Diana Buzoianu trimite corpul de control la Apele Române. Inundațiile din Moldova ar fi putut fi evitate. „S-au pierdut sute de milioane de euro pentru îndiguiri”
0Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că va trimite Corpul de Control la Administrația Națională Apele Române, după ce instituția a eșuat în accesarea a 350 de milioane de euro din fonduri PNRR destinate construcției de diguri, baraje și poldere.

Ministra USR a Mediului, Diana Buzoianu a criticat dur gestionarea banilor la „Apele Române”. Aceasta a afirmat că pierderea acestei sume este de neacceptat și ridică semne de întrebare asupra bunei credințe a responsabililor, subliniind că astfel de neglijențe pun în pericol prevenirea inundațiilor și siguranța localităților afectate.
Buzoianu anunța, zilele trecute, că „Apele Române” a avut la dispoziţie, în ultimii doi ani şi jumătate, sute de milioane de euro pentru a face îndiguiri şi alte lucrări care ar fi putut preveni inundaţiile, însă banii nu au fost accesaţi, potrivit Digi24.ro.
„Să spunem că ai fost totuși de bună credință și ai pierdut 350 de milioane de euro. Mai contează? Realitatea e că tu nu ai gestionat deloc corect situația și nu ai ce să cauți în funcțiile respective”, a spus ministra Mediului.
Vorbind despre inundaţiile care au afectat grav unele localităţi din zona Moldovei, ministrul a arătat că în ultimii doi ani şi jumătate Administraţia Naţională Apele Române a avut la dispoziţie sute de milioane de euro pentru a face îndiguiri şi alte lucrări care să prevină inundaţiile, bani care nu au fost utilizaţi.
„Problema principală la Apele Române sau una dintre problemele principale este legată de infrastructură. Noi, în general, la nivel naţional, trebuia să investim masiv în infrastructura împotriva inundaţiilor, de prevenţie şi de oprire a unor consecinţe a inundaţiilor care, în mod inevitabil, vor veni, fenomenele extreme vor veni din ce în ce mai des în România în perioada următoare. Apele Române au stat pe un munte de bani, deci să nu ne imaginăm că nu au avut banii necesari. În ultimii doi ani şi jumătate au avut 350 de milioane de euro pentru a avea digurile, barajele, polderele şi, din păcate, s-au pierdut banii”, declara săptămâna trecută Diana Buzoianu, mai arată sursa citată.
Ministrul Mediului acuză Apele Române: Nu a accesat 350 de milioane de euro pentru diguri şi baraje