Richard Davies, profesor Universitatea Durham, despre gazele de şist şi adevăratele pericolele ale fracturării hidraulice

Richard Davies este, din 2008, directorul Institutului pentru Energie din cadrul Universităţii Durham

Multe dintre riscurile asociate în prezent cu fracturarea hidraulică, precum cutremurele şi poluarea, nu sunt atât de importante, iar opinia publică ar trebui să se concentreze mai mult pe chestiuni precum intergritatea pe termen lung a puţurilor şi intensitatea traficului, spune Davies.

În ultimii ani, Richard Davies şi-a axat studiile pe tehnologia fracturării hidraulice,  folosită pentru exploatarea gazelor de şist. Spune că nu există nicio tehnologie 100% sigură în energie, iar fracturarea hidraulică nu constituie o excepţie.

În schimb, atrage atenţia asupra unor riscuri cunoscute, înţelese, dar despre care nu prea se vorbeşte, precum integritatea pe termen lung a puţurilor şi intensitatea traficului din regiunile în care au loc operaţiuni de fracturare hidraulică.

Richard Davies şi-a obţinut doctoratul în 1995, la Universitatea din Edinburgh. A lucrat apoi câţiva ani ca specialist în geologie în Venezuela şi în Africa de Sud. Între 1999 şi 2003 a lucrat pentru gigantul energetic ExxonMobil, iar în 2006 a devenit directorul Centrului pentru Cercetări în domeniul Sistemelor Energetice. Din 2010, Davies este directorul Institutului pentru Energie din cadrul departamentului de Geologie al Universităţii Durham, funcţie pe care o deţinea interimar încă din 2008.

În prezent, este şi unul dintre cei cinci specialişti din grupul de experţi cooptat de platforma Shale Gas Euope. Shale Gas Europe este o platformă de informare cu sediul la Bruxelles şi este finanţată de Chevron, Statoil, Total, Cuadrilla, Shell şi Halliburton, unele dintre cele mai mari companii energetic din lume, toate cu interes în exploatarea gazelor de şist în Europa şi nu numai. Reprezentantul platformei, Monica V. Cristina, a explicat pentru „Adevărul” că activitatea platformei diferă substanţial de cea a unui grup de lobby şi că, la Bruxelles, aceste şase companii se ocupă direct de astfel de activităţi.

• De ce aţi ales să vă alăturaţi platformei Shale Gas Europe?
• Este foarte evident că Shale Gas Europe are obiective similare celor pe care le avem la Universitatea Durham din Marea Britanie. Noi facem cercertări similare, iar Shale Gas Europe vrea evident să comunice informaţiile pe care le avem despre gaze de şist. Aşa că o colaborare este ceva natural. Cercetătorii coopotaţi de Shale Gas Europe fac parte din procesul de comunicare, aşa că noi, cercetătorii implicaţi, vorbim între noi.

• Ştim destule despre gazele de şist? Şi mai ales despre fracturare hidraulică?
• Ştim destul de mult. Americanii folosesc fracturarea hidraulică de ceva timp şi exploatează gaze de şist de ani buni, dar cred că există unele întrebări fără răspuns şi că este nevoie de mai multe cercetări. Spre exemplu, cercetările desfăşurate de mine şi de colegii mei arată că fracturarea hidraulică în sine este foarte puţin probabil să producă contaminarea apei. Dar ceea ce am descoperit este că integritatea puţurilor este probabil o problemă mult mai importantă. Cu alte cuvinte, puţurile au scurgeri. Aşa că descoperim că s-ar putea ca nu fracturarea hidraulică în sine să fie problema, dar că trebuie să ne asigurăm că puţurile sunt forate corespunzător şi că sunt cimentate corespunzător. S-au făcut multe cercetări, unele dintre semnele de întrebare care s-au ridicat s-au dovedit să nu fie adevăratele probleme şi, în realitate, au apărut alte întrebări pentru care avem nevoie de mai multe cercetări. Cred că acestea se referă la arii precum integritatea puţurilor, vor ajunge acele puţuri să aibă scurgeri peste o perioadă lungă de timp? Cred de asemenea că se pot face cercetări extinse privind traficul. Ştim destul de multe. Nu ştim totul, încă trebuie să se mai răspundă la unele întrebări.

• Care sunt principalele riscuri asociate cu fracturarea hidraulică, luând în calcul aceste noi semne de întrebare despre care vorbiţi?
• Doar pentru a sublinia din nou: fracturarea hidraulică în sine probabil nu este un mecanism care să genereze contaminarea apei, iar a doua chestiune despre care se vorbeşte sunt cutremurele. Studiile noastre au arătat că producerea de cutremure este foarte puţin probabilă şi, în cazul în care se produc, este probabil să fie foarte reduse. Însă o întrebare care rămâne este aceea că exploatarea gazelor de şist va necesita să fie forate multe puţuri şi trebuie să ne asigurăm că acele puţuri sunt cimentate şi sigilate corespunzător pentru generaţiile viitoare. Cred că aceasta este o ramură de cercetare în care se pot continua demersurile.

• Forarea acestor puţuri în zone cu activitate seismică ridicată creşte riscul producerii de cutremure?
• Ştim că există trei locuri pe Pământ în care fracturarea hidraulică a produs cutremure simţite Canada, SUA şi Marea Britanie. Dar au existat sute de mii de operaţiuni de fracturare hidraulică şi există doar trei exemple de activitate seismică sesizabilă cauzată de fracturarea hidraulică. Şi când compari numărul acestora cu alte cauze care au generat  activităţi seismice sesizabile, procese precum energia geotermală sau mineritul sau chiar tehnologia folosită în industria petrolului şi gazelor convenţionale, vedem că, de-a lungul istoriei, acestea au reprezentat factori declanşatori mai importanţi pentru cutremure sesizabile. Aşa că, atunci când faci o comparaţie globală a tuturor cauzelor, fracturarea hidraulică nici măcar nu intră în „liga întâi”, chiar nu este atât de importantă. Nu poate fi scoasă din calcul, iar companiile trebuie să se asigure că iau măsurile necesare de precauţie pentru a evita stimularea evenimentelor seismice reduse. În primul rând, dacă este să comparăm fracturarea hidraulică cu alte procese, vedem că nu este la fel de importantă precum alte procese industriale, avem doar trei exemple de locuri în care s-a întâmplat din cauza operaţiunilor de fracturare hidraulică. În al doilea rând, companiile trebuie să-şi ia măsuri de precauţie pentru a evita desfăşurarea fracturării hidraulice în faliile tectonice. Faliile tectonice mari se pot vedea folosind imagini ale straturilor subterane, obţinute printr-un procedeu numit profil seismic.

• Când vorbiţi de poluarea apei, vă referiţi probabil şi la chimicalele folosite în lichidul de fracturare. Se poate vorbi despre o reducere a acestor substanţe sau despre înlocuirea lor cu altele în timp?
• Am auzit că se fac cercetări pentru înlocuirea chimicalelor cu altele „mai verzi”, dar nu este aria în care lucrez eu.

• Este fracturarea hidraulică un procedeu sigur în momentul de faţă?
• Nu cred că în energie există o tehnologie 100% sigură. Cred că tehnologia a fost folosită cu succes fără...daţi-mi voie să mă întorc câteva secunde. Nu există nicio tehnologie 100% sigură în energie. Cred că unele riscuri pe care oamenii le-au indicat, precum contaminarea apei cauzată de fracturarea hidraulică, sunt de fapt eronate. Nu cred că acesta este un risc major. Cred că riscurile care există, care vor fi dificil de eradicat complet, sunt legate de activitatea de trafic care se va desfăşura pe drumuri în regiuni în care se produce fracturare hidraulică. Nu sunt lucruri pe care nu le înţelegem, sunt lucruri pe care probabil că le înţelegem, dar despre care este greu să fim vreodată 100% siguri. Orice tehnologie folosită în energie prezintă riscuri, aceasta nu este diferită. Cred că deja ştim foarte multe despre această tehnologie, nu putem scoate din calcul posibilitatea ca ceva să meargă prost, pentru că legile probabilităţii înseamnă că, dacă forezi suficiente puţuri, unul dintre ele va genera un incident.  Asta este ceea ce companiile încearcă să reducă, nu pot fi eradicate 100%.

• Se spune că România are un potenţial semnificativ în ceea ce priveşte resursele din şisturi, unii o plasează pe al treilea loc în UE, după Polonia şi Franţa.
• Tot ceea ce pot spune despre asta este că România, precum Franţa, Polonia şi Marea Britanie, se află în faza de explorare. Ceea ce au descoperit în SUA este că trebuie să forezi multe puţuri pentru a înţelege cu adevărat care regiune din SUA este cea mai bună pentru extragerea gazelor de şist. România, Polonia şi Marea Britanie se află în faza explorărilor, dar este prea devreme pentru a şti cu adevărat care roci vor fi cele mai bune pentru a extrage gaze de şist. Este prea devreme pentru a ne da seama care parte din Europa se va afla în frunte. Întrebarea este una complicată şi nu depinde doar de profilul geologic, ci şi de situaţia economică şi de acceptarea tehnologiei. Toţi aceşti factori sunt critici pentru a determina care ţară are cel mai mare potenţial pentru a produce gaze de şist.

• Ce recomandaţi României?
• Nu pot să vă dau niciun fel de sfat profesionist, pot doar să vă spun că în Marea Britanie, agenţia de mediu lucrează cu departamentul pentru energie şi schimbări climatice şi cu jucătorii din industrie pentru a se asigura că reglementările sunt cât de bune posibil. Aşa că sunt de părere că Marea Britanie face eforturi bune şi înregistrează progrese pentru a se asigura că avem reglementarea potrivită. Nu ştiu ce trebuie să facă România, asta este o întrebare pentru politicieni şi pentru autorităţile de reglementare din România. Este o alegere pe care trebuie să o ia românii, este o alegere critică pe care ei trebuie să o facă. Luaţi în calucul informaţiile, luaţi în calcul cum reglementează alte popoare, analizaţi cele mai bune practici folosite în Statele Unite, uitaţi-vă cum se dezvoltă aceste sector în Marea Britanie, se dezvoltă destul de rapid, cred că românii trebuie să decidă dacă sunt mulţumiţi de tehnologie, dacă sunt mulţumiţi cu informaţiile pe care le avem până acum, dacă sunt mulţumiţi cu actuala stare a energiei. Este o întrebare pentru români. Trebuie să decidă dacă vor gaze sau cărbune sau energie nucleară.

• Spuneţi că majoritatea riscurilor pe care le asociem cu fracturarea hidraulică nu sunt reale. Este real vreunul dintre riscurile invocate de ecologişti?
• (pauză) Cred că multe dintre ele nu sunt foarte importante. Ceea ce am încercat să subliniez în ultimii doi ani este că riscurile pe care oamenii le-au evidenţiat nu sunt riscuri semnificative, iar noi poate că am ignorat câteva dintre întrebările reale. Asta vreau să transmit şi prin acest interviu, că unele riscuri invocate nu sunt atât de importante, iar unele cercetări desfăşurate la Universitatea Durham din Marea Britanie au arătat că unele riscuri pentru care suntem îngrijoraţi nu sunt de fapt atât de semnificative. Cred că riscurile asupra cărora ar trebui să fim foarte atenţi şi despre care ecologiştii ar trebui să fie conştienţi integritatea pe termen lung a puţurilor, să ne asigurăm că acestea nu vor dezvolta scurgeri peste decenii şi ca în acele câteva săptămâni când are loc fracturarea hidraulică - şi de obicei este vorba despre doar câteva săptămâni în decenii întregi – ca în acele câteva săptămâni chiar de la începutul operaţiunilor, când are loc fracturarea hidraulică, intensitatea traficului din zonă ar putea fi ceva pentru care oamenii să fie îngrijoraţi, iar restricţiile rutiere ar putea să-i facă să întârzie la muncă, să crească numărul incidentelor din trafic. Aşa că dintre toate chestiunile ridicate de ecologişti – dintre toate – cel la care mă întorc este să ne asigurăm că puţurile trebuie să fie forate corespunzător şi cimentate corespunzător pentru termen lung.  Este ceva ce nu a fost invocat de mulţi oameni, dar este o chestiune validă la care să ne gândim.

• Fracturarea hidraulică este un procedeu folosit de ani buni, în România se foloseşte din anii 1900. În acest interval lung de timp, evoluţia tehnologică a fost lentă. Se fac progrese acum, avem motive să credem că se vor înregistra progrese tehnologice semnificative pentru acest procedeu în următorii ani?
• Tehnologia fracturării hidraulice a evoluat destul de mult în ultimii 10-20 de ani, pentru că se fac investiţii majore au loc schimbări dramatice. Investiţiile sunt semnificative şi-mi dau seama că este o tehnologie care se mişcă rapid, care se îmbunătăţeşte. Multe dintre îmbunătăţirile care se fac sunt îndreptate către a fce această tehnologie mai „verde” şi pentru a reduce cât de mult posibil impactul asupra mediului. Spre exemplu, acum se fac eforturi pentru a refolosi apa utilizată în procesul de fracturare hidraulică pentru a nu folosi o cantitate prea mare, să folosească de mai multe ori aceeaşi apă. Se fac eforturi pentru a înlocui unele chimicale folosite în lichidul de fracturare. Tehnologia a trecut printr-o majorare semnificativă a inovaţiei în ultimii ani datorită investiţiilor care se fac, trebuie să o facă cât mai „curată” din punctul de vedere al mediului. Dar da, fracturarea hidraulică s-a folosit în multe ţări din întreaga lume încă de acum mulţi ani, dar cred că în ultimii 5-15 ani s-au produs inovaţii dramatice datorită operaţiunilor făcute, iar multe dintre ele sunt îndreptate către a îmbunătăţi ceea ce ştim despre proces, către a reduce cantitatea de energie necesară pentru a-l desfăşura, către a reduce numărul de chimicale necesare şi către a reduce amprenta de mediu. Mesajul Universităţii Durham este că multe dintre riscurile pe care ne-am concentrat probabil că nu sunt cu adevărat atât de importante. Integrigatea puţurilor şi cimentarea este o arie în care trebuie să se continue îmbunătăţirile.

CITEŞTE MAI MULT

INFOGRAFIE Cine scoate bani şi cine fuge de gazele de şist

În ultimul deceniu, exploatarea acestei resurse a împărţit statele şi opinia publică în două tabere, însă ultima perioadă a adus schimbări de poziţii surprinzătoare.

Ce viitor au gazele de şist în România

România mai are rezerve dovedite de gaze naturale pentru 10-15 ani, însă exploatarea resurselor neconvenţionale la scară industrială continuă să fie un capitol îndepărtat pentru piaţa românească.

Cum au ajuns gazele de cinci ori mai ieftine în SUA decât în Europa

Americanii plătesc în prezent aproximativ 70 de dolari pe mia de metri cubi de gaze. În acelaşi timp, peste Ocean, europenii cumpără gaze ruseşti cu 400 de dolari pe mia de metri cubi.

INFOGRAFIE Cum schimbă gazele de şist piaţa mondială a energiei

Declinul rezervelor tradiţionale a determinat petroliştii să acorde tot mai multă atenţie resurselor neconvenţionale de combustibili.

Britanicii au descoperit noi zăcăminte de gaze de şist

Una dintre cele mai mari companii care desfăşoară operaţiuni de explorare pentru gaze de şist a anunţat că a descoperit o formaţiune cu potenţial uriaş în nord-vestul Marii Britanii, alimentând speranţele guvernanţilor de la Londra privind o revoluţie a gazelor de şist după modelul Statelor Unite ale Americii.

România are rezerve de gaze de şist echivalente consumului pe 100 de ani

România are rezerve de gaze de şist de 1.444 miliarde de metri cubi, estimează Administraţia americană pentru informaţie în domeniul energiei (EIA), în condiţiile în care rezervele dovedite de gaze se plasează la 113 miliarde metri cubi, iar consumul anual este de aproximativ 14 miliarde metri cubi.