Război în industria vehiculelor electrice. Ce măsuri iau constructorii occidentali ca să contracareze „invazia” chineză

0
Publicat:

Invazia” de automobile electrice chinezești ieftine în Europa a început să provoace îngrijorări în rândul constructorilor auto occidentali, spun specialiștii, relatează Reuters.

Războiul prețurilor în industria vehiculelor electrice continuă FOTO Shutterstock
Războiul prețurilor în industria vehiculelor electrice continuă FOTO Shutterstock

Potrivit sursei citate, aceștia se gândesc deja la ce măsuri să ia pentru a contracara competiţia pe partea de preţuri.

Astfel că joi producătorul francez Renault a anunţat că vrea să îşi reducă costurile de producţie pentru vehiculele sale electrice cu 40%, informează Agerpres. Directorul financiar Thierry Pieton a spus că pentru Renault cea mai bună modalitate pentru a contracara competiţia pe partea de preţuri este să îşi reducă propriile costuri de dezvoltare şi producţie.

Chiar dacă ţinta de reducere a costurilor cu 40% este stabilită pentru perioada de după 2027, directorul general Luca de Meo a spus că grupul Renault va încerca să obţină costuri de producţie mai mici încă din a doua jumătate a acestui an, graţie reducerii costurilor cu materiile prime.

„Este clar că suntem într-o competiţie, iar timpul este foarte important, dar acesta este domeniul în care activăm", a spus Luca de Meo.

Producătorii chinezi, precum BYD şi SAIC, au investit puternic în tranziţia la mobilitatea curată, profitând de costurile mai mici cu mâna de lucru şi furnizorii locali de baterii pentru a o lua înaintea multor rivali. În 2022, constructorii chinezi au controlat 9% din piaţa europeană a automobilelor electrice, aproape dublu faţă de cota din 2021, potrivit firmei de consultanţă Inovev, care avertizează că avansul producătorilor chinezi este unul accelerat.

Competiție extrem de brutală

Carlos Tavares, director general la producătorul auto franco-italian Stellantis, a avertizat şi el miercuri că această competiţie cu producătorii chinezi va fi una „extrem de brutală".

Competitivitatea lor pe partea de costuri este de 25% în raport cu noi. Trebuie să luptăm", a spus Tavares, care a descris avansul producătorilor chinezi drept o „invazie".

Potrivit lui Tavares, constructorii auto occidentali trebuie să utilizeze „aceleaşi arme" ca şi rivalii lor chinezi, procurându-şi componente din ţările cu costuri reduse şi încheind parteneriate cu furnizorii de baterii care oferă cea mai bună combinaţie de energie, costuri şi greutate.

Asta înseamnă că trebuie să venim cu propuneri de achiziţii care să ne permită să vindem automobile precum Citroën C3 la 25.000 de euro în mod profitabil", a spus Carlos Tavares.

De asemenea, constructorii auto occidentali, care odată dominau piaţa chineză, se străduiesc în prezent să recâştige teren în China, cea mai mare piaţă auto din lume, după ce au pierdut teren în faţa producătorilor locali.

Constructorul german Mercedes-Benz a anunţat joi că îşi va menţine strategia şi nu se va implica într-un război al preţurilor doar pentru a „cumpăra" cotă de piaţă în China. Rugat să comenteze decizia rivalului Volkswagen de a construi noi modele împreună cu partenerii chinezi, directorul general de la Mercedes, Ola Kaellenius a spus că producătorul de automobile premium lucrează cu parteneri din China pentru a adapta oferta sa tehnologică la gusturile locale.

Nu vom încredinţa sarcina de a crea automobile Mercedes unui alt producător, această sarcină vă rămâne la noi", a spus Kaellenius.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite