Renault anunţă că discuţiile privind operaţiunile din Rusia „continuă şi au fost înregistrate progrese”. Cu cât au scăzut veniturile grupului francez

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: News.ro
Foto: News.ro

Grupul auto francez Renault a informat, vineri, că discuţiile cu privire la viitorul operaţiunilor din Rusia „continuă şi au fost înregistrate progrese", transmite Reuters.

Potrivit sursei citate, luna trecută, Renault a anunţat că va suspenda operaţiunile la uzina sa din apropiere de Moscova pe măsură ce evaluează opţiunile pentru pachetul majoritar de acţiuni pe care îl deţine la Avtovaz, cel mai mare constructor de automobile din Rusia.

Tot vineri Renault a mai anunţat că evaluează toate opţiunile pentru afacerile sale din domeniul vehiculelor electrice, inclusiv o posibilă ofertă publică iniţială în a doua jumătate a lui 2023.

„La acest moment, toate opţiunile sunt valabile", a declarat directorul financiar de la Renault, Thierry Pieton adăugând că orice plan depinde de aprobarea partenerului de alianţă Nissan, informează Agerpres.

Thierry Pieton a adăugat că partenerul nipon este „ţinut la curent" în legătură cu planurile Renault cu privire la activele sale din domeniul vehiculelor electrice.

În paralel, Renault a raportat venituri peste aşteptări în primul trimestru al acestui an, în condiţiile în care preţurile mai mari şi creşterea vânzărilor de vehicule electrice au contracarat impactul războiului din Ucraina şi deficitul global de semiconductori.

Grupul francez, care produce şi mărcile Dacia şi Lada, a informat că veniturile sale au scăzut cu 2,7% în ritm anual, până la 9,748 miliarde de euro, în primul trimestru, peste estimările analiştilor care mizau pe venituri trimestriale de 9,6 miliarde de euro. Dacă se exclud activităţile Avtovaz şi Renault Rusia, veniturile grupului francez au scăzut cu 1,1% în ritm anual, până la 8,9 miliarde de euro.

Scăderea veniturilor Renault în primul trimestru a venit pe fondul unui declin de 17% a numărului de vehicule livrate de Renault în primele trei luni, până la 552.000 de unităţi, cel mai mic număr înregistrat după criza financiară globală din 2009. 

Pe de altă parte, vânzările de vehicule electrice şi hibride au crescut cu 13% şi au reprezentat 36% din vânzările Renault. În plus, Renault a anunţat că preţurile au crescut cu 5,6% în primul trimestru pe măsură ce constructorul a vândut automobile mai profitabile.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite