McNamara şi războiul liberal

Robert McNamara a murit luni, la vârsta de 93 de ani, la fel cum şi-a trăit ultima parte din viaţă, desconsiderat şi luat în derâdere de către foştii săi aliaţi liberali pentru că a refuzat să se întoarcă împotriva războiului din Vietnam la fel de repede cum au făcut-o ei.

„The New York Times“ titra pe prima pagină că McNamara ar fi fost „arhitectul unui război inutil“.

În termeni istorici, Vietnamul a fost un război democrat, început de JFK, escaladat de L. Johnson şi susţinut cu vervă de toată stânga americană, până când aceasta a ales să se întoarcă împotriva lui. În memoriile sale, publicate în 1995, McNamara îşi cere scuze pentru acest război.

Probabil însă că şi-a distrus orice urmă din reputaţia pe care o avea în rândul stângii, când a amintit că celebrul reporter de la „The New York Times“, David Halberstam, rămas în memoria colectivă ca un tip care s-a împotrivit războiului, s-a opus în realitate retragerii americane până la sfârşitul anului 1965.

Asemeni lui JFK şi Averell Harriman, Halmerstam a sprijinit chiar şi lovitura de stat din 1963, îndreptată împotriva preşedintelui sud-vietnamez, Ngo Dinh Diem. Această incursiune nechibzuită în politica internă vietnameză a condus la o implicare şi mai mare a armatei americane. După ce, ulterior, războiul a început să meargă prost şi democraţii şi-au pierdut curajul, nu l-au uitat niciodată pe McNamara, pentru că el a ales să lupte mai departe.

După „modelul Vietnam“, democraţii s-au întors şi împotriva războiului din Irak, după ce, în prealabil, l-au susţinut. Diferenţa crucială este aceea că preşedintele Bush nu şi-a pierdut niciodată curajul. În ciuda dificultăţilor ce au urmat invaziei din 2003, el şi-a înlocuit generalii, a trimis mai multe trupe şi a îmbrăţişat o nouă strategie împotriva insurgenţilor. Insurgenţa a fost învinsă, iar Bush a părăsit postul de preşedinte lăsând în urmă un Irak unificat şi care se poate autoguverna.

Războiul din Vietnam nu a fost un conflict eşuat. Eforturile americane au permis unor naţiuni din estul şi sudul Asiei să se dezvolte în pace. Prosperitatea lor a arătat lumii diferenţa dintre capitalism şi socialism. La fel ca şi războiul din Coreea, conflictul din Vietnam trebuie înţeles ca o încleştare onorabilă ce a permis Americii să câştige Războiul Rece.

Robert McNamara merită mai multă apreciere din partea criticilor săi democraţi, din moment ce singurul său ghinion a fost acela că a fost arhitectul viziunilor lor falite.