Carbochim ţinteşte către un nou început
0Oportunitate Relocarea fabricii ar putea aduce beneficii importante Vânzarea terenului pe care este amplasată fabrica ar putea aduce fondurile necesare relocării producţiei şi un profit
Oportunitate Relocarea fabricii ar putea aduce beneficii importante
Vânzarea terenului pe care este amplasată fabrica ar putea aduce fondurile necesare relocării producţiei şi un profit consistent în contul acţionarilor.
Uzina Carbochim este situată în Cluj, într-o fostă zonă industrială, pe o suprafaţă de aproximativ 12 hectare. În jur au fost mai multe fabrici, dar în prezent spaţiile acestora sunt închiriate sau au fost demolate. Atât dinspre centrul oraşului, cât şi dinspre periferie, zona este acum împresurată de cartiere de locuinţe. De aceea, dorinţa conducerii de a vinde terenul cu 300 euro/mp nu este deloc exagerată.
Chiar dacă s-au primit mai multe oferte pentru teren, compania merge în continuare cu planul de relocare, acesta presupunând achiziţionarea terenului pe care se va muta producţia.
De altfel, în 2007 compania a plătit un avans de 580.000 lei pentru un teren de 10 hectare, situat în localitatea Vâlcele, în apropierea oraşului. Pentru 2008, planul de investiţii se ridică la 11,3 milioane lei, dintre care 4,7 milioane lei pentru achiziţionarea terenului şi încă 3,7 milioane pentru amenajarea acestuia şi pentru începerea contrucţiilor.
Planul de relocare al societăţii presupune, pe lângă cumpărarea terenului şi ridicarea unei hale de două hectare, şi achiziţionarea unor utilaje noi, unele dintre cele actuale fiind depăşite, de aceea vor fi înlocuite odată cu relocarea.
În total, costurile relocării sunt estimate la 16 milioane euro, dar dacă le deducem din veniturile estimate de 36 mil. euro, compania ar putea înregistra un profit din această operaţiune de 20 milioane lei, adică aprox. 70 milioane lei. În principiu, această sumă va fi disponibilă pentru acţionari, suma investită în noua fabrică fiind suficientă pentru continuarea activităţii în cele mai bune condiţii.
De politica de dividend a companiei putem să ne dăm seama din cifrele trecute. Astfel, în afară de anul 2007, când profitul a fost extrem de redus, compania a dat dividende la sume mult mai mici decât cea prognozată din relocare.
Prin urmare, am putea presupune cu uşurinţă că cei 70 milioane lei vor fi oferiţi acţionarilor în totalitate. Aşadar, chiar dacă presupunem o rată de impozitare de 16%, dividendul brut pe acţiune ar putea ajunge la 15 lei pe acţiune, adică mai mare cu aproape 25% faţă de preţul actual din piaţă.
În afară de acest lucru, acţionarii companiei vor avea o fabrică nouă, modernă şi eficientă, care poate să le ofere un profit sensibil mai bun decât pe actualul amplasament. Putem cu uşurinţă să presupunem că, şi în condiţiile menţinerii cererii la nivelul actual, costurile de producţie se vor reduce. Chiar s-ar putea onora unele comenzi care în prezent sunt neprofitabile.
Acţionarii importanţi ai Carbochim sunt cinci persoane fizice care deţin împreună 56,61% din capitalul social, cel mai mare fiind chiar directorul general, care are 17,66%. De asemenea, SIF Banat Crişana (SIF1) deţine 13,09% din acţiunile companiei şi Broker (BRK), 8,18%. Pe piaţă se tranzacţionează 22,12% din titlurile emise de Carbochim.
Activitatea Carbochim
Carbochim este o companie foarte veche, creată în 1949, şi produce corpuri abrazive, abrazivi pe suport şi granule abrazive. Numai primele două categorii sunt însă foarte importante în cifra de afaceri, cu 65% şi respectiv 30% din vânzări. Produsele companiei sunt folosite într-un număr mare de industrii, cum sunt construcţia de maşini, metalurgie, construcţii navale, lemn, sticlărie, ceramică.
Compania are o capacitate de producţie de 6.200 t/an de corpuri abrazive şi 6.500 mp de abrazivi pe suport. Din păcate însă, capacitatea este acoperită numai în proporţie de 25% şi respectiv 9%. Cifrele sunt cele aferente lui 2007, dar producţia fizică este în scădere faţă de 2006 cu 12%,,şi respectiv, 6%.
Principalii concurenţi sunt Saint Gobain (Franţa), Atlantic şi Kluigspor (Germania), Tyrolyt şi Hermes (Austria). Până în 2007, singurul concurent intern a fost Abrom Bârlad (ABR), care a dat însă faliment recent. Din cauza acestuia, care practica preţuri de dumping, rezultatele Carbochim au fost foarte slabe în 2007, dar diferenţele sunt evidente în 2008.
Aşadar, în prezent, Carbochim este singurul producător autohton de abrazive. Faţă de competitorii săi străini, CBC are avantajul preţurilor reduse, dar dezavantajul calităţii. Produsele companiei sunt vândute mai ales prin distribuitori, peste trei sferturi din cifra de afaceri. Un capitol important de venituri, mai ales pentru contribuţia la profit, este cel de chirii, Carbochim încasând 560.000 lei în 2007 pentru cele 6.265 mp disponibili.
Chiriile practicate sunt la nivelul pieţei, respectiv 5 euro/mp birourile şi 4 euro/mp halele. Pentru 2008, compania şi-a propus o cifră de afaceri de 34 milioane lei şi un profit net de 1,26 milioane lei. Rezultatele de la jumătatea anului indică însă un profit net 1,42 milioane lei, adică s-a depăşit deja bugetul preconizat.
Din punct de vedere economic, Carbochim doreşte să intre pe pieţele de profil din Republica Moldova şi din Ungaria. De asemenea, vizează lansarea a două produse noi, pastă abrazivă pentru metalogafie şi produse din pâslă pentru lustruirea suprafeţelor metalice.
Evoluţia titlurilor CBC
De la începutul acestui an, Carbochim s-a depreciat cu 22%, dar piaţa a scăzut în medie cu peste 40%, dacă ne referim la indicii BVB. Un moment important îl reprezintă iniţierea ofertei publice de vânzare a pachetului de 13,09% deţinut de SIF Banat Crişana, prin metoda licitaţiei olandeze, la un preţ între 19 şi 24 lei.
Chiar şi preţul minim este cu 57% mai mare decât preţul actual din piaţă. De aceea, în cazul reuşitei acestei oferte, preţul de piaţă ar putea să se apropie sensibil de valoarea tranzacţiei. Deocamdată, niciun investitor nu s-a arătat interesat de acţiunile CBC.