Bugetul pentru 2017: Cum a împărţit Guvernul Grindeanu banii statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actualul Guvern se aşteaptă la o creştere economică peste estimările tuturor analiştilor, care să le aducă venituri cât mai mari la buget FOTO gov.ro
Actualul Guvern se aşteaptă la o creştere economică peste estimările tuturor analiştilor, care să le aducă venituri cât mai mari la buget FOTO gov.ro

Executivul a aprobat în şedinţa de marţi seara proiectul de buget pentru acest an, care asigură finanţarea măsurilor asumate în programul de guvernare privind majorarea pensiilor, a salariilor din sistemul public şi a altor beneficii sociale, dar şi a altor promisiuni din campanie, cu angajamentul încadrării în limita de deficit bugetar de 3% din PIB.

Guvernul condus de Sorin Grindeanu a aprobat în şedinţa de marţi seara proiectul de buget pentru 2017, prin care se împart banii pe care se aşteaptă să îi colecteze, o bună parte din sume urmând să finanţeze măsuri sociale, promise încă din campanie. 

Bugetul este construit cu încadrarea în limita de deficit de 3% din PIB, asigură respectarea angajamentelor asumate de România în relaţia cu partenerii internaţionali privind alocarea a 2% din PIB  pentru Apărare, respectiv 16,3 miliarde de lei, şi o alocare pentru investiţii de 39,4 miliarde de lei, în creştere cu 10 miliarde de lei faţă de 2016. 

Proiectul de buget are la bază un Produs Intern Brut (PIB) estimat la 815,2 miliarde de lei, o creştere economică de 5,2%, care depăşeşte toate aşteptările şi un curs de schimb de 4,46 lei/euro. 

Veniturile bugetare proiectate pentru 2017 reprezintă 31,2% din PIB, fiind estimate la 254,717 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile bugetare sunt estimate la 278, 817 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 34,2% din PIB.

„Adevărul“ vă prezintă cum a fost împărţit bugetul şi care sunt principalele obiective ale Guvernului în cheltuirea banului public. 

Bani pentru finanţarea promisiunilor electorale 

Cei mai mulţi bani de la buget sunt alocaţi în acest an pentru Muncă şi protecţie socială, respectiv 79,7 miliarde de lei, aproape o zecime din PIB-ul României, cu 6,36 miliarde de lei mai mult decât în 2016. Din aceste sume se vor finanţa şi măsurile promise de PSD în campanie: creşterea salariului minim de la 1.250 de lei la 1.450 de lei, de la 1 februarie, majorarea pensiei minime la 520 de lei, de la 1 martie, dar şi a punctului de pensie la 1.000 de lei, de la 1 iulie. Cu 18 milioane de lei se va finanţa programul „Prima Chirie“, prin care Guvernul acordă sume pentru decontarea chiriei şomerilor care îşi schimbă domiciliul pentru ocuparea unui loc de muncă.  

Sănătatea primeşte 33,8 miliarde de lei (4,15% din PIB), la care se adaugă credite de angajament de 3,9 miliarde de lei. Principalele obiective finanţate, arată Guvernul, sunt alocarea a 700 milioane de lei suplimentar pentru medicamente compensate şi gratuite, construcţia de spitale regionale şi dotarea fiecărui spital judeţean cu un Computer-Tomograf, achiziţionarea vaccinurilor obligatorii pentru copii (774 de milioane de lei), dar şi dotarea a şapte spitale cu acceleratoare liniare pentru tratarea cancerului. În plus, din bugetul Sănătăţii, se va finanţa majorarea cu 15% a salariilor din sistemul sanitar. 

Şi la Educaţie, care primeşte 25,02 miliarde de lei, printre principalele obiective finanţate se numără acoperirea majorării cu 15% a salariilor din învăţământ. De asemenea, se va asigura demararea programului „Masă caldă“ pentru 29.695 de elevi din 50 de şcoli, dar şi finalizarea a 15 grădiniţe şi 12 şcoli cu 48 de milioane de lei. Numai că în bugetul Ministerului Dezvoltării există finanţare pentru construcţia a 2.000 de şcoli şi a 2.500 de creşe şi grădiniţe. 

Agricultura primeşte 2,1% din PIB, adică 17,4 miliarde de lei, aproape dublu faţă de 2016, 2,2 miliarde de lei se vor aloca pentru subvenţii, iar 45 de milioane de lei pentu irigaţii. 

Apărarea primeşte 2% din PIB

Ministerul Apărării Naţionale a primit un buget de 16,3 miliarde de lei, adică 2% din PIB, mai mult cu 5,71 miliarde de lei (52%) decât în 2016, dar şi peste nivelul prevăzut în prima variantă a proiectului. Ca principal obiectiv finanţat, Guvernul precizează „finanţarea programelor necesare respectării angajamentelor strategice asumate ca membru al NATO“. 

La Transporturi, unde se alocă 13,76 miliarde de lei (1,69% din PIB), obiectivele vizează finalizarea unor proiecte începute cu ani în urmă şi neterminate până acum. De exemplu, finalizarea a 62,5 kilometri din secţiunea de autostradă Lugoj-Deva, a 28,7 kilometri din secţiunea de autostradă Sebeş-Turda, a variantelor ocolitoare din Târgu Jiu, Târgu Mureş, Caracal, Braşov şi modernizarea centurii municipiului Bucureşti între A1 şi DN7, dar şi a magistralei 4 de metrou Bucureşti (cu 325 de milioane de lei). 

La Interne – unde se alocă 11,29 miliarde de lei – se vizează achiziţionarea a 167 de autospeciale şi 47 de contaniere pentru intervenţii (140,3 milioane de lei), modernizarea a 26 de sedii (pompieri, poliţie, jandarmi, poliţie de frontieră, cu 65 de milioane de lei) şi reabilitarea a 11 centre de reţinere şi arest preventiv (35 de milioane de lei). 

La Dezvoltare Regională (6,9 miliarde de lei), Guvernul îşi propune contractarea construirii a 2.500 de creşe şi grădiniţe şi 2.000 de şcoli, asigurarea apei curente, canalizării, drumurilor, serviciilor medicale şi educative în mediul rural, prin Programul naţional pentru dezvoltare locală, dar şi construirea a 30 de cămine studenţeşti. În plus, Guvernul vrea să înceapă construcţia a 2.769 de apartamente (70 blocuri de locuinţe), dintre care 850 să fie finalizate în 2017. 

Ministerul Justiţiei, care a primit 3,18 miliarde de lei, vrea să reabiliteze penitenciarele şi să îmbunătăţească condiţiile de detenţie cu 15,3 milioane de lei, însă alocă şi 20 de milioane de lei pentru majorarea cu 50% a alocaţiei de hrană a deţinuţilor, măsură în vigoare de la 1 februarie. 

Ministerul Afacerilor Externe primeşte 779 de milioane de lei, iar o parte din bani merg pentru pregătirea preşedinţiei României a UE din 2019, deschiderea a trei noi consulate generale şi modernizarea de sedii misiuni diplomatice/oficii consulare. 

Ministerul pentru Mediul de Afaceri – 765 de milioane de lei – are ca obiective programul „Start-up Nation“ (10.000 start-up-uri, 20.000 noi locuri de muncă), potrivit Guvernului, dar şi organizarea a opt târguri interne cu 4.000 de participanţi, cu decontarea cheltuielilor. Ministerul Comunicaţiilor, cu un buget de 510 milioane de lei, şi-a fixat ca obiectiv programul RO-NET (acoperirea broadband, cu 292 de milioane de lei) şi capitalizarea Poştei Române (cu 170 de milioane de lei). Ministerul Mediului vrea să continue programele „Rabla“ şi „Casa Verde“, dar şi să realizeze perdele forestiere. 

Ministerul Energiei va aloca 61 de milioane de lei pentru reabilitarea şi modernizarea blocului 4 de la Rovinari, Complexul Energetic Oltenia (CEO), 33 de milioane de lei pentru reabilitarea şi modernizarea blocului 7 de la Işalniţa (CEO), 391 de milioane de lei pentru realizarea centralei de la Iernut (Romgaz), dar şi 14,5 milioane de lei în vederea revitalizării producţiei de lignit de la Jilt Sud şi Roşia de Jiu. 

Ministerul Economiei, cu un buget de 302 milioane de lei, îşi propune dublarea investiţiilor în industria de apărare, la 20 de milioane de lei. Ministerul Finanţelor are pentru acest an un buget programat de 3,26 miliarde de lei, mai puţin cu 105 milioane de lei decât în 2016. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite