Consiliul Concurenţei extinde investigaţia companiilor care vând echipamente de protecţie a muncii
0Companiile care comercializează produse şi echipamente de protecţie a muncii riscă amenzi care pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri, în cazul în care Consiliul Concurenţei va stabili că au majorat nejustificat preţurile.
Potrivit unui comunicat, autoritatea de concurenţă a extins investigaţia pe piaţa echipamentelor de protecţie a muncii şi a efectuat inspecţii inopinate la sediile companiilor Mariad Serv SRL, Litind SRL, Dalgeco Confecţii Textile SRL, Man Protection SRL, Lingemann Beschaffungssysteme SRL şi Salcor SRL.
Astfel, pe parcursul derulării investigaţiei, au fost obţinute indicii referitoare la posibila implicare a mai multor parteneri ai companiei Renania în practicile anticoncurenţiale investigate.
”În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.”, transmite sursa citată.
Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigaţiei, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei.
Reprezentanţii Consiliului Concurenţei amintesc că, se află în derulare o investigaţie pe piaţa comercializării de produse şi echipamente din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă din România privind posibile înţelegeri anticoncurenţiale între companiile Renania Trade SRL, Avanti SRL, Tricomexim SRL şi T&T Invest SRL, realizate prin stabilirea de preţuri, împărţirea de pieţe şi alocarea de clienţi.
Anul trecut, Consiliul Concurenţei a sancţionat 90 de companii şi asociaţii ale acestora cu amenzi de 400,2 milioane ei (82,7 milioane euro), peste 40% din această valoare totală fiind recunoscută de companii.