Câciu: ANAF a încercat să execute Blue Air. Executarea silită este suspendată. ANAF și Eximbank răspund

0
0
Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu
Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu

Reprezentanţi ai ANAF şi ai Eximbank se vor întâlni cu conducerea Blue Air pentru a afla dacă aceasta are sau nu posibilitatea să meargă mai departe, a declarat, miercuri, ministrul Finanțelor.

Ministerul Finanţelor, prin ANAF, a încercat să execute. Executarea silită este suspendată de ceva timp. Acolo este un concordat preventiv încheiat între creditor şi companie. La fel, creditorul are posibilitatea să treacă şi la executarea garanţiilor(…) Înţeleg că urmează o întâlnire cu această companie pentru a se stabili foarte clar dacă mai are sau nu mai are capacitate de a merge mai departe. Din punctul meu de vedere, cel care răspunde este ANAF-ul pentru executare. Cel care răspunde este Eximbank care a acordat creditul pentru o eventuală executare a garanţiei. Dar în contextul în care concordatul preventiv care este încheiat între Eximbank şi Blue Air permite acest lucru, pentru că concordatul preventiv este o procedură pe legea insolvenţei şi există un administrator acolo….”, a spus Adrian Câciu, întrebat de ce ministerul nu a executat Blue Air atunci când nu a plătit datoriile de peste un an.

Eximbank a acordat un credit de 300 milioane de lei Blue Air

Eximbank România a acordat în octombrie 2020 companiei Blue Air un credit de 300 milioane de lei pe o perioadă de 6 ani, pentru compensarea pierderilor economice suferite ca urmare a pandemiei Covid -19 şi pentru acoperirea parţială a nevoilor urgente de lichiditate ale companiei.

Miercuri, 5 octombrie, în urma noii amenzi aplicate de ANPC companiei, Blue Air a ținut să precizeze că declarațiile false și defăimătoare ale președintelui ANPC Horia Constantinescu, statul și pasagerii riscă să nu-și mai primească banii înapoi.

„Acesta (președintele ANPC - n. red.) nu a mai așteptat răspunsul autorităților române cu privire la propunerea primită din partea investitorilor, ignorând în mod flagrant atât faptul că prin declarațiile sale false afectează în mod grav posibilitatea Statului Român de recuperare a garanțiilor acordate pentru împrumutul în cuantum de 300.775.000 LEI, dar și posibilitatea pasagerilor afectați de anulări de recuperare a sumelor datorate de Blue Air”, a informat compania.

Operatorul aerian low-cost Blue Air a anunţat la finele lunii trecute că nu va relua zborurile din 10 octombrie şi că se află în discuţii cu potenţialii investitori, creditori şi Guvernul României pentru a-şi restructura profilul de capital.

Multiplele dificultăţi financiare şi operaţionale, generate de pandemia COVID-19 s-au făcut simţite într-o manieră severă la nivelul tuturor companiilor aeriene, însă cu şi mai mare intensitate de către companiile aeriene regionale private care se luptă pentru supravieţuire. În pofida acestor greutăţi şi a altor elemente adverse, Blue Air – o mândră companie privată românească, face tot posibilul pentru a îşi relua operaţiunile de zbor. În acest scop, Blue Air se află în prezent în discuţii cu potenţialii investitori, creditori şi Guvernul României pentru a-şi restructura profilul de capital, astfel încât să poată reîncepe operaţiunile aeriene. Având în vedere, însă, complexitatea acestui proces, Blue Air nu este, din păcate, încă în măsură să reînceapă să zboare din data de 10 octombrie 2022. Blue Air va transmite un anunţ imediat după finalizarea discuţiilor în curs cu privire la momentul la care estimează că flota sa va decola din nou”, se arată într-un comunicat al companiei.

Economie


Ultimele știri
Cele mai citite