Rata la bancă a ajuns mai avantajoasă decât chiria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Singurul dezavantaj al ratei la credit în comparaţie cu chiria este avansul minim peceput de bancă FOTO Adevărul
Singurul dezavantaj al ratei la credit în comparaţie cu chiria este avansul minim peceput de bancă FOTO Adevărul

Rata la un credit în lei contractat prin programul guvernamental „Prima Casă“ a ajuns să fie mai mică decât chiria plătită lunar la un apartament cu două sau cu trei camere. La finalul perioadei de creditare, cel care a plătit ratele rămâne proprietarul imobilului. În plus, rata fiind în lei, iar chiria în euro, cel care s-a împrumutat la bancă este protejat faţă de riscul valutar.

Singurul sacrificiu îl presupune avansul minim de 5% cerut de instituţia de credit, care este mai mare decât cel cerut de proprietarul care închiriază locuinţa. 

Chiria medie pentru un apartament cu două camere din Bucureşti era la sfârşitul lunii septembrie de 315 euro (echivalentul a 1.405 lei), în timp ce preţul de cumpărare a unui imobil din această categorie se ridica la 53.000 de euro (236.000 de lei), potrivit anunţuriparticulari.ro. 

Pentru a cumpăra o astfel de locuinţă prin programul „Prima Casă“, avansul pe care trebuie să-l plătescă solicitantul este de 11.800 de lei (2.645 de euro), diferenţa de 224.200 de lei reprezentând creditul ce urmează să fie contractat. 

La o perioadă de creditare de 30 de ani, pentru suma menţionată anterior, rata lunară poate atinge, în funcţie de oferta băncilor, un nivel maxim de 1.380 de lei, însă există situaţii când rata nu depăşeşte 1.250 de lei pe lună, potrivit calculelor efectuate pe portalul financiar Conso.ro. Rezultă astfel o diferenţă între chirie şi rată cuprinsă între 25 şi 155 de lei. Poate că nu este o sumă mare, dar nu poate fi ignorat faptul că la finalul celor 30 de ani de plată, debitorul devine proprietarul imobilului pentru care a achitat lunar sume. 

Iar dacă salariul solicitantului este virat într-un cont la banca de la care se ia creditul, oferta este şi mai avantajoasă. Să luăm un exemplu: la BCR, cea mai mare bancă din România în funcţie de active, pentru un credit „Prima Casă“ în valoare de 224.200 de lei, pe o perioadă de 30 de ani, cu opţiunea de virare venit, rata lunară este de 1.285,7 lei, dobânda anuală efectivă fiind de 6,29% pe an. Dobânda este variabilă şi se calculează ca Robor la trei luni plus 2,3%. 

Rata pentru trei camere, mai mică cu 20% decât chiria

Pentru cei care vor un apartament cu trei camere, dar care dispun de un avans semnificativ mai mare decât cel necesar pentru o locuinţă cu două camere, creditul se dovedeşte a fi de departe mult mai avantajos decât chiria. 

La finele lunii septembrie, chiria pentru apartament cu trei camere în Bucureşti se ridica la 416 euro (1.855 de lei), în timp ce preţul de vânzare mediu era de 73.000 de euro (325.580 de euro). 

Programul „Prima Casă“ impune un avans minim de 5% pentru locuinţele ce nu depăşesc echivalentul a 60.000 de euro sau 5% din 60.000 de euro plus diferenţa, dacă preţul este mai mare. 

Astfel, pentru un apartament de 325.000 de lei, avansul solicitat de bancă va fi de 71.208 lei (16.000 de euro), iar creditul va fi de 254.400 de lei. În acest caz, rata lunară la un împrumut pe 30 de ani va fi de 1.470 de lei, cu peste 20% mai mică decât chiria. O alternativă bună la chirie, dar solicitantul trebuie să dispună de avansul cerut de bancă.    

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite