Kashagan, o minune a tehnologiei

Zăcământul situat în nordul Mării Caspice este considerat, alături de Tengiz, cea mai mare descoperire petrolieră din lume din ultimii 30 de ani şi una dintre cele mai complexe structuri create vreodată, incluzând crearea unor insule artificiale.

Kashagan nu este un nume care să fie pe buzele tuturor, însă pentru petrolişti este la fel de celebru ca Apple sau Sony în domeniul electronicelor. Şi asta pentru că la Kashagan se află unul dintre cele mai mari zăcăminte de ţiţei din întreaga lume şi este unul dintre cele mai moderne.

Exploatarea de la Kashagan a intrat în producţie în luna septembrie a acestui an, potrivit „Astana Times“, după numeroase întârzieri şi polemici între acţionari cu privire la costurile investiţiei. Acum este, însă, exploatarea suspendată din cauza unor probleme tehnice. Lucru de altfel normal, având în vedere că proiectul, denumit după un poet kazah din secolul al XIX-lea din Mangistau, se află într-o zonă cu o climă foarte aspră. Perimetrul se află în sectorul kazah al Mării Caspice, în nordul său, aproape de oraşul Atyrau. Mai precis, vizavi de uriaşa deltă pe care o face Volga în Rusia. Suprafaţa sa se extinde pe o zonă de 75 de kilometri lungime cu 45 de kilometri lăţime, rezervorul fiind situat la 4.200 de metri sub nivelul fundului apei. 

Zăcământul a fost descoperit în anul 2000 şi este considerat, împreună cu zăcământul Tengiz – tot din Kazahstan, drept cea mai mare descoperire petrolieră din lume din ultimii 30 de ani. Se estimează că aici se găsesc 35 de miliarde de barili de ţiţei, din care între 9 şi 13 miliarde sunt recuperabili. Spre comparaţie, Petrom are rezerve de 832 de milioane de barili echivalent petrol (bep), din care 805 milioane în România, potrivit prospectului de listare din 2011.

Greutăţi specifice

Dificultăţile tehnice de exploatare a zăcământului au fost şi ele considerabile. 

Din cauza Volgăi, apa are o salinitate scăzută. Combinată cu faptul că marea nu este foarte adâncă în această zonă şi că ierna temperaturile ajung sub -30 de grade Celsius, se ajunge la îngheţul total al zonei. Aceasta seamănă cu banchiza polară pentru aproximativ cinci luni pe an. O altă dificultate tehnică o constituie faptul că logistica este pusă la mare încercare. Mai exact, canalele navigabile Volga-Don şi Marea Baltică-Volga sunt şi ele navigabile doar şase luni pe an, din cauza gheţii groase, ceea ce face transportul de echipamente mult mai greu. Pentru a asigura protecţia de gerurile mari şi mişcările gheţurile, dezvoltatorii au realizat o serie de insule artificiale, pe care se află echipamentele şi instalaţiile. Sunt două tipuri principale de insule: unele de extracţie şi altele denumite hub-uri. 

Hidrocarburile sunt extrase pe insulele mici, după care sunt trimise pe cele mari, unde sunt procesate, pentru a extrage lichidul recuperat (petrol şi apă) şi pentru a injecta înapoi în zăcământ gazele. Tot aici se află şi sistemele de producţie a energiei, care alimentează restul de echipamente. În timpul primei faze de exploatare, aproximativ jumătate din gazele produse vor fi injectate înapoi în zăcământ. 

În acest moment, aceasta nu este o opţiune, din cauza presiunii mari a ţiţeiului. Cea mai importantă structură se numeşte Insula D, unde lucrează cam 5.000 de muncitori şi care este conectată la 12 sonde. Aici ţiţeiul şi gazul sunt separate, dar încă netratate. Acestea sunt trimise pe o conductă de 92 de kilometri până la ţărm, la Bolashak, unde este produs ţiţei la calitatea necesară pentru export. De aici, o parte din gazul procesat este trimis înapoi către insule, pentru a produce energia necesară funcţionării sondelor.

Export pe multe rute

De la Kashagan, petrolul este programat să fie exportat pe mai multe rute, atât prin conducte, cât şi pe calea ferată. O primă variantă este transportul până la Novorosiisk sau până la Samara, ambele în Rusia, unde se conectează la sistemul de transport operat de Transneft. 

O altă rută este spre est, în China, până la Alashankou. Cea de-a patra prevede construirea unei alte conducte, de la Atyrau până la Kurik, lângă graniţa cu Turkmenistanul. De aici, ţiţeiul ar urma să fie transportat cu petroliere până la Baku, capitala Azerbaidjanului. Iar de aici se va transporta pe conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan, pentru a ajunge în sudul Turciei. ;

Producţie suspendată pentru revizie

Zăcământul Kashagan este dezvoltat de către o companie numită North Caspian Operating Company (NCOC), în care grupurile Eni, KazMunaiGaz, Exxon, Shell şi Total au câte 16,81%, ConocoPhilips deţine 8,4%, iar japonezii de la Inpex deţin 7,56%. „Oil and Gas Journal“ scria la finele lunii octombrie că americanii de la ConocoPhilips au vândut cota pe care o deţineau către KazMunaiGaz, compania petrolieră de stat din Kazahstan, pentru 5,4 miliarde de dolari. Acelaşi procent a fost apoi revândut către China National Petroleum Corp. Costul investiţiei a fost estimat la 10 miliarde de dolari acum zece ani, dar între timp a crescut la 50 de miliarde. În 2012, NCOC avea 22.000 de angajaţi. 

Producţia a fost oprită însă la mijlocul lunii octombrie din cauza unor scurgeri periculoase de gaze. Eni, companie responsabilă pentru dezvoltarea primei faze a exploatării, a anunţat că exploatarea nu se va relua până când nu se va şti cu siguranţă ce provoacă scurgerile. Potrivit „Wall Street Journal“, creşterea producţiei până la 370.000 de barili pe zi până în 2015 şi apoi până la 1,5 milioane de barili, este crucială pentru Total, care se bazează pe ţiţeiul de la Kashagan pentru a compensa declinul producţiei proprii.

Pe de altă parte, zăcământul este vital pentru statul kazah, care contează pe veniturile generate de Kashagan pentru investiţii. Uzakbai Karabalin, ministrul Petrolului şi Gazelor din Kazahstan a anunţat că producţia ar putea fi reluată în decembrie, însă Reuters scrie că extracţia nu va mai fi reluată până în primăvară.