Cine da tonul pe piata creditelor?

Un lucru e unanim acceptat: acela ca creditul scump defavorizeaza investitiile si face ca roata afacerilor sa se invarteasca incet. Dar cine scumpeste creditul? Si de ce? In privinta raspunsurilor la

Un lucru e unanim acceptat: acela ca creditul scump defavorizeaza investitiile si face ca roata afacerilor sa se invarteasca incet. Dar cine scumpeste creditul? Si de ce? In privinta raspunsurilor la aceste intrebari, parerile se despart. Astazi, insa, nu mai poate fi contestat rolul pietei monetare si de credit. Desigur, cu cei doi stalpi mari ai acestei piete: cat platesc bancile pentru resursele atrase (dobanzile pasive) si cat cer pentru creditele acordate (dobanzile active). Daca dobanzile pasive scad prea mult, sub o rata optima, cu trei componente - 1) umbrela ce apara banii de inflatie; 2) plus un premiu pentru riscul depunatorului; 3) plus sau minus cota bancii -, bancile isi vor epuiza resursele si nu vor avea de unde sa dea credite. Daca, in schimb, dobanzile active urca prea mult, companiile vor fi descurajate sa vina la banci si sa ceara credite. E prea mare marja dintre cat platesc bancile pentru depozitele atrase si cat primesc pentru credite? Aflarea raspunsului la aceasta intrebare poate fi un subiect de dezbatere. Dar, in acelasi timp, cateva adevaruri nu pot fi ignorate. Unul extrem de important este rolul Ministerului Finantelor. Pentru ca in formarea dobanzilor pasive, pe piata, bancile sunt concurate de titlurile de stat. Nu e un lucru rau. Dimpotriva, atata vreme cat avem deficit bugetar, este normal ca Ministerul Finantelor sa atraga bani neinflationisti, de la populatie, ca sa acopere acest deficit. De la populatie si de la banci. Vrand-nevrand, prin acest demers, Ministerul Finantelor contribuie la formarea dobanzilor pasive, platite pentru depozitele bancare. Un alt adevar important este acela ca creditul scump constituie o arma eficienta in lupta cu inflatia, chiar daca acest fapt pare paradoxal. Dar nu este. Paradoxul e altul: in Romania avem nevoie de credite ieftine, care sa stimuleze investitiile; si avem nevoie de credite scumpe, care sa calmeze cresterea preturilor. Este adevarat ca dobanzile active, inca mari, inhiba creditul neguvernamental. Incepand insa din primavara anului trecut, aceste dobanzi sunt in scadere si creditul acordat companiilor a prins curaj: a crescut in termeni reali cu 21 la suta in 2001; si cu 5,9 la suta in primul trimestru din 2002, ceea ce inseamna o crestere anualizata de aproape 30 la suta. Aceste cifre vorbesc de la sine. Inca un adevar important: in conformitate cu atributele impuse de legile dupa care se conduce, BNR tempereaza oferta de bani si de credite, pentru a reduce inflatia. O data prin rezervele minime obligatorii si inca o data prin depozitele atrase de pe piata interbancara. O face pentru a-si indeplini misia fundamentala, prevazuta de lege: curatarea pietei de supralichiditatile provocatoare de inflatie. In acest fel, insa, transformandu-se din creditor al sistemului bancar in... debitor, Banca Nationala a ramas cu putine instrumente prin care sa dea tonul pe piata dobanzilor active. Dar are un rol cardinal in politica de dezinflatie, o dimensiune centrala a politicii economice a Romaniei, prefigurata in concordanta cu instrumentele financiare, intre care politica monetara. Mai departe, in ceea ce priveste costul creditului, este important sa fie luate in seama si o serie de probleme grele cu care se confrunta bancile: riscul mare pe care si-l asuma o banca dand credite intr-o economie inca nerestructurata; calitatea indoielnica a multor solicitanti de credite; dificultatea executarii garantiilor, din cauza proceselor care dureaza ani si ani si a intarzierilor inregistrate in formarea unei piete a gajurilor. Pretul creditului il impune piata. Dar tinand seama de o multime de factori, obiectivi si subiectivi. Sigur ca si Banca Nationala este prezenta in piata, cu un rol major, fara a recurge insa la dictate administrative, fiindca nici o lege nu-i confera astfel de prerogative. Si fara sa sfideze realitatea pietei.