Economia zonei euro merge din plin. Firmele şi-au majorat numărul de angajaţi, dar se menţin temerile privind varianta Delta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Activitatea economică în zona euro a înregistrat din nou un avans luna aceasta, după ce în iulie fusese raportată cea mai rapidă creştere din ultimele două decenii, pe fondul campaniei rapide de vaccinare, arată datele preliminare publicate, luni, de compania de analize financiare Markit, transmite Reuters.

„Economia zonei euro merge din plin. Se menţin temerile privind impactul variantei Delta şi deficitul de materii prime şi semiconductori, dar până acum redresarea nu a fost afectată semnificativ", susţine Bert Colijn de la ING, potrivit Agerpres.

Potrivit datelor tranmise de Markit şi preluate de Reuters, firmele din zona euro şi-au majorat semnificativ numărul de angajaţi, dar tot nu fac faţă comenzilor în creştere. Indicele privind angajările s-a situat la 56,1 puncte.

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în sectorul serviciilor, dominant în zona euro, a scăzut la 59,7 puncte în august, de la 59,8 puncte luna precedentă, în timp ce analiştii estimau un nivel de 59,8 de puncte pentru luna aceasta, arată datele publicate de Markit.

De asemenea, indicatorul pentru industrie a scăzut la 61,5 puncte în august, de la 62,8 puncte luna precedentă, în timp ce analiştii estimau un nivel de 62 de puncte pentru luna aceasta.

Conform sursei citate, lipsa materiilor prime şi problemele de transport afectează în continuare preţurile produselor. Indicele privind preţurile factorilor de producţie a scăzut la 87,3 puncte în august, de la la 89,2 puncte în iulie - cel mai ridicat nivel de când se publică acest studiu, în iunie 1997.

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor, a scăzut la 59,5 puncte în august, de la 60,2 puncte luna precedentă, conform datelor companiei Markit, cu sediul la Londra, aproape de estimarea analiştilor, de 59,7 puncte.

În scenariul de bază, BCE se aşteaptă la un avans al PIB-ului zonei euro de 4,6% în 2021 şi de 4,7% în 2022, faţă de o creştere cu 4% şi, respectiv, 4,1% previzionată în martie. Rata inflaţiei în zona euro ar urma să se situeze anul acesta la 1,9% şi la 1,5% anul viitor, faţă de un nivel de 1,5% şi, respectiv, 1,2% estimat anterior, anunţa, luna trecută, preşedintele BCE, Christine Lagarde. 

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite