Europa nu a evaluat riscurile unei întreruperi a livrărilor de minereuri rare din China, spune Renault

0
Publicat:

Europa nu conştientizează încă riscurile la care se supune dacă China ar întrerupe livrările de minereuri rare, susține președintele Renault SA, Jean-Dominique Senar, transmite Bloomberg.

China a introdus restricţii la exporturile a două metale, Foto: Shutterstock
China a introdus restricţii la exporturile a două metale, Foto: Shutterstock

Desigur că asta mă ţine treaz noaptea - este un subiect strategic major: am putea ajunge, peste noapte, într-o situaţie nebunească, şi nimeni nu s-a aşteptat la asta", a spus Jean-Dominique Senard la o conferinţă organizată la Aix-en-Provence (Franţa), informează Agerpres.

Acesta a subliniat că Uniunea Europeană nu a evaluat impactul dependenţei continentului de minereurile rare chineze.

Declaraţiile lui Senard sunt o aluzie la decizia de săptămâna aceasta a autorităţilor de la Beijing de a restricţiona exporturile de galiu şi germaniu, două metale vitale pentru industriile de semiconductori, telecomunicaţii şi vehicule electrice.

China, care se luptă pentru dominaţie tehnologică cu SUA şi Europa în diferite domenii, de la inteligenţă artificială şi până la producţia de cipuri, şi-a motivat decizia prin nevoia de a-şi proteja securitatea naţională.

China a decis - şi nimeni nu o poate învinovăţi pentru asta - să exercite un control ferm asupra minelor sale şi în special asupra procesării metalelor utilizate pentru a produce baterii. Războiul viitorului va fi unul al metalelor", a mai spus preşedintele Renault la conferinţa de la Aix-en-Provence.

China este cel mai mare producător mondial de galiu şi germaniu, fiind responsabil pentru 94% din producţia mondială de galium, potrivit institutului Critical Minerals Intelligence Centre din Marea Britanie. Limitele la export anunţate de China vin într-un moment în care ţările din întreaga lume lucrează din greu pentru ca lanţurile lor de aprovizionare să nu mai fie dependente de echipamentele din străinătate.

Conform specialiștilor, această o decizie cel mai probabil va majora costurile pentru producătorii de hardware şi va înrăutăţi tensiunile geopolitice în cursa pentru dezvoltarea de tehnologie avansată.

Războiul cipurilor continuă

Această decizie a Beijingului este ultima evoluţie într-o dispută globală pentru controlul unor tehnologii vitale pentru capabilităţile industriale şi militare, fiind posibil să fie văzută ca o înrăutăţire a relaţiilor dintre China şi rivalii săi strategici, precum SUA.

În urmă cu o săptămână, guvernul Ţărilor de Jos a anunţat noi reguli care restricţionează exportul anumitor echipamente utilizate la producţia de semiconductori de ultimă generaţie, o decizie care vine în urma presiunilor exercitate de SUA asupra aliaţilor săi pentru a limita vânzările de tehnologie de vârf către China. Noile reguli, care vor obliga companiile care produc echipamente utilizate la fabricarea de cipuri să solicite o autorizaţie înainte de a putea exporta, ar urma să intre în vigoare la 1 septembrie 2023.

În luna octombrie a anului trecut, SUA au introdus restricţii la export pentru echipamentele de fabricare a cipurilor realizate de firme americane precum Lam Research şi Applied Materials şi destinate Chinei şi, de asemenea, a făcut presiuni asupra altor ţări care produc echipamente similare să adopte şi ele restricţii.

China a criticat decizia autorităţilor americane, care se înscrie într-o escaladare a tensiunilor comerciale între primele două economii ale lumii.

În primele trei luni ale acestui an, grupul Renault a înregistrat venituri totale de 11,5 miliarde de euro, în creştere cu 29,9% comparativ cu perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care a livrat 535.000 de automobile, în urcare cu 14,1% în ritm anual, după patru ani consecutivi de scădere. În cazul mărcii Dacia, vânzările au crescut cu 41%, până la aproape 150.000 de unităţi în Europa, graţie noii identităţi a brandului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite