Biriş: Ultima cârpeală fiscală nu rezolvă problema pentru munca part-time şi nici din sectorul IT

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avocatul Gabriel Biriş

Gabriel Biriş, fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor, pune la zid ultimele modificări legislative pentru munca parţială şi pentru cea din sectorul IT, arătând că angajatorii celor cu contracte part-time vor plăti contribuţii de 3 ori mai mari decât salariul angajatului, iar problemele din IT sunt rezolvate doar pentru cei care erau angajaţi în decembrie, nu şi pentru cei noi.

Avocatul Gabriel Biriş a făcut o serie de calcule privind impactul noilor modificări legislative aprobate joi în şedinţa de Guvern. Specialistul demontează astfel teoria Executivului că ar fi reglat situaţiile incorecte din domeniul muncii parţiale şi din domeniul IT.

„Avem şi o variantă a utimei cârpeli. Ce ne spune OUG? Ne spune că diferenţa se plăteşte de către angajator/plătitorul de venit în numele angajatului. Să luăm un contract part-time de 2 ore. Salariul brut ar fi de 1.900 lei/4, adică 475 lei. Pe vechea formulă, angajatorul trebuia să reţină CAS şi CASS (total 35%), dar nu din salariul brut (475 lei), ci din salariul minim pe economie (1.900 lei), adică 665 lei. Era o problemă, pentru că nu ai cum să reţi 665 lei din 475 lei. Cârpeala asta noua de spune că angajatorul reţine 35% din 475 lei, adică 166 lei (rămâne deci un net de 309 lei), dar diferenţa până la 665 este plătită oricum de către angajator la buget. Adică, pentru a plăti salariul angajatului de 309 lei, firmele vor scoate din buzunar 974 lei”, a scris Biriş pe pagina sa de facebok.

„Cine strigă hoţul, e chiar el hoţul”

Specialistul susţine iniţiatorul modificărilor fiscale, Darius Vâlcov, care abia a fost condamnat la 8 ani de închisoare cu executare, a greşit fundamental când a presupus că toate contractele part-time ascund munca la negru.

„O fi bine aşa? Eu zic că nu! Baza minimă de calcul a contribuţiilor pentru part-time este rezultatul unei mentalităţi fundamental greşite: că toate contractele de muncă part time ascund munca la negru, ceea ce este ridicol, atât timp cât vedem că inclusiv la stat sunt astfel de situaţii... Înţelepciunea populară ne spune că cel care strigă cel mai tare "Hoţul" este chiar el, hoţul... Care tocmai a luat 8 ani cu executare (Darius Vâlcov a fost condamnat joi la 8 ani de închisoare cu executare, dar sentinţa nu este definitivă – n. red).

În cazul IT-iştilor se rezolvă problemele doar pentru cei care erau angajaţi în decembrie. Nu şi pentru restul

În ceea ce priveşte sectorul IT, avocatul Gabriel Biriş spune că acestea sunt rezolvate doar parţial. 

„Hai să facem câteva calcule şi în ceea ce priveşte IT-ştii, după câte ştim afectaţi de creşterea CAS şi CASS, deşi guvenanţii au spus ori de câte ori au avut ocazia că salariul net al oamenilor nu va scădea. Să luăm un salariu brut de 10.000 lei în 2017. Costul total pentru angajator era de 12.280 lei, din care angajattul primea un net de 8.350 lei. După noile reglementări, angajatorul nostru măreşte brutul la 12.010 lei (+20,1%) şi îşi păstrează costul total de 12.280 lei. Scădem din brut CAS şi CASS (35%) şi rămânem cu un net de 7.800 lei, care - ce să vezi!, e mai mic decât 8.350 lei cu vreo 550 lei. Iarăşi problem, deci iarăşi corecţie! Dar nu pentru toţi, ci doar pentru cei care erau angajaţi în companie în decembrie 2017. Şi doar dacă angajatorul a mărit brutul cu 20% (nu care cumva să nu dea bine cifrele!), nu şi pentru neîncrezătorii care au preferat să compenseze scăderea net-ului prin bonusuri până se clarifică lucrurile. Nu şi pentru noii angajaţi, că doar acolo nu e problema guvernului că le-au crescut contribuţiile atât timp cât nu au un net cu care să compare ianuarie cu decembrie. Şi nu forever, ci doar in 2018”, scrie Biriş.

Specialistul spune că rezolvarea găsittă de Guvern a fost de a scădea întreaga diferenţă de la contrbuţiile de sănătate, „că doar nu era să ia de la pensii, să nu cumva să crească deficitul şi să nu mai poată anunţa dna Vasilescu triumfalist o nouă mărire de pensii în curând”.

„Părerea mea: bătaia asta de joc putea la fel de bine să şi lipsească! Guvernul putea să îşi asume transparent că cei care sunt (şi răman) scutiţi de impozit pe salarii trebuie să suporte o sarcină fiscală ceva mai mare din 2018 (oricum mai mică decât cea suportată de restul) şi nu să facă tot circul asta... Vad că şi Guvernul ăsta a început cum nu se poate mai bine!”, încheie Biriş.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite