Grindeanu: Îmi pare rău, dar TAROM trebuie să facă restructurarea. 90% trebuie să fie personal de bord

0
Publicat:
Ultima actualizare:

TAROM trebuie să facă şi o anumită restructurare, astfel încât circa 90% din salariaţi să fie personal de bord, a declarat, miercuri, ministrul propus al Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu răsfoiește un dosar în timp ce stă șla birou
Sorin Grindeanu, propus la șefia Ministerului Transporturilor. Foto gov.ro

"Aşa cum ştiţi, la TAROM au avut loc - cel puţin în fostul meu mandat - anumite schimbări. Ele vor continua. Mă aştept - e o chestiune de săptămâni, şi nu exagerez când spun acest lucru - ca într-un final să avem aprobat acel plan de către Bruxelles. Probabil că au aşteptat să vadă şi această schimbare de Guvern. Dar s-ar putea chiar să fie mult acest termen de săptămâni pe care-l spuneam mai devreme'', a afirmat Grindeanu, după audierile din comisiile parlamentare de specialitate, reunite.

El a precizat că operatorul aerian va trebui să facă anumite reorganizări, însemnând şi o componentă de restructurare.

"Au fost îndeplinite toate condiţiile (pentru aprobarea planului de către Bruxelles - n. r.). Asta nu înseamnă că nu trebuie să intrăm pe componentă şi pe lucrurile pe care TAROM şi le-a asumat. Cu toată părerea de rău, TAROM trebuie să facă anumite reorganizări care înseamnă şi această componentă de restructurare. O companie de mărimea TAROM trebuie să aibă peste 90% din personal, din angajaţi, sau în jur de 90% trebuie să fi personal de bord. Nu vedeţi acest procent în acest moment la TAROM. Sunt anumite componente pe care dacă vrem să salvăm această companie trebuie să le atingem. Cu toată părerea de rău", a susţinut Sorin Grindeanu.

Angajații Tarom spun că nu au garanția unor salarii decente

Angajaţii TAROM nu au garanţia unor cheltuieli decente cu salariile nici prin bugetul de venituri şi cheltuieli propus pentru anul 2023, în condiţiile în care propunerea pentru anul în curs este de creştere a cheltuielilor cu salariile de 19,69% faţă de 2022, care trebuie să acopere creşterea datorată salariului minim, de la 2.750 de lei la 3.000 de lei, şi ajustările salariale aferente anului trecut, obţinute de sindicat pentru toţi salariaţii, afirmă reprezentanţii Sindicatului Unit TAROM (SUT).

"La solicitarea Sindicatului Unit TAROM (SUT), joi, 15 iunie, ora 10:00, are loc dezbaterea publica a bugetului de venituri şi cheltuieli al TAROM în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Solicitarea SUT este îndreptăţită ca urmare a lipsei de respect a acţionarului majoritar, reprezentat prin Ministerul Transporturilor, faţă de membrii de sindicat şi angajaţii TAROM, care, deşi muncesc cu dedicaţie şi abnegaţie, asigură decolarea şi aterizarea în siguranţă a aeronavelor companiei naţionale, îmbarcă şi debarcă pasagerii, aplică măsuri de securitate pentru siguranţa operaţiunilor, nici prin bugetul de venituri şi cheltuieli propus pentru anul 2023 nu au garanţia unor cheltuieli decente cu salariile, aşa cum cere SUT de mai bine de 2 ani. Ca exemplu, în bugetul 2022, la total cheltuieli cu personalul era prognozat un procent de 12,33%, iar bugetul pe 2023 creşte la cifra astronomica de 12,45%!!! Pe anul 2022, compania prognozase o creştere a bugetului de salarii cu 22% faţă de 2021, iar în forma de buget propusă pentru anul în curs 2023 creşterea cheltuielilor cu salariile este de 19,69% faţă de 2022. Dar ce sa vezi, în cei 19,69% avem şi creşterea datorată salariului minim (de la 2.750 la 3.000 lei), cât şi ajustările salariale obţinute de SUT pentru toţi angajaţii TAROM în 2022. Nouă ne mai rămâne ceva pentru salariile din 2023?", spune SUT, într-un document remis Agerpres.

Pandemia Covid-19 a condus la cel mai accentuat declin al industriei aviatice din istoria recentă, la nivel global estimându-se că impactul acesteia a determinat o reducere cu 50% a locurilor oferite de companiile aeriene în 2020 şi o pierdere de trafic estimată de 60%. Potrivit OACI (Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile), companiile aeriene au pierdut 371 miliarde dolari din venituri brute din exploatare în 2020. Impactul direct este vizibil şi pentru aeroporturi, care au pierdut peste 111,8 miliarde dolari venituri în 2020, comparativ cu activitatea normală.

În consecinţă, efectele pandemiei COVID-19 s-au reflectat prompt şi sever în activitatea TAROM. În martie 2020, când au fost puse în aplicare primele interdicţii de călătorie, numărul pasagerilor transportaţi a scăzut cu mai mult de 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, cu o suspendare completă a activităţii în aprilie şi mai 2020, singura excepţie făcând-o zborurile de repatriere, care nu au putut genera venituri suficiente şi, de fapt, nu au fost efectuate în scopuri comerciale. În perioada iunie - noiembrie 2020, numărul de pasageri s-a situat la un nivel cu cel puţin 80% mai scăzut decât în perioadele similare din 2019, în timp ce în luna decembrie 2020 numărul de pasageri a fost cu 75% mai scăzut decât în luna decembrie 2019.

1,9 milioane de euro, ajutor de stat

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat pe 5 mai 2022 că a semnat Ordinul prin care se va acorda companiei aeriene TAROM un ajutor de stat în valoare de 1,9 milioane de euro, pentru a-şi putea acoperi prejudiciul cauzat de pandemia COVID-19.

"Am semnat, astăzi, Ordinul de Ministru prin care acordăm Tarom un ajutor de stat în valoare de 1,9 milioane de euro! Prin suma acordată din bugetul Ministerului Transporturilor, TAROM îşi va putea acoperi prejudiciul cauzat de pandemia COVID-19, în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2020. Comisia Europeană a autorizat această măsură şi mai analizează, în prezent, o altă solicitare a TAROM pentru acordarea unui ajutor de restructurare în valoare de aproximativ 85 milioane euro", a scris, pe Facebook, Sorin Grindeanu.

Anterior, Comisia Europeană a anunţat că a aprobat un ajutor de stat în valoare de 1,9 milioane de euro pentru a despăgubi compania aeriană TAROM pentru pagubele suferite în perioada pandemiei de coronavirus.

"Măsura este destinată să despăgubească operatorul aerian pentru pagubele suferite pe 14 rute în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2020 din cauza pandemiei de coronavirus şi a restricţiilor de călătorie impuse de România şi alte ţări pentru a opri răspândirea virusului", se arată în comunicat.

Aceste despăgubiri vin după o altă măsură aprobată de Comisia Europeană la data de 2 octombrie 2020, care era destinată să despăgubească TAROM pentru pagubele înregistrate în perioada 16 martie - 30 iunie 2020. Sprijinul de stat a luat forma unei injecţii de capital. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite