Cele mai performante acţiuni străine tranzacţionate pe Bursa de la Bucureşti. Cât au câştigat cei care au pariat pe Christian Dior, Adidas sau Heineken
0Acţiunile străine tranzacţionate pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), pe sistemul alternativ, au avut anul trecut randamente în lei cuprinse între 35% şi 112%. Creşterile acestora din 2012 au depăşit avansul înregistrat de indicii locali ai Bursei de la Bucureşti.
Iată topul celor mai performante 10 acţiuni străine tranzacţionate la BVB, realizat de casa de brokeraj Tradeville, care este market maker pentru aceste titluri:
1. Bank of America Corporation (BAC) +111,75%
Bank of America a beneficiat în 2012 de influenţa pozitivă a rezultatelor financiare pe segmentele administrate de active şi activitate pe pieţele globale, a reuşit o diminuare a cheltuielilor cu provizioanele pentru riscul de credit şi o îmbunătăţire a indicatorilor de adecvare a capitalului.
Analiştii Tradeville se aşteaptă la o creştere consistentă a titlurilor BAC, banca beneficiind, în continuare, de îmbunătăţirea calităţii portofoliului de credite, precum şi de recenta amânare a introducerii noilor reglementări Basel III. Totuşi, banca prezintă riscul de litigii asociate diverselor instrumente financiare vândute în trecut.
2. SAP AG (SAP) +55,41%
Cu a doua creştere din clasament, randamentul de 55,41% al SAP este dat doar în mică măsură de randamentul dividendului (2,32% brut, în euro), cea mai mare parte din câştig datorându-se aprecierii cotaţiei.
„Creşterea se datorează atât capacităţii de inovaţie (arhitectura HANA, care permite analiza în timp real a unor volume foarte mari de date, nu are înca rival), cât şi dezvoltării la nivel global, inclusiv în pieţe emergente precum Brazilia şi China”, arată analiştii Tradeville.
Totuşi, performanţa din 2012 a titlurilor SAP ar putea să nu fie la fel de bună şi în acest an.
3. Bayer AG (BAYN) +52,90%
Bayer a beneficiat de avansul vanzărilor, mai ales în SUA şi la nivelul pieţelor emergente, pentru toate diviziile sale şi preconizeaza că, sub această influenţă, precum şi a cursurilor favorabile de schimb, veniturile anului 2012 vor fi de apriximativ 39-40 de miliarde de euro.
“Credem că strategia bazată pe consolidarea poziţiei pe anumite segmente şi diversificare pe altele, fie prin noi achiziţii, fie prin dezvoltarea de produse noi cu potentţal ridicat de generare de venituri, poate susţine atingerea cifrelor amintite”, apreciază Tradeville.
4. Allianz SE (ALV) +51,89%
Acţiunile Allianz, cea mai mare companie de asigurări din Europa, au afişat un trend ascendent puternic în a doua parte a anului trecut, datorită rezultatelor financiare care au depăşit aşteptările pieţei.
Allianz şi-a revizuit pozitiv estimarea de profit operaţional pentru 2012, la 9 miliarde de euro, pe fondul unei bune performanţe pe toate segmentele de business şi, în special, pe administrarea activelor. Estimarea analiştilor Reuters este mai ridicată, respectiv 9,85 miliarde de euro.
“Parteneriatele semnate recent cu Western Union, HSBC Holdings şi Volkswagen îi vor permite să acceseze o bază extinsă de potenţiali clienţi”, arată analiza Tradeville.
5. Visa Inc. (VISA) +51,89%
Aproape întregul randament în lei al acţiunilor Visa se datorează aprecierii cotaţiilor, care au depăşit detaşat randamentul S&P500 (doar 14,6% în lei).
“Considerăm că la baza avansului spectaculos al VISA stau două motive importante. Pe de-o parte, firma domină piaţa plăţilor electronice cu carduri. Pe de altă parte, peste 70% din totalul tranzacţiilor se realizează înca prin metode tradiţionale, plăţile electronice având aşadar un potenţial semnificativ de creştere”, explică analiştii aprecierea titlurilor VISA.
6. Bayerische Motoren Werke AG (BMW) +49,31%
Conform cifrelor pentru vânzarile pentru primele 11 luni, 2012 a fost cel mai bun an din istoria Bayerische Motoren Werke. Producătorul german a beneficiat de cererea ridicată pentru autoturisme premium din toate regiunile de dezvoltare şi indeosebi din pieţele emergente, depăşindu-si rivalii Audi şi Daimler.
7. Heineken NV (HEIA) +46,72%
Heineken a înregistrat anul trecut creşterea veniturilor şi a profitului, concomitent cu reducerea gradului de îndatorare.
8. Christian Dior SA (CDI) +46,26%
Acţiunile Christian Dior au evoluat în tandem cu percepţia investitorilor asupra pieţelor emergente, urcând spectaculos îm primul şi ultimul trimestru al anului.
“Această performanţă a fost motivată de succesul deosebit al mărcilor Louis Vuitton şi Bulgari, poziţionate la vârful gamei premium, precum şi al colecţiilor de haute couture, de lansarea de produse noi şi de consolidarea reţelei globale de distribuţie”, se arată în analiză.
În ciuda potenţialului de apreciere, acţiunile CDI sunt expuse la marcări de profituri de către investitori, dat fiind ca se tranzacţionează în apropierea maximului istoric atins recent.
9. Adidas AG (ADS) +39,66%
Adidas a continuat trendul pozitiv aproape neîntrerupt pe care s-a înscris din 2009 până acum, atingând recent un nou maxim istoric.
Ca sponsor al principalelor evenimente sportive din 2012, Cupa UEFA şi Jocurile Olimpice, compania germană s-a bucurat de vânzări şi profituri-record, revizuindu-şi în creştere, în repetate rânduri, estimările financiare.
“Intensificarea concurenţei cu rivalul Nike, precum şi vulnerabilitatea acţiunilor ADS la marcări de profituri îndreptătesc o temperare a trendului ascendent în acest an”, precizează analiştii Tradeville.
10. JPMorgan Chase & Co. (JPM) +37,17%
JPMorgan Chase a raportat venituri stabile sau în crestere pentru toate diviziile, cu excepţia investment banking, precum şi majorarea profitului net. Pierderile înregistrate pe segmentul menţionat au determinat sistarea programului de răscumpărare de acţiuni.
“Bilanţul solid şi profitul generos recomandă titlurile JPM şi pentru anul 2013, însă riscurile aferente activităţii de investment banking şi litigiilor specifice sectorului sunt prezente, mai ales în contextul recent al amânării introducerii noilor reglementări Basel III, astfel încât acestea ar putea fi interesante pentru investitorii care acceptă un risc ridicat”, se arată în analiză.