunilor Oferite alocate va avea loc pe 6 iulie.
Data Decontării va fi 10 iulie 2023, iar data de începere a tranzacționării la Bursa de Valori București va fi 12 iulie 2023
CALENDAR
4 iulie, ora 12 – final ofertă
5 iulie- Alocare acțiuni
6 iulie – tranzacția
10 iulie – data decontării
12 iulie – listare la BVB
Gradul de subscriere în oferta Hidroelectrica se ridică la 450%, pe tranșa investitorilor mici, de 15% din IPO (cu posibilitate de majorare la 20%), mai exact au fost subscrise 52,6 milioane de acțiuni, în valoare de 1,17 miliarde de euro, la finalul penultimei zile a ofertei. Asta înseamnă că micii investitori vor primi mai puține acțiuni decât și-au dorit, pro-rata, adică proporțional cu cererea.
Dacă pachetul oferit retailului nu va fi mărit, atunci pentru o subscriere de 100 de acțiuni se vor primi circa 20 de acțiuni (în funcție de subscrierea finală), iar restul banilor se vor întoarce în conturi. De asemenea, dacă prețul final de ofertă va fi mai mic decât 112 lei (cel la care au subscris investitorii de retail), diferența de bani se va întoarce în conturi.
Informațiile din piață arată că și pe tranșa investitorilor instituționali, unde se va stabili prețul final, este suprasubscriere, potrivit Financial Intelligence.
Preţul indicativ pentru vânzarea de acţiuni Hidroelectrica (simbol bursier H2O) ar fi cuprins între 103 şi 104 lei pe unitate, faţă de cel din prospectul de listare de 94-112 lei pe acţiune, a arătat Bloomberg, care citează mai multe surse. Potrivit Bloomberg, ordinele sunt de câteva ori peste ofertă.
Trei grupuri de investitori instituționali români (“Investitorii Principali”) au fost de acord să fie investitorii principali în cadrul Ofertei și au încheiat un acord de investiții cu Societatea și Acționarul Vânzător. Investitorii Principali s-au angajat să achiziționeze în total 2,24 miliarde RON în acțiuni la Prețul Final de Ofertă, sub rezerva anumitor condiții uzuale.