România a fost cel mai mare exportator de grâu din UE în iulie. Cum arată situaţia privind importurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a exportat cea mai mare cantitate de grâu și de orz din UE, în prima lună a anului comercial 2023 – 2024, informează Lanțul Alimentar.

Grâul românesc reprezintă o treime din exporturile UE pe piețe terțe, Foto: Shutterstock
Grâul românesc reprezintă o treime din exporturile UE pe piețe terțe, Foto: Shutterstock

Mai exact, exportul de grâu românesc pe piețele terțe în intervalul 1 – 30 iulie a totalizat 588.756 t, cea mai mare cantitate livrată de o țară membră a Uniunii Europene. Potrivit sursei citate, cantitatea reprezintă peste un sfert din totalul exporturilor europene pe piețele terțe, 2.346.741 tone.

Pe locul doi se situează Bulgaria cu 538.878 t, iar pe locul trei vine Polonia, care a exportat 479.984 t. Urmează Germania, care ocupă locul patru cu 333.588 t, iar pe locul cinci este Franța cu 294.585 t.

Importul de grâu comun

Pe de altă parte, în prima lună a anului comercial iulie 2023 – iunie 2024, România a importat de pe piețele terțe 12.199 t de grâu comun. Cea mai mare cantitate a fost importată de Spania: 138.963 t, urmată la mare distanță de Italia: 68.155 t.

Pe locul trei, Grecia: 53.712 t. Cantități mai mari decât România au mai importat Portugalia, 32.520 t, Slovenia, 31.057 t și Irlanda de Nord, 14.558 t, arată datele publicate de Lanţul Alimentar.

Exportul de orz

Totodată, România ocupă locul unu și la exporturile de orz, pe piețele terțe: 179.762 t, în intervalul 1 iulie – 30 iulie 2023.

Pe locul doi se află Franța cu 112.259 t, iar pe locul trei, Bulgaria, 47.647 t.

Importurile de orz pe piața românească au fost de 11.190 t, menționează specialiştii. Cea mai mare cantitate a fost importată de Spania, 46.171 t.

Sursa citată reaminteşte că importurile de cereale din Ucraina, țară devastată de războiul declanșat de Rusia, în 24 februarie 2022, sunt interzise, până în 15 septembrie 2023, în România, Ungaria, Bulgaria, Polonia și Slovacia.

În iulie, cele cinci țări ale Uniunii Europene au semnat o declarație de extindere a interdicției importurilor de cereale ucrainene, până la finalul anului, pentru a proteja interesele fermierilor autohtoni. Totuși, produsele alimentare ar putea intra în continuare pe piața mondială prin teritoriile lor.

Miniștrii Agriculturii din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia cer UE să dezvolte mecanisme care să permită livrarea cerealelor ucrainene și a altor produse alimentare la destinații fără a afecta sectorul agricol al țărilor de tranzit.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite