Guvernul spaniol reduce din nou TVA pentru energia electrică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
pedro sanchez facebook

Guvernul spaniol va aproba sâmbătă o nouă scădere a Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) pe care o plătesc consumatorii de energie electrică, de la 10% la 5%, ca parte a unui viitor decret cu măsuri anticriză, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Şeful Executivului, Pedro Sanchez, a anunţat această măsură miercuri, în cadrul Congresului, şi a reamintit că în urmă cu un an TVA la electricitate a fost redusă de la 21% la 10%.

"În acest fel, vom proteja familiile din ţara noastră", a argumentat Sanchez la şedinţa săptămânală de control parlamentar.

Guvernul va proroga sâmbătă măsurile aprobate în urmă cu câteva luni pentru a contracara inflaţia ridicată, precum o reducere de 20 de eurocenţi pentru litrul de carburanţi, şi va încorpora şi altele, printre care şi reducerea menţionată de TVA.

Recent, în Spania a început să fie aplicat un plafon la preţul gazelor utilizate pentru generarea de electricitate pentru a scădea factura plătită de consumatori, măsură aprobată de Comisia Europeană.

Ministrul spaniol pentru Tranziţie Ecologică, Teresa Ribera, a declarat miercuri că beneficiarii acestei măsuri au economisit în ultima săptămână între 25 şi 30 euro/MWh. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite