Franţa şi Germania nu sunt de acord cu extinderea embargoului privind importurile de cereale din Ucraina

0
Publicat:

Franţa şi Germania se opun unei posibile prelungiri a restricţiilor impuse de cele cinci state UE, printre care şi România, pentru importurile de cereale ucrainene, transmite AFP.

Cinci țări din Europa Centrală cer extinderea embargoului privind cerealele, Foto: Arhivă Adevărul
Cinci țări din Europa Centrală cer extinderea embargoului privind cerealele, Foto: Arhivă Adevărul

Sursa citată amintește că, în aprilie, Comisia Europeană a permis celor cinci state membre vecine cu Ucraina (Polonia, Ungaria, Slovacia, România şi Bulgaria) să interzică comercializarea pe teritoriul lor a grâului, porumbului şi uleiului de floarea soarelui din Ucraina, cu condiţia ca cele cinci ţări să nu împiedice tranzitul acestor produse spre alte ţări.

Concepute să amortizeze impactul afluxului masiv de produse agricole ucrainene asupra pieţelor locale, aceste restricţii „temporare" ar urma să fie eliminate de la mijlocul lunii septembrie, însă cele cinci state membre din est au cerut săptămâna trecută prelungirea lor până la finele anului, informează Agerpres.

Dacă Comisia acceptă să pregătească reglementări pentru a prelungi această interdicţie, noi vom face la fel", a insistat premierul polonez Mateusz Morawiecki.

Eventualitatea prelungirii acestor restricţii a fost criticată deja de mai multe state membre, în condiţiile în care jumătate dintre ele s-au opus, încă din primăvară, ca cele cinci state să poată impună restricţii, denunţând distorsiunile provocate în sânul pieţei comune.

Comisia trebuie acum să spună în mod clar că asta nu este posibil. Aceste măsuri sunt limitate în timp, este inacceptabil ca unele state membre să fie exceptate de la tratatele în vigoare", a subliniat ministrul german al Agriculturii, Cem Ozdemir, înaintea reuniunii de la Bruxelles cu omologii europeni.

Suntem solidari cu Polonia. Suntem gata să o ajutăm financiar, dispunem pentru asta de un mecanism adecvat de ajutor. Ceea ce este inacceptabil este să ne rezolvăm problemele electorale pe seama Ucrainei", a adăugat oficialul german, făcând aluzie la alegerile parlamentare care vor avea loc în Polonia la finele acestui an.

Cele cinci state membre vecine cu Ucraina au primit deja ajutoare în valoare de 156 de milioane de euro de la rezerva UE pentru crize agricole.

Nu putem avea măsuri unilaterale... numai în mod colectiv vom face faţă unei provocări de destabilizare a pieţelor...asta nu poate fi decisă de unul singur pentru că în caz contrar va exista un transfer de cereale spre alte ţări", a apreciat şi ministrul francez al Agriculturii, Marc Fesneau.

Comisia trebuie să clarifice care este situaţia reală în aceste ţări", a observat şi ministrul spaniol al Agriculturii, Luis Planas.

Prelungirea este „inacceptabilă”, spune Zelenski

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că este „inacceptabilă" prelungirea după data de 15 septembrie a interdicţiei care este în vigoare acum pentru importurile de cereale ucrainene în România, Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi Polonia. Țările vor să ceară Comisiei Europene să aprobe extinderea acestei măsuri până la sfârşitul anului.

Zelenski a avut luni o şedinţă cu principalii oficiali ai ţării pe tema exportul de produse agricole ucrainene. Reuniunea a fost convocată în condiţiile în care Rusia a bombardat cu drone, în cursul nopţii, portul Reni din Ucraina, aflat peste Dunăre de Galaţi, ţintind depozite cu cereale.

A fost pentru prima oară când Rusia a atacat infrastructurile ucrainene de la Dunăre, după ce Moscova s-a retras, în urmă cu o săptămână, din Acordul de la Istanbul care permitea exportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră. Dunărea devine în aceste condiţii o rută de export a cărei importanţă creşte, la fel şi calea terestră.

După recenta retragere a Rusiei din acordul internaţional care permitea exporturile de cereale ucrainene via porturile de la Marea Neagră, UE încearcă acum să îşi majoreze capacităţile logistice de-a lungul coridoarelor terestre şi fluviale pentru a permite transportul cerealelor ucrainene spre Europa.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite