Cum s-a împărţit ciolanul între Ponta şi Tăriceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intrarea Partidului Liberal Reformator (PLR), condus de către Călin Popescu Tăriceanu, în Cabinetul Ponta IV nu s-a lăsat cu urmări doar în privinţa posturilor de miniştri, ci şi a structurii Executivului, mai multe companii şi instituţii fiind trecute de la un minister la altul.

Astfel, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a trecut de la Scretariatul General al Guvernului (SGG) înapoi la Ministerul Transporturilor, în vreme ce societăţile de stat Transelectrica şi Transgaz au revenit şi ele la Ministerul Economiei – tot de la SGG, unde fuseseră mutate la începutul anului (cu argumentul că „trebuie respectate cerinţele Comisiei Europene“). Ministerul Transporturilor este condus de către Ioan Rus (PSD), în vreme ce la SGG a rămas Ion Moraru, sprijinit tot de către PSD.

Permutări în trei

Transferul Transelectrica şi Transgaz a fost posibil datorită creării unui nou Minister al Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediul de Afaceri. Condus de către Andrei Gerea (PLR), Ministerul Energiei a preluat de la Ministerul Economiei atât Departamentul pentru Energie, cât şi Departamentul pentru Privatizare, creat anul trecut la propunerea fostlui ministru Constantin Niţă (PSD). Executivul îl înfiinţase în acest an şi trebuia să se afle în subordinea lui Niţă, ministrul Economiei de la acea vreme. Departamentul pentru Privatizare urma să privatizeze toate companiile statului, inclusiv Poşta Română, CFR Marfă sau Romtelecom. Acesta nu a fost însă funcţional, iar listarea Electrica s-a făcut tot prin Departamentul pentru Energie.

Anterior, Niţă fusese ministru delegat pentru Energie, însă din martie până în decembrie această funcţie i-a revenit tehnocratului Răzvan Nicolescu. În primele luni de mandat, Niţă a încercat să preia la Economie companiile energetice, cele mai valoroase active rămase în portofoliul statului. Printre acestea se află Romgaz, Hidroelectrica, Electrica, Nuclearelectrica, Conpet, Oil Terminal, dar şi participaţiile minoritare deţinute de către stat la GdF SUEZ, E.ON, Enel şi Petrom. 

Turismul, cuplat cu Comerţul Exterior

De asemenea, Guvernul a decis acum şi înfiinţarea Institutului Român de Comerţ Exterior prin preluarea atribuţiilor şi a personalului din domeniu de la Departamentul de Comerţ Exterior şi Relaţii Internaţionale din Ministerul Economiei, precum şi a activităţilor de promovare a turismului de la Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT). Institutul va funcţiona în subordinea Ministerului Economiei, conform ordonanţei privind structura noului Guvern.

ANT este condusă din noiembrie de către Simona Man, preşedintele Partidului Poporului Dan Diaconescu, cu rang de secretar de stat.

În noua structură a Guvernului, Ministerului Economiei, condus de către Mihai Tudose (PSD), primeşte şi Turismul, „rupt“ de la fostul Departamentul pentru IMM-uri care se află acum în portofoliul lui Gerea.

Noul Guvern reunifică şi Ministerul Mediului cu Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, noul post revenind PLR, prin Graţiela Gavrilescu.

Departamentul pentru Investiţii Străine

În fine, Guvernul a decis ca Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor să îşi restrângă denumirea la Departamentul pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat. Acesta se află tot la SGG, unde fusese creat pentru Dan Şova, în ianuarie 2013. Departamentul va putea înfiinţa şi administra Unităţi de Management al Proiectului (UMP) pentru proiecte de investiţii, conform ordonanţei privind structura noului Guvern.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite