Costescu a propus la Bruxelles înfiinţarea unei Agenţii Europene Rutiere, care să fie găzduită de ţara noastră. România, probleme uriaşe de infrastructură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România vrea să fie gazda Agenţiei Europene Rutiere în condiţiile în care suntem prima ţară europeană care am demolat o autostradă pentru că nu a fost construită bine
România vrea să fie gazda Agenţiei Europene Rutiere în condiţiile în care suntem prima ţară europeană care am demolat o autostradă pentru că nu a fost construită bine

România a propus autorităţilor de la Bruxelles înfiinţarea unei Agenţii Europene Rutiere, care să fie găzduită de ţara noastră, a declarat, vineri, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, în cadrul unei conferinţe organizate de către Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

El a arătat că România, deşi şi-a achitat încă de acum trei ani din punct de vedere tehnic toate obligaţiile, nu a fost primită în Schengen.

„Acest lucru înseamnă acum pierderi şi cheltuieli suplimentare pentru Europa, pentru că România are antrenamentul şi tradiţia de a apăra intrarea în Europa. Am fost atâta timp o poartă închisă în faţa invaziilor din sud sau din altă direcţie şi am fi putut, dacă am fi fost acum în Schengen, să ne exercităm acelaşi rol. Investim milioane, câteodată miliarde pentru a asigura interoperabilitatea şi accesul transfrontalier, dar pe de altă parte, printr-o măsură birocratică, punem transportatorii să stea ore în şir la graniţă la coadă, după ce am investit acele miliarde. Este o politică anormală şi multe dintre probleme s-ar fi rezolvat dacă România ar fi fost acum membru Schengen“, a subliniat Costescu, citat de Agerpres.ro.

Ministrul a mai spus că a cerut tuturor reprezentanţilor României care participă la întâlniri la nivel european să devină jucători activi, pentru a susţine punctul de vedere al României şi pentru a promova interesul ţării în comunitatea europeană.

„Poziţia României este că aceste lucruri trebuie reglementate printr-o Agenţie Europeană Rutieră, care va putea să asigure echilibrul între ţările care în acest moment au o orientare protecţionistă faţă de piaţă şi celelalte ţări, printre care se află şi România, care sunt ţări emergente, care vin puternic din urmă şi care creează probleme pe piaţa celorlalte. Nu este bine ca fiecare stat să aibă propriile măsuri, să începem un război. Trebuie să existe această Agenţiei Europeană Rutieră după modelul celor din sectorul feroviar şi al aviaţiei. Este timpul să existe o strategie şi în sectorul rutier“, a punctat oficialul.

CNADNR se sparge

Propunerea ministrului Costescu vine în contextul în care Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) va fi spartă în două entităţi separate în acest an, una destinată investiţiilor, iar alta specializată pe lucrări de reparaţii şi mentenanţă, din cauza ineficienţei în privinţa cheltuirii fondurilor pentru infrastructură. 

Autostrada demolată

CNANDR s-a aflat în ultimii ani în centrul mai multor scandaluri, cel mai celebru fiind demolarea unui tronson din autostrada Sibiu-Orăştie, care a fost construit prea prost de către grupul italian Salini Impregilor, deşi compania de stat fusese avertizată de nenumărate ori. 

Concomitent, societatea a fost acuzată că nu este în stare să cheltuie sumele alocate de Guvern pentru construcţia de autostrăzi. În fine, CNADNR a fost amplu criticată în ultimii trei ani că nu a demarat lucrările la autostrada Sibiu-Piteşti, necesară constructorului auto Dacia, cel mai mare exportator al ţării.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite