China are aproape un miliard de utilizatori de telefonie mobilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

China, cea mai mare piaţă de telefonie mobilă din lume, se apropie vertiginos de ştacheta de un miliard de abonaţi, de trei ori mai mulţi decât acum 15 ani. Totodată, în urmă cu patru luni, China a depăşit pragul de jumătate de miliard de utilizatori de internet.

Potrivit datelor celor mai mari trei operatori de telefonie mobilă din China, în decembrie 2011 numărul abonaţilor la telefonia mobilă a ajuns la 975,7 milioane, cu 1,3% mai mult decât în noiembrie, relatează Reuters.

Cea mai mare felie a pieţei este împărţită de China Mobile, care are 649,6 milioane de clienţi, China Unicom - 200 de milioane, şi China Telecom - 126,5 milioane de abonaţi.

China are o populaţie de 1,35 miliarde de locuitori.

Campioni şi la internet

Agenţia de ştiri Xinhua a transmis, în septembrie, faptul că peste 500 de milioane de chinezi au ajuns să utilizeze internetul, adică aproape 40% din locuitorii ţării.

Mai mult de jumătate dintre ei folosesc reţelele de socializare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite