Rabla pentru electrocasnice: nouă sesiune de înscriere a persoanelor fizice. Când va fi lansată

0
0
Vânzările de electrocasnice mari au scăzut cu 10% în euro,  iar în lei cu 3%

Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat că va lansa o nouă sesiune de înscriere pentru persoanele fizice care vor să-şi cumpere, la schimb cu un aparat vechi, un televizor, frigider, masina de spalat rufe sau masina de spalat vase.

„Începând de marţi, 18 iunie 2019, ora 10ºº, sumele aferente voucherelor neutilizate în termenul de valabilitate, precum şi diferenţele rezultate din modificarea eficienţei energetice a unui echipament aprobat la cererea beneficiarului, de la o clasă superioară la o clasă inferioară în cadrul Programului naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic (Rabla pentru Electrocasnice) vor deveni disponibile pentru noi înscrieri”.

Înscrierile persoanelor fizice se realizează prin intermediul aplicaţiei electronice pe pagina web a Administraţiei Fondului pentru Mediu https://solicitant.afm.ro/PF/

Persoana fizică beneficiază de valoarea unui voucher la achiziţionarea unui EEE eligibil, în schimbul predării unui DEEE echivalent, cu excepţia maşinilor de spălat vase care vor putea fi achiziţionate la schimb cu oricare alt electrocasnic din program (frigider, televizor, aer condiţionat, maşină de spălat rufe).

Schimbul se face în sistem 1:1, la adresa menţionată de solicitant, iar predarea echipamentului vechi se va face în momentul livrării celui nou-achiziţionat.

Finanţarea se va acorda sub formă de vouchere, pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, după cum urmează:

a) 200 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A++;

b) 300 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A+++;

c) 300 lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţa energetică A++;

d) 400 lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţa energetică A+++;

e) 400 lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţa energetică la răcire (A+++/ A++);

f)300lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A++; 

g)400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A+++.

h) 200 lei pentru televizoare cu eficienţa energetică A şi A+;

i) 400 lei pentru televizoare cu eficienţa energetică A++ şi A+++.

Programul „Rabla pentru eletrocasnice” a avut un succes peste aşteptări, înregistrându-se peste 73.000 de cereri până la sfârşitul lunii trecute, pentru emiterea a mai mult de 124.000 de tichete valorice.

Joi, AFM a anunţat că persoanele carărora le-au fost aprobate voucherele au posibilitatea de a modifica eficienţa energetică a unui echipament aprobat, doar de la o clasă superioară la o clasă inferioară, până în momentul utilizării voucherului, cu modificarea sumei aferente fiecărei categorii de echipament. 

Modificările voucherului vor putea fi operate de către comercianţi în momentul achiziţionării unui echipament, la solicitarea beneficiarului.

Mai multe - Economie

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite